CSCarmen Sorescu
Verificat@carmen-sorescu
Cluj Napoca
„Și germinam înlăuntrul lui încet-încet la fel ca o mare iubire.”
www.agonia.ro 2006
🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Un poem inteligent care funcționează pe principiul vaselor comunicante. Câteva imagini inedite...da, câtă foame, câtă frică atunci când scriem. Stea.
Pe textul:
„Nimeni nu știe" de Adrian A. Agheorghesei
0 suflu
ContextIonuț, ai dreptate, e greu să păstrezi cumințenia, pe principiul: apele limpezi sunt adanci... dar si tulburi, la suprafata mereu e cald si senin. Multumesc pentru cometariu, te mai astept :)
Pe textul:
„Confetti" de Carmen Sorescu
Recomandat0 suflu
ContextCred că este prima stea primită de la tine de-a lungul "cariei", mai mult un steag alb. Multumesc frumos.
Pe textul:
„Confetti" de Carmen Sorescu
Recomandat0 suflu
ContextSalut și eu acest volum de poezie. Și mie poezia Danielei mi se pare că e plină de viață, în sensul învolburată, iese din matcă și caută, și ca să rămân în cadrul acvatic, simt că poemele ei sunt niște pești la mal cu ochii mari care caută să iasă pe uscat și să se verticalizeze. La fel, tot timpul simt că există o mică - amplă alunecare în spiritualitate, această îmbinare corp-suflet trimite dincolo de bariera umană. Felicitări poetei și Ottiliei.
Pe textul:
„Omul este atât de anapoda fără Dumnezeu" de Ottilia Ardeleanu
0 suflu
ContextCel mai mult îmi place:
acea duhoare emană carnea ta
numai fum și leșie
numai dragoste
Uneori cu greu scot din context câteva versuri pentru că nu vreau să tai bunul mers al poemului, dar totuși am vrut să scot în evidență. Și asta pentru că știu ce otrăvitoare e leșia de când eram mică și făcea bunica săpun ...
acea duhoare emană carnea ta
numai fum și leșie
numai dragoste
Uneori cu greu scot din context câteva versuri pentru că nu vreau să tai bunul mers al poemului, dar totuși am vrut să scot în evidență. Și asta pentru că știu ce otrăvitoare e leșia de când eram mică și făcea bunica săpun ...
Pe textul:
„salida" de marin badea
Recomandat0 suflu
ContextDorin, mulțumesc! Așadar, să ne mai citim :)
Pe textul:
„Zgomot de fond" de Carmen Sorescu
0 suflu
ContextMulțumesc frumos Silvia, selecția ta este și a mea :)
Pe textul:
„Zgomot de fond" de Carmen Sorescu
0 suflu
ContextSe cunoaște că este un poem lucrat, căruia i-ai dat atenție, de fapt nu doar cel de mai sus. Îmi place imaginea cu oamenii care-și duc morții pe buze cum duc păsările în cioc hrana puilor, de asemenea comparațiile: cărăbuș, puful de plop, dar mai ales îmi place ideea că și ziua începe și seara vine, începe și ea, practic nimic nu se termină. Poemul e o trecerea în revistă, de dimineața până seara și ce este interesant este faptul că nu știi care din ele triumfă. Stea.
Pe textul:
„și a fost seară și a fost dimineață" de emilian valeriu pal
0 suflu
ContextÎn primul rând, ca părere generală despre întreg poemul, îmi place că are forță, nimic nu se lasă intimidat, nimic nu este ezitant. Poemul parcă are o țintă încă din primul vers, cumva urmărește prada ca un bun vânător încă de la început, iar la final, evident, pleacă împăcat cu hrană pentru o zi. Extrag din poem versurile:
iubirea nu trebuie să plece de lângă moarte
cu lămpi pe gaz împingând realitatea într-o cutie de chibrituri
înseraţi şi lacomi vom staţiona la aceeaşi pagină
Aceste sclipiri chiar fac din poem o lampă în noapte, pe care, desigur, îl vezi exact datorită scânteilor din el. Stea.
iubirea nu trebuie să plece de lângă moarte
cu lămpi pe gaz împingând realitatea într-o cutie de chibrituri
înseraţi şi lacomi vom staţiona la aceeaşi pagină
Aceste sclipiri chiar fac din poem o lampă în noapte, pe care, desigur, îl vezi exact datorită scânteilor din el. Stea.
