Fondu

cred că sunt nevrotică

azi soarele a răsărit la ora șase și treizeci și cinci de minute

prea devreme

alt poem cinematografic filmat într-un ritm fără de precedent

tărăind pe podea blana câinelui andaluz o femeie în rochie de seară cere un cocteil portarului unei mari companii antiaeriene năpădite de furnici

vând travelling-uri la bucată

toți avem prin buzunare scenele căzute la montaj

– ciudat cât de prost le-am jucat, cât de prost!

toți avem inima lipită cu scotch și învelită în kilometri de peliculă

și tuturor ne-a bătut, cel puțin odată,

reflectorul în ochi

pe când respiram amețiți între două replici

cred că sunt nevrotică

a plouat artificial între două cascadorii pe sârmă ghimpată

surpând pretutindeni coloana sonoră

iar femeia-în-rochie-de-seară și-a ridicat trupul de vioară

ca un paratrăznet

am o groază de imagini în culori tari, de care mă lovesc ca de-un perete într-o exuberanță industrială și de-a pururi netrucată

am o trupă de balet expresionist cu dansatori paralitici

și multe, multe succese de casă

ora 6, 35 de minute

femeia cu trup de vioară fâlfâind ca o flamur-afară

sic transit sic transit

FADE OUT.