Poezie

3,14

2 min lectură·6 iunie 2010

Mediu

în toate lucrurile am căutat perfecțiunea

și n-am înțeles niciodată de ce nu poate exista

precum cochiliile moluștelor aduse pe maluri pustii

memoria lui van gogh mă urmează sângerând

pe câmpul transcendent al ființei nevăzute

tu-mi spuneai mereu că vrei să m-auzi să mă pipăi

și să –ți răspund cu sperma vechilor greci în palatele lui circe

ca-ntr-un cerc din care nu mai există scăpare

pământul era brăzdat de jucăriile naive ale păpușarilor

din vremea lui Shakespeare

trădat de misterioasa doamnă în negru

și acum zilele mă trădează vinovate

epoca mea ucide mai întâi oameni nevinovați

nopțile mint anii mor sau nici nu au fost pe axa universală

cei mai buni prieteni își pregătesc pumnalele cu care mă vor lovi

în chip genial

eu l-am ucis pe brutus pentru a salva imperiul roman

și toate imperiile lumii ca pe niște greșeli sublime

ale inocenței de a fi după potop

am fost mușcat de câinii din hades și nu am plâns

nu mai simt durerea

crima trădării singurului prieten în care-am crezut

pe cea mai frumoasă insulă a fericirii

ce se-ndepărtează mereu

ca o scoică despicată cu sabia de aur

pe pânza de aur a geloziei din tablourile lui van gogh

perfecțiunea din care curge sânge

iată vinovăția îngenunchiată

fără chip de iertare

(6 iunie 2010)

001.681

Cătălin Al DOAMNEI. “3,14.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/catalin-al-doamnei/poezie/13943480/3-14

Comentarii (0)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.