Pe textul:
„(pseudo)adversităţi" de Daniela Luminita Teleoaca
0 suflu
ContextTitlurile poemelor emană un miros de pâine caldă, de prăjitură făcută de bunica, de dovleac copt, ceva așa care te face să duci nările în aer, în cazul nostru aici să dăm click. Nu aș fi dat, am dat din greșeală, titul nu doar că e comun, uzitat, și uite așa din cauza lui aș fi pierdut poemul.
Cel mai mult mi-a plăcut: viața... e o câmpie făcută din dragoste și din cămășile tale. Las o stea semn pentru cititori că pot culege niște spice hrănitoare de aici :)
Cel mai mult mi-a plăcut: viața... e o câmpie făcută din dragoste și din cămășile tale. Las o stea semn pentru cititori că pot culege niște spice hrănitoare de aici :)
Pe textul:
„Atât de tristă-mi părea viața..." de Iulia Elize
0 suflu
ContextÎn primul rând îmi place imaginea din strofa a 4-a, exact asta face poezia reușeste să deschidă un mic cinematograf ad-hoc undeva în mintea fiecaruia pentru a aranja cuvintele citite.
Deși am citit hiperbolic: vă vorbește un nou-născut de-o sută de ani,rana urâtă devine în poemul tău cireașa de pe tort.
Frumos când vorbim despre iad! Stea.
Deși am citit hiperbolic: vă vorbește un nou-născut de-o sută de ani,rana urâtă devine în poemul tău cireașa de pe tort.
Frumos când vorbim despre iad! Stea.
Pe textul:
„înainte de a doua venire" de dan petrut camui
0 suflu
ContextMulțumesc frumos Ottilia, mă bucur că ți-a plăcut...
Pe textul:
„Ani de-a rândul" de Carmen Sorescu
0 suflu
ContextAcolo, am simțit un fel de pădure! Așadar, acolo!
Desigur, fiecare poet/ scriitor are o schemă de gândire, cel puțin în cazul acestui poem se observă un plan inițial. Chiar dacă mi-a fost greu să identific, să mă identific, acest lucru cade în planul secundar, cititorului nu i se permite un acces total și asta, mie una, chiar îmi place. Am să scot din context ceea ce urmează mai jos pentru că pare acel maximum atins:
în sfârşit ciobul oglinzii confundat cu o jucărie/ prin care în glumă am păşit/ și nu m-am mai întors niciodată
Desigur, fiecare poet/ scriitor are o schemă de gândire, cel puțin în cazul acestui poem se observă un plan inițial. Chiar dacă mi-a fost greu să identific, să mă identific, acest lucru cade în planul secundar, cititorului nu i se permite un acces total și asta, mie una, chiar îmi place. Am să scot din context ceea ce urmează mai jos pentru că pare acel maximum atins:
în sfârşit ciobul oglinzii confundat cu o jucărie/ prin care în glumă am păşit/ și nu m-am mai întors niciodată
Pe textul:
„sfârtecându-mă" de Daniela Luminita Teleoaca
0 suflu
ContextStrăinul, acel ceva/ cineva mereu cu un pas înainta noastră. Străinul, poate fi om, poate fi o stare, poate fi ziua de mâine. Străinul, acel cuceritor fără arme care ne cotropește. Străinul tău în care mă recunosc și eu. Îmi place foarte mult epicul, poezia din această povestioară e ea însăși, nu pot lua un vers fără de altul, totul e legat, precum străinul de tine. Poate că remarca cu Nichita e personalizată, poate că ar fi mers mai bine: cum a scris poetul, cred că generalizarea inducea și mai bine faptul că străinul nu are nume și ne aparține tuturor. Stea.
Pe textul:
„Străinul" de petre ioan cretu
0 suflu
ContextAm citit și textul anterior, simțeam nevoia să înțeleg cum ai legat fragmentul cu ghilemele, de la un carnețel pe un balcon. Bine gândită introducerea cu prietena ca să ajungi aici, cel mai mult mi-a plăcut imagina din biserică, pe întuneric și fără lumânări, sub amenințări. Povestirea ar mai fi suportat încă o pagină, textul expus este suficient nimic de zis, dar datorită subiectului, simplității exprimării, acurateții, personal aș fi vrut mai mult pentru că intriga întrevede o conjectură de urmat. Stea.
