Poezie
salida
2 min lectură·
Mediu
să nu regreți, aici totul e cum nu se poate de bine
plouă târziu și m-am lepădat, nu auzi nici țipenie, cocoșii sunt pietrificați
și tot ce curge e amintirea lor că puteau vesti răsăritul
a fost foarte simplu:
m-am întrebat, privindu-mă cu ochii tuturor acelora care s-au alintat
că mi-au fost iubite, muguri și carne de tun în nopțile în care atât de mult
m-am înstrăinat, te lepezi, am repetat, mă lepăd
și ce te acoperă
câte fâșii de tristețe și amintiri din care ai fugit
câte alte nimicuri, cum stăm amândoi, fiecare la câte un capăt
tu - de răcoare
eu - de plictis
stratul tău de epidermă acoperă stratul meu de neliniște
cu felul acela de complicitate care poate exista
între vrăbii și ulii,
între lupi și caii sălbatici eșuați pe grinduri
apoi s-a deschis un zid
și o altă femeie, tot un fel de iubită, cu mult mai tainică
pe care am ținut-o ascunsă acolo
printre mucegaiuri și iedere, printre piroane și grinzi, mi-a întins o monedă
legată în colțul unei batiste, mortule, mi-a zâmbit, ce duhoare emană carnea ta
numai fum și leșie
numai dragoste
un fel de gingășie de care, iată, nu te mai saturi
cum te perinzi prin văi în care nu tu ai fost cel care plânge
nu tu ai fost cel care era așteptat, nu tu erai cel care putea respira
să nu regreți, cel care atât de bine știe să plece
e singurul care poate supraviețui
027153
0
acea duhoare emană carnea ta
numai fum și leșie
numai dragoste
Uneori cu greu scot din context câteva versuri pentru că nu vreau să tai bunul mers al poemului, dar totuși am vrut să scot în evidență. Și asta pentru că știu ce otrăvitoare e leșia de când eram mică și făcea bunica săpun ...