acatistul porfiriu (i)

eram cu alexandru pe malurile dintre tigru și eufrat stăteam exact pe locul în care se crede că într-o zi se va sfârși lumea lui darius & și toate celelalte exact așa cum au și început eu de-abia auzeam vijelia din macbeth atât de mult sânge pentru o patrie din nu se știe ce pricină nemenționată în dicționare eu fusesem desemnat a fi frate de cruce însuși alexandru îmi lingea rănile ,,nici homerizii nu au murit când au vrut nici tu nu vei muri nici tu chiar de ar fi să fie din porunca mea’’ fiindcă numai tu poți numi toate disciplinele pe care aristotel le-a uitat și pe care umberto eco le-a inventat pentru un roman de geniu aduceti cupa lui hercules tatăl meu să știe întreg orionul cum a fost despărțirea dintre titani fără să picure picătură de sânge după picătură de vin roze pelin umbră a semizeilor din nu se știe ce pricină se –ntinde din mânia mea umbra zeițelor prechimbă fața de om redându-i astfel aspectul hiperboreiean aidoma corului dirijat de mama pe patru voci în victorioșii ani ai construirii comunismului nimeni habar nu-avea cum au fost înmormântați două milioane de soldați care plecați să –și efectueze serviciul militar nu să cunoască anomaliile creierului nu-ți fie teamă mi-a spus alexandru noi suntem urmașii hiperboreienilor orice înfrângere & orice victorie e de prisos atâta de mulți morți după care urmează schilozii pe care regina maria i-ar fi bandajat înfâșurându-i cum spui tu în strai de purpură mi-a mai spus alexandru înfășurându-mă în purpura celor care nu mor dar (nu aceasta e povestea)