Carmen Sorescu

în mine este un refugiu mai mare decât o foaie A4 se stă gratis la soare, se poate compune o umbră un om, o urmă de sare, un iubit anonim undeva este un afiș interzis vieții, interzis

A mai trecut o zi, a mai trecut o iubire Suntem de aceeași vârstă când numărăm Plecările, suntem la fel de egali și la fel de muți Nimic nu amintește de seceriș, când iubirea Se întinde leneșă

Lecția despre iubire/ Lecția despre cub (N*) Se ia o bucată de inimă și se șlefuiește cu o daltă Făcută din cuvinte până când sângele țâșnește Pe fața ta, se crapă apoi în celule până se

trezește-te, e șase dimineața, nu mai grava visele pielea mea nu mai rezistă, sunt femeia deghizată-n poem trebuie să vorbești cu mine la oră fixă altfel dacă-mi atingi mâinile nu mai înveți

așa cum trec în fiecare dimineață pe spatele tău palpând șinele de cale ferată care mă duc undeva departe atât de departe încât ar trebui să mă mai nasc de câteva ori să le opresc refluxul în

te car în spate ca pe-o raniță grea plină cu pietre, nici nu știi ce-mi trece prin minte ce asemănări, ce imagini am pe retină făcând zilnic drumul până la tine de sute de ori și să nu te

sunt femeia - poet am piele de leu în loc de mătăsuri port alge la gât și mi-e teamă de vulturi o bucată de sare pulsează-n baraca de-alături pe masa mizeră plutește o Veneție clandestină când am

am făcut curat în camera mea pe câteva foi combustii interne ard și acum ca niște lămpi cu ulei râncezit uneori fumul înecăcios mă trezea din somn așa că am hotarât să le arunc dincolo de orice

o frântură din tine căzută la întâmplare atât mi-a rămas când ai plecat nu știu din care partea a corpului s-a desprins dacă privesc în ea este ca și cum aș călători cu trenul apar cute noi pe

PRIX LITTÉRAIRES NAJI NAAMAN 2009 La Maison Naaman pour la Culture vient d\'annoncer que les prix littéraires Naji Naaman pour l\'année 2009 sont déjà lancés. Ces prix seront décernés aux

de câte ori vii la mine e ca și când ai căuta un izvor să-ți potolească setea sunt o tulpină de viță de vie proaspăt tăiată numai tu poti dobândi însușirile mele crestezi adânc drumuri

știi cum este o dimineață fără tine? este exact ca perdeaua aia de la balcon, albă, fadă, orașul nu se vede prin ea, și de cele mai multe ori te caut prin ceața care-mi îmbâcsește sângele, aș fi

poemul de azi este deja țăndări mă uit cum cade de la balcon în multe bucăți de gheață eu rămân singură cu sandalele în mâini te sun și-ți spun: „la București plouă, eu merg desculță pe

cartea de pe noptieră îmi înghite în fiecare seară respirația un fluture/ doi fluturi se învelesc am o ușă secretă în spatele coperții IV pe care păianjenii au țesut literă cu literă

Reacție în lanț (1) noaptea trecută am dormit departe, pe ponton oamenii tăceau sau cel mai mult se opreau în zidul imaginar dintre mare și uscat, nimeni nu avea curaj să soarbă

dacă-ți scriu cu degetul pe șira spinării praful se duce stratul de ozon se rarefiază, primul rând de piele se vede ca o pojghiță de poezie în care mi-aș înfige unghiile spatele tău miroase a pădure

Reacție în lanț (2) noaptea trecută am dormit departe, îmi ridicam norii din inimă până la tine o să înceapă ploaia râdeam tu te ascundeai în mine râdeai îmi înalțam lacrimile până la

sună cineva. nu răspund. strâng mai departe pisoiul în brațe îngerul își ascute aripile (e doar în vizită, stă câteva zile) stăm toți trei la aceeași fereastră care dă chiar în spatele inimii

Puțin murdari, puțin amețiți Bătusem străzile orașului, arterele principale ale Bucureștiului Se mutaseră în noi sau noi în ele, pulsau, pulsau cafenele și florărese Respiram numai reclame la

urăște-mă azi, urăște-mă mâine, cât poți de mult ca un canibal scoate-mi inima și bea-mi sângele până la capăt, soarbe-mi cuvintele uite cum ți se scrug pe vertebre ce spectacol, ce piesă de