chant pour les autres

cei pe care i-am iubit nu mai trăiesc pe străzi multicolore li se aud vocile nemuritoare ca și cum aș mușca din pâinea de copil a ceapeului mantra soarelui nu mai apune trupuri puternice sau gârbove se pierd în hăuri de memorie hămesită timp nu mai există nicidecum visul prin care am trecut de-a pururi îmbrăcat în mantia deșărtăciunii eu am fost acela care le-am ordonat templierilor să îngenuncheze pe mozaicul rectangular & nespus de firav ca o pânză de păianjen a lumii acesteia secretele graalului au devenit oameni de mesteacăn apoi oameni de lut apoi lalea neagră foarte neagră apoi puterea absolută a înstrăinării de sine apoi inima bătând în ritmul tobelor baha’i apoi în preajma graalului nu a mai rămas nimeni căruia să-i fi spus ,,les autres” prea târziu se făcuse și pentru vânarea de vânt cei plecați nu s-au mai întors niciodată acasă & înainte de a-și da obștescul fiind le-am dăruit electricitatea ideilor camilpetresciene &fiecare a devenit medium-ul sinele metempsihotic învârtind palida roată a melancoliei aceleași celeste doruri îi macină nostalgia se așterne ca umbre mari pe țărmuri nicicând umblate pe mișcătoarele valuri ale ființei & ale damnării duse-n albe ciocuri de nevăzuți pescăruși argintii