în mine este un refugiu mai mare decât o foaie A4
se stă gratis la soare, se poate compune o umbră
un om, o urmă de sare, un iubit anonim
undeva este un afiș
interzis vieții, interzis
A mai trecut o zi, a mai trecut o iubire
Suntem de aceeași vârstă când numărăm
Plecările, suntem la fel de egali și la fel de muți
Nimic nu amintește de seceriș, când iubirea
Se întinde leneșă
Lecția despre iubire/ Lecția despre cub (N*)
Se ia o bucată de inimă și se șlefuiește cu o daltă
Făcută din cuvