Poezie
efigie pe umbra zeului
elisabetei
1 min lectură·
Mediu
eu nu am mai avut sărbătoare
din marxism-leninism
era cea mai urâtă zi cea mai sinistră
la orizont
nu se mai zărește nicio revoluție
te caut în negura cețurilor
și mi se pare că te zăresc
cum mi te apropii
și rupi umbra zeului în două
cărei patimi vei supraviețui
după ce totul a fost ori nici nu a început
și atunci te apropii de mine
și totul se pierde ca și cum mersul pe sârmă
ar fi fost singura ipostază de a ieși din iluzie
să nu cazi să nu mori treci
peste privirea șleampătă din arenă
păsări domestice dispar
în gerul aspru dintre anotimpuri
cu țipăt
strigătul tău de-atunci când mă chemi
tu
care aduci sărbătoarea în univers
00637
0