Carmen Sorescu

Îmi place foarte mult cum începe poemul: cu cât mă despart de tine mai adânc/
cu atât te sorb mai mult în pupile; și tot șirul: pupile, ochi, ciorchini care pare să lege, deși vorbești de despărțire. Imaginea iubitei după care vântul se ține cu frunzele murmurând. Întunericul făcut șal care vine să acopere... și doar atunci poți vedea. Sunt aici niște figuri de stil care corup și atrag. Poate că voiam un final exact, dar dacă autorul preferă să se piardă în acel întuneric care nu explică atunci nu pot decât să ascult teama lui. Stea.

Poate ai greșit numerotarea paragrafelor sau lipsește paragraful 2, însă pare să se lege și așa. Tehnic textul e scris impecabil, nu am nimic de reproșat, apoi în toată animația prezentată își fac loc și câteva figuri de stil care vine parcă să mai înduioșeze puțin subiectul, probabil ca poetul din tine a scăpat fără să vrea câte-o sensibilitate, mă refer chiar la primul rând: comparația clădire-fermă de furnici, apoi să se dezbrăcăm de praful de pe piele. Îmi place viziunea de ansamblu a speciei umane, că vezi de la primitiv la ziua de azi, dar din păcate revoluția sexuală a început de la apariția agriculurii, ci nu de azi, nu știu ce s-a întâmplat atunci cu bărbații, chiar acum citesc: The Empress is Naked, Adam Leonas, prefer asta decât rezumatul lui Y.N. Harari care nu face decât să copieze de la unul altul și să facă un rezumat, de fapt și recunoaște, brief. Concluzia textului e normală și corectă pentru că asta e realitatea: pe o maimuță nu o poți convinge să-ți dea banana din mână pentru că după ce moare în paradisul maimuțelor ea va avea o mie de banane, pe om da, îl poți convinge, pentru că așa cum spui omul are capacități nemaiîntâlnite, și una ar fi că el crede în lucruri nevăzute, se pare că de aici și poate să trăiască în grupuri sociale extrem de mari. Stea.

Azi dimineață am încercat și am reușit. Multumesc.

Scuze pentru deranj. Nu pot posta, imi aparea eroarea 403: Forbidden
You don't have permission to access /index.php/newtext/all/thankyou.html on this server.
Desi am acces la alte pagini sa las comentarii, la a mea nu. Daca ați putea remedia aceasta problemă tehnică ar fi minunat. Mulțumesc.

Îmi place titlul, Sonia! Felicitări pentru carte și mai ales mă bucur că aici pe pagină e suficient material de citit.

Întotdeauna întâlnirea cu sine e puțin de speriat, cumva nimic nou, important e că ai avut curajul să te înfrunți, fie și în poem, nu e o luptă ușoară. Mi-a plăcut strofa cu ghitara, acel cântec mereu nou, poate mereu alt eu...
Scoat în evidență sclipirile:
tâmplele albite fisurate de vânt/ și scânteiez desuet, ori de câte ori trece luna pe deasupra casei mele/ orbecăiesc în tine ca într-un idol cioplit.
Femeia un idol cioplit, eterna ei venerație...te uiți la tine și o vezi pe ea... Stea.

Aș zice un poem cursiv, are un început undeva ca un izvor, asta mai ales că ai pus în față puncte de suspensie, apoi curge lin, fără opreliști, aproape previzibil, și tocmai liniștea asta frumoasă și clară devine foarte adâncă. Stea.

Cel mai mult îmi place: cât e ziua de lungă mă privesc pe fereastră
cum se umple strada cu mine. Vine ca o multiplicare a fiintei prin asemanarea cu toti ceilalti pana la contopirea cu strada. E un poem destul de greoi, cere atenţie si apoi surpriza frumoasă că am desluşit ceva ascuns. Poemul nu e chiar servit pe tavă ca un pahar ci apă, dacă guşto posibil să fie vin. Stea.

Imi place partea care incepe de la: In camera mea, versurile anterioare incarca, nu stiu daca inutil, fiecare scriitor are axa lui cand scrie un poem.La rugaciunea cu inima pe tava, frumos. Cred ca sentimentalismul inabusa putin, liniste iar liniste, Viata bate in pantec ca un clopot de biserica, genial.Stea.

Cel mai mult îmi place: ciugulesc o săptămână dintr-un strugure, astaa depinde mult câtă viță avem plantată şi mai ales că avem timp să punem butaşi noi.Încă nu miroase a must la mine dar te cred pe cuvânt :)

Sunt multe imagini inedite, porumbeii în ninsoare, mâinile ca două telegondole care se izbesc, numai accidental, pentru că de altfel fiecare om are ruta lui pe cablu, mai suportă de disecat această idee, numai accidentele duc la iubire..

Un poem inteligent care funcționează pe principiul vaselor comunicante. Câteva imagini inedite...da, câtă foame, câtă frică atunci când scriem. Stea.

Ionuț, ai dreptate, e greu să păstrezi cumințenia, pe principiul: apele limpezi sunt adanci... dar si tulburi, la suprafata mereu e cald si senin. Multumesc pentru cometariu, te mai astept :)

Cred că este prima stea primită de la tine de-a lungul "cariei", mai mult un steag alb. Multumesc frumos.

Salut și eu acest volum de poezie. Și mie poezia Danielei mi se pare că e plină de viață, în sensul învolburată, iese din matcă și caută, și ca să rămân în cadrul acvatic, simt că poemele ei sunt niște pești la mal cu ochii mari care caută să iasă pe uscat și să se verticalizeze. La fel, tot timpul simt că există o mică - amplă alunecare în spiritualitate, această îmbinare corp-suflet trimite dincolo de bariera umană. Felicitări poetei și Ottiliei.

Cel mai mult îmi place:

acea duhoare emană carnea ta
numai fum și leșie
numai dragoste

Uneori cu greu scot din context câteva versuri pentru că nu vreau să tai bunul mers al poemului, dar totuși am vrut să scot în evidență. Și asta pentru că știu ce otrăvitoare e leșia de când eram mică și făcea bunica săpun ...

Dorin, mulțumesc! Așadar, să ne mai citim :)

Mulțumesc frumos Silvia, selecția ta este și a mea :)

Se cunoaște că este un poem lucrat, căruia i-ai dat atenție, de fapt nu doar cel de mai sus. Îmi place imaginea cu oamenii care-și duc morții pe buze cum duc păsările în cioc hrana puilor, de asemenea comparațiile: cărăbuș, puful de plop, dar mai ales îmi place ideea că și ziua începe și seara vine, începe și ea, practic nimic nu se termină. Poemul e o trecerea în revistă, de dimineața până seara și ce este interesant este faptul că nu știi care din ele triumfă. Stea.

În primul rând, ca părere generală despre întreg poemul, îmi place că are forță, nimic nu se lasă intimidat, nimic nu este ezitant. Poemul parcă are o țintă încă din primul vers, cumva urmărește prada ca un bun vânător încă de la început, iar la final, evident, pleacă împăcat cu hrană pentru o zi. Extrag din poem versurile:

iubirea nu trebuie să plece de lângă moarte

cu lămpi pe gaz împingând realitatea într-o cutie de chibrituri
înseraţi şi lacomi vom staţiona la aceeaşi pagină

Aceste sclipiri chiar fac din poem o lampă în noapte, pe care, desigur, îl vezi exact datorită scânteilor din el. Stea.