uneori mă iau după michelangelo

mă asemui tuturor acelora

care au fost prin viața mea

și aș fi vrut să nu fie

era întuneric

dar ce fel de întuneric

în orașul plin de umbre

devenisem singurul drum alb

în orașul de sub nori

generos

precum pasărea phoenix

ei voiau să mor

ei voiau să existe

doar ei

ducându-se la păscut cu gâștile

de pe zidurile romei

ei voiau ca fiecare

să devină personificare

în poemul cu gâște cenușii

un cenușiu de nedescris

printre oameni & umbre alungite

de care mi-era indiferent

am implorat căldura dătătoare de viață a sfinților

cei mai credincioși oameni din țară

îmi făcuseră monument din marmură de carrara

i se va fi supus michelangelo

mai puțin eu

mai puțin ultimul om cu conștiință de sine

(în zilele la care fac referire

oamenii din wuhan

nu mai au conștiință de sine

precum femeile desperecheate

& fără vreun curaj

de a se adresa tribunalului drepturilor omului

din haga / europa

pentru nefericirea generală

preferând să conducă o mașină stângace & fără mână )

(în ultima lună dinspre aprilie înspre mai

am întâlnit numai femei fără mâna dreaptă)

[de ce]

mureau

fără să mărturisească

de ce nu mai aveau mâna dreaptă

& fără să se spovedească

dacă soțul le-a fost îngropat după religia

-n care s-au fi fost născut zâmbitor

dacă i-au pomenit în pomelnice scrijelite de scribi

după josua

de cumplită durere & aspra înțelepciune a trecerii DINCOLO

ne va fi incendiat trupul

DOAR SUFLETUL NE VA FI FOST DAT ÎN ACEASTĂ LUME