Cătălin Al DOAMNEI

din punctul de vedere al strămoșilor care nu m-au întrebat dacă vreau să mă nasc mi s-a acordat cea mai înaltă demnitate posibilă pe alocuri neinventată insuportabilă

la 41ºcelsius zeii de foc ai amiezii ne urmează îndeaproape spre destinația finală aflată în intervalul dintre podul de piatră și km 0 al inimii pe care nimeni nu știe să ni-l

pentru a alerga cât mai iute la cursa de șoareci fiecăruia i s-a dat șoricioaică în loc de demâncare de bucatele cele mai alese de pâinea cea de toate zilele un fel de pesticid mortal

nu-l mai văzusem demult pe păsărar îmi doream să nu moară când el se ivi după un nor violet și ne arătă luna sfâșiată de pe cer cu aceeași dexteritate a jongleurului pentru care viața nu are

frumusețea fusese sfâșiată de un animal fioros până atunci nemaiîntâlnit ce se furișă-n amurg și se făcu nevăzut într-un nerostit poem al crimei ascuns ca un orizont după un alt orizont m-ai

aprigi șacali sfâșie paznicii viselor așezându-le oasele pe caldarâmul unei zile fără sfârșit ziua în care am fost nespus de fericit și cel mai fericit dintre pământeni aclamat de mulțimile

le spusesem tuturor că nu pot să mor fără ca ei să-l cunoască de aceea mai înainte de a-și da duhul toți locuitorii cetății aliniați cu paturile-n spinare ca pentru ospiciu suferind de

am trăit prea mult până la marginile pământului ne-am anulat instinctul de conservare întorcându-ne pe scările de serviciu din lumea

vei mai trăi până dimineață lumea ideilor ți se va așterne înainte ca un covor multicolor, mai mult roșu pe care nu ai sperat niciodată să stai vei încăleca armăsarul alb al tăcerii dintre

după aceea m-am întors din priviri și am luat-o de mână pe marie-antoinette trecutul pusese ghilotina pe mine nu mă mai aflam la cina

aveam 8 ani și toate lucrurile începuseră cu mine purtam asfințitul la gât ca pe-o cravată roșie de pionier și nu bănuiam că-ntr-o zi va trebui să înot prin câmpia Borges salvând marii

am continuat să colindăm prin bazarul de la marginea orașului aproape nevăzuți înaintam printre fantome și lucrurile ne intraseră-n oase astfel încât deveniserăm un fel

estimp domnul mâcnea împlinea 75 de ani desăvârșita vârstă a înțelepciunii numai eu cu dinescu n-am mai ajuns la vetrișoaia deși, între pământeni, eram singurii pregătiți în trasul cu arcul

ca să pot ajunge a fi iertat am comis toate elucubrațiile posibile mi-s ochii abia întredeschiși îmi dau seama că viața nu o poți schimba ca pe o parolă uitată din temnițele

prietenul meu profesor de morala cea mai îndoielnică nu cunoștea pe nimeni nu știa ce este moartea voiam să-i explic cu argumente raționale cum se

când n-am mai putut suporta durerea mamei născându-mă pe nesfârșite câmpii sudice mi-am distrus limitele și-mi spuneam că viața fără de moarte poate să-nceapă sculptat de vânt deasupra

și eu vin din același trecut al prietenului care vânează monștri și-i lasă ca pe leșuri la fiece răscruce urmându-ne apoi ca umbre ale verii paiațe

de când mi-am uitat numele nici poemele perverse ale mariei osawa nu mai puteau să-nvie mortul care mă urma noapte de noapte în camera mea se adunau samurai și maria ținea cu mâna de viața

trăiam aceleași neliniști întotdeauna mult mai profunde îndepărtându-se ca o stea căzătoare când moare un om și se naște o tradiție nu știam să –ți răspund la neliniștea metafizică din pleoape

să nu mori joacă-te cu mine pe planeta unde crește trandafirul cel mai bun prieten din lumea fioroasă despre care nu știu mare lucru dacă tu ai două cămăși una galbenă și una

era într-o altă vară am plâns când eminescu și-a pierdut mințile cei mai mari inamici voiau doar scrisorile deșucheate oricum cu mult mai de preț decât orice comoară eram cu monte cristo și

devenisem campionul marilor idealuri îmi mai lipsea doar moartea ca o soră bună am ieșit pe străzile multicolore proaspăt asfaltate de municipalitate în amintirea tuturor promisiunilor

pentru că nu-mi e frică ucid fără să vreau cu voluptatea reginelor adultere în sensul acelor de ceasornic în baia-n care-a murit seneca când prietenul meu a primit un premiu de

în toate lucrurile am căutat perfecțiunea și n-am înțeles niciodată de ce nu poate exista precum cochiliile moluștelor aduse pe maluri pustii memoria lui van gogh mă urmează sângerând pe