Pe textul:
„"E plină de fiare țara asta"" de Dumitru Sava
0 suflu
ContextDesigur, poemul trebuie luat ca atare și nu judecat, nicio poezie nu trebuie disecată pentru că i se pierde aura de mister care-i dă și numele. Dar, :) tu ca poet poate că nu trebuia sa vorbești de talent ci criticul trebuia să vorbească, mai ales că poetul aceal din primul rând e generalizat și nu toți au talent, dar ca idee filosofică (am văzut că stai foarte bine la asta) poate îți iese un eseu. Spor :)
Pe textul:
„Poem-crucișător" de Ionut Popa
0 suflu
ContextDrăguță chircirea asta, pentru că așa mi se pare, că te-ai băgat într-un colț al ființei să nu te vadă nimeni și ai scris asta. Abordarea tehnică a poemului este inteligentă, denotă propoziții sparte-cioburi, nu mai spun de sincopele dintre versuri, menite parcă să spună, vreau să lipesc cioburile și nu le mai găsesc... frumos.
Primul ciob care mi-a plăcut:iluzia se păstrează în sticlele foarte adânci, cam cât căderile tale
Al doilea: repet ultimul sărut ca pe un salt mortal
Mai sunt și altele, de citit. Stea.
Primul ciob care mi-a plăcut:iluzia se păstrează în sticlele foarte adânci, cam cât căderile tale
Al doilea: repet ultimul sărut ca pe un salt mortal
Mai sunt și altele, de citit. Stea.
Pe textul:
„cioburi" de diana dumitraciuc
0 suflu
ContextFiecare cruce înălțată este un trup doborât - un truism căruia câtă vină i-aș găsi, pentru că știi și tu truismele trebuie camuflate în metafore care mai de care, îmi place cum izbește și paradoxal, trezește. Îmi place foarte mult cum sună și imaginea cinematografică pe care o deschide e cea bine știută, deși doborât aici vine în urma destinului, parcă! Am citi apoftegmele, foarte distractive, Monologul unui mort, iarăși interesant. Revenind la poem mă gândeam dacă în locul primului cuvânt cu care începe poemul: talent, ai fi folosit altceva, de exemplu: iubirea, sărăcia, tristețea, sunt sigură că ar fi fost neschimbat. Ai vrea să zici cu acest talent că poetul și-l poartă, de altfel frumos spus: lângă inimă rostogolindu-se pe dâmbul viselor, ca un Sisif neajutorat, revin să spun, poate că alt cuvânt ar schimba perspectiva, cel puțin a mea. Beția la rang de nemurire, faci dragoste cu întunericul și te gândești la lumină, excedent de suspine :) Stea.
Pe textul:
„Poem-crucișător" de Ionut Popa
0 suflu
ContextAm citit câteva texte din urmă și mi se par de evidențiat, voi lăsa semn aici doar pentru că e ultimul și nu pentru că celelalte nu ar merita. M-a izbit ortografia specială, care, cât de îngăduitoare aș fi, spun sincer, e în detrimentul poemului, pur și simplu îi taie din curgere. Eu una m-am oprit cumva încurcată și am reluat de câteva ori și nu ca să recitesc o metaforă ci ca să înțeleg ideea, prin urmare spun doar atât: se duce ritmul, se duce emoția, revino la ortografia clasică. Lăsând partea tehnică de-o parte, îmi place cum începe poemul, aerul rave, replicile și chiar dacă se vrea un poem fantastic: diavolul nu auzisese de moartea ta... tot timpul cititorul e adus/readus la cruda realitate: oraș/ epoca de aur/ comitetul central/ furnal/ primărie. Remarc: în urma ta universul strângea cu o cheie franceză val(oops)vele inimilor ce o luaseră razna. Stea. Sau mai bine velele inimilor... :)
Pe textul:
„chiar înainte ca diavolul să audă că am murit" de Constantin Rupa
0 suflu
ContextPoemul prinde forță după primele două strofe: tu ai crescut/ trup şi plămâni şi degete/ poate gheare şi aripi/ pe care nimeni nu le vede mişcând. Dar asta nu înseamnă că e de neglijat comparația: singurătate-fetus (care nu vrea să se nască). Apoi hrana, la fel, îmi place că nu contează dacă sunt mizerii sau nu, singurătatea chiar asta preferă de fapt, regurgitează mai bine zis, tot felul de cutii goale de conservă :) Stea.
Pe textul:
„tu locuieşti în mintea mea singurătate" de Anca Zubascu
0 suflu
Context