casandra holotescu

Iubitul meu m-a trădat acea pivniță senină, cu torțe febrile acea pivniță cu pereții moi, cu silogisme carnale și multe, multe otrăvuri, e acum sălaș pentru melci și lung mi-aș mai fuma

eu îmi beam cana cu lapte pe întuneric iar femeia aceea cu tocuri putea fi umbra oricui eu credeam că păsările se răsucesc pe pervaz așa cum noaptea penetrează geamurile întregindu-le lumina

cred că sunt nevrotică azi soarele a răsărit la ora șase și treizeci și cinci de minute prea devreme alt poem cinematografic filmat într-un ritm fără de precedent tărăind pe podea blana

și punctul acela de la sfârșitul unei fraze pe care l-am luat în palme și l-am învelit cu lumină și l-am dat de-a dura ca pe-un bulgăre neterminat prin zăpada aceea despre care nu știam cât

Am a vă spune multe despre dumneavoastră dar să începem cu începutul, stimată audiență, nu-i așa? cu începutul, mereu începutul când pielea fiecăruia e mai fragedă, iar inima ușor... atât de ușor

sunt o pasăre sunt o pasăre sunt o pasăre sau o bucată de lut ce-și caută singură forma de câte aripi e nevoie ca să plutești? să plutești doar... păduri flămânde răsar din visele mele uitate

am învățat să înot fără mâini aș fi colecționat săli de așteptare culese cu dinții și răsturnate una peste alta într-o cutie de pantofi –nu rămân prea multe lucruri din tine, orice s-ar

cu ochi de medici și păr de lagună cu suflet de briză caii mei verzi pe pereți îmi rumegă zilnic și tandru trupul de zahăr cubic. - și am visat apoi că poemul acesta se încheia în chip

Copilul cu săgeți în trup zâmbea fără să vadă trecătorii oprindu-se apa în nori stând înfiorată sângele gâlgâind fără să curgă deasupra cerul era ca o perlă aproape

Imi amintesc tot mai rar sunetul ploii, ea nu curgea pe streșini și nu se oprea istovită în băltoace ci își revărsa strigătul prin mine asemeni unei băuturi tari. Era dimineață la toate

Deșurubează-mi capul de pe umeri vreau să fiu o sticlă fără dop! am să torn toamna în forme am să-i bat ritmuri palide la urechi și-am să ți-o servesc la masă în pahare de vin dar asta nu se

treisprezece noiembrie și-o ploaie liniștită în rolul zgomotului de fond balta din mijlocul șoselei nu zâmbește nu visează, ar vrea poate să privească pe geam înăuntrul caselor cu mulți

o țară fictivă, cu locuitori fictivi în care nu ți-ai termina niciodată țigara dacă nu ar ploua la răstimpuri o țară numai bună s-o desenezi pe capacul unei bomboniere s-o încrustezi în căile

Viață! mai multă viață! era ecoul unei voci în difuzoare dar eu stăteam cu ochii ficși în tavan vecinii de vis-a-vis își renovau locuința și o femeie în alb înfășura pe ace subțiri nervul meu

De nopți întregi visez numai pahare pahare pline care se revarsă de parc-ar avea în adânc gâlgâind izvoare cu cap de sirenă. Dar nu-i de-ajuns să te ridici în picioare ca să fii

Am ajuns să mă tem de propria-mi casă o prind uneori rânjind în secret atunci coada ochiului mi se alungește ca un elastic îndelung întins. dar capetele ni le vom ridica mereu, mereu! (una din

O, dar nu am obosit nicidecum! ce-i drept, scriu de un secol pe-același colț de hârtie în șoaptă, în șoaptă căci numai cele ascunse sunt dorite. câteodată îmi deșir hainele vechi în efortul

Îmi voi prinde părul strâns, să-mi tragă pielea în sus așa ochii mi se vor ridica n-o să mai caut pe podea piesele lipsă din colecția cu zile de ieri. Nu, nu am să vorbesc despre mine dar ai

Ei, da, asta ar fi ora la care ușile nevăzute ale pieței se dau în lături pregătiți-vă marfa, prieteni, vânzare bună! o tăietură mare, de sus până jos și-am să mă întind pe tarabă cu coastele

A sorbi apa mării, cu meduze cu tot, căci, prieteni, ce alge nu cresc și în suflet? a sorbi apa mării, așadar, e un act în doi timpi, pentru că întâi vom număra epavele rămase în

Cand adormi printre rauri cu o piatra pe piept trebuie sa stii sa respiri sub ape altfel ierburile de pe fund si-ar putea inalta capul si te-ar putea intreba, indiscret, cine esti? Unele

Incet, mult mai incet, ca sa intepi alene cu ochiu-ti panza calda, neancorata-n vreme desi, oricum, nu-i nimeni aici sa-si aminteasca de urma-ti, ce te chinui s-o cureti de angoasa,

Plonjeul acesta, ce aspru e oare, ce lent, si ce muced in aspra-i pudoare. Plonjeul acesta sec, fara final ce-amar amurgeste ce arde amar in cercuri pornit-a candva, initial. Inalta-n

Alta seara-n care-as putea sa scriu spulberand dezamagirea cald-a cerberului, spulberand trunchiuri golite de ulmi dar acolo unde pietrele se-ncaleca se naste un oras cu morti si