Poezie
epic poem dedicat reginei victoria după un răspuns al lui w. blake
2 min lectură·
Mediu
timpul în dezmăț cu trupul
căzuse pradă souvenirurilor aduse-n port de pirații
care-l cunoscuseră pe shakespeare din tată-n fiu
neputând să moară precum ceea ce se zvonea din adâncuri
răspunsul lui w. blake adresat reginei victoria
,, trupul murise cu mult înainte de a se naște”
sufletul oripilat în enorma-i cutezanță
idealuri ucise de filosofii mântuitoare
până la unica întrebare al cărui unic răspuns
nu l-am putut afla
,, ce înseamnă drumul către tot eternul”
află
nu există răspuns la această întrebare
ridicolul motiv
,,trupul murise înainte de a se naște”
bănuții aruncați luntrașului
fuseseră sau nu
gândiți ca speranță a tragicului
cu ochi răzgândiți
doar tu știi de câte ori murisem fără a -ți transmite
cuvintele în carnea lor de leopard
repezeala cu care mușcai
din ciocolata lui buddha
am dedus
victoria asupra cărților sibiline
au împiedicat acțiunea
după ce dădusem o definiție praxiologiei
căutam modele & executam numai copii după maeștri
ființa mea de atunci
pe care numai tu ai cunoscut-o
cu shakespeare în limba latină
(este scris în contemporanul
shakespeare deschidea școala de la 6 a.m .obligat de părinți )
[ meridianele nu fuseseră prea bine definite]
întâlnirea mea de la stanford
de azi
cu băștinașii
& eu băștinaș al pământului
numărând cei un million și două sute de mii de km pe sub mări și oceane
ca-n basme
de cabluri optice ori de fibră
de mi-i duce ca gândul voi pieri
am rămas viu
atât de viu
dorința de a-ți arăta cât îmi ești dragă
murisem
intraseși în mormânt de rușine
fascinatorul
ar fi avut zăvoarele trase
precum ancorele de la plecarea din latium
ființa aceea pe care o știi din trecutul legendar
ești tu
epicul linear transmis
reginei victoria
regina reginelor
[răspuns abisal
ce s-ar face lumea
dacă reginele nu ar exista
cum ar dispărea pământul negru dintre gene
cum ar dispărea cerul rogvaiv prin hublouri etc ]
00911
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Cătălin Al DOAMNEI
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 313
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 60
- Actualizat
Cum sa citezi
Cătălin Al DOAMNEI. “epic poem dedicat reginei victoria după un răspuns al lui w. blake.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catalin-al-doamnei/poezie/14158840/epic-poem-dedicat-reginei-victoria-dupa-un-raspuns-al-lui-w-blakeComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
