Cătălin Al DOAMNEI

vrând să-i răspundă numai și numai în spiritul valorilor absolute eroicul reprezentant al papuașilor la academia franceză a luat cuvântul și a zis dacă eugene ionesco nu este aici românia

a venit toamna în livada cu portocali iubesc ochii tăi de aur și de vise aidoma fantomelor din copilărie un soare albastru apune în livada cu portocali văd lucruri ciudate mă urmezi în

achile mă părăsise și eu începusem să mă sprijin de norul divin forța centrifugă a moleculelor mă făcea să contemplu plecarea lui de semizeu ape tulburi cotropiseră viața-mi era o zi în

aveam 5-6 anișori când tatăl meu mă lua cu el la târgul din crucea gării vasluiul era mai mult pe sub ape lângă autogară era un parc cu brazi unde se odihneau oamenii muncii până la viitoarea

eu nu am mai avut sărbătoare din marxism-leninism era cea mai urâtă zi cea mai sinistră la orizont nu se mai zărește nicio revoluție te caut în negura cețurilor și mi se pare că te

absența ta începuse să doară trăiam ca și cum aș fi fost lovit de o cometă în nopți fără lună mă însoțeam cu romain

în sala de consiliu profesoral se decidea soarta elevei gloria-muncii-la-plai-cu-boi mama fetei era în irlanda și nu putea să adoarmă lângă vulcanul ce-ntuneca sora europa de 200 de ani de

frumusețea urmelor aspre pe zăpada aspră căzând perpendicular pe vieți în ascensiune grea aș vrut să ți-o arăt în loc de bun rămas printre descreierați a căror umbră în retragere topește

Raportul dintre subiect și predicat în limba română literară modernă Se poate afirma că „funcțiile sintactice purtate de unitățile sintactice apar doar ca rezultat al unor raporturi sintactice” ,

pe drumuri de cumpănă se întâmplau lucruri ciudate foarte stranii toți vorbeau pe la colțuri peste gard nimeni nu voia să-și asume adevărul mai greu decât cumpăna de la fântâna lui

începea cel mai bun poem mizerabilist în ajun de august ca-ntotdeauna păzită de gărzile roșii cu tricolor lumea devenea

mamă ești mai frumoasă decât o epopee spusă de g.dumezil am venit să ne revedem după șapte ani eu de cruntă singurătate tu & împreună cu ceilalți ca –ntr-un ritual antropomorfic evenimentele

la cumpăna dintre ani am vrut să scriu un poem cubist o artă poetică de agățat de cerurile protozoarelor care îi mai reprezentau pe oamenii-mască eram cu enkidu & începuserăm

și eu știu cum este să fii cuprins în capcana memoriei întinsă de mercenari față de care respectul se pleacă și evadează din dicționarul clipelor fericite culese din cărți din care-ai

așa s-a născut fiul tunetului în mijlocul tribului căruia i-am uitat numele stăteam pe o plajă pustie cu gaugain și lumea impresionată la culme credea că n-o să ne mai vadă niciodată

între melancolie și grotesc crește viața în deriva frunzelor dansând în cerc toamna căutând locul perfect geometric în care -ai să cazi să te cuprind să mă cuprinzi la

eu cred că beethoven a compus eroica pentru piața universității și pentru poporul meu o simfonie însângerată trăită la mari

începuse să-mi fie teamă zilele se fărâmau și trăiam cu spaima de a nu te găsi în iarna atomică judecând după crimele împotriva

am continuat să colindăm prin bazarul de la marginea orașului aproape nevăzuți înaintam printre fantome și lucrurile ne intraseră-n oase astfel încât deveniserăm un fel

lăncii de aur ale pelasgilor îmi deveniseră vorbele în fața unei mulțimi inexistente supremă în virtutea strămoșilor care mă urmau pretutindeni yin și yang pe cai sălbatici anunțau

respiram frumusețea ta cu ochii plânși un fel de nu știu ce & nu știu cum ne aflam în axis mundi iubindu-ne atât de tare dezechilibrând lumina în aleanul firii triremele dorului

mă gîndesc la marile spirite când tânâr fiind le-am fost invitat la masă când subsori cu schopenhauer am aflat cine locuiește acolo aici sunt eu fratele lui anania și ti-am pregătit opt ore o

întotdeauna toamna stăteam mai mult la bunicul spiridon când cerul se îngălbenea ca după stalingrad nu știam de disperarea cui trebuie să mă apăr cumva să i-o curm așa cum s-ar curba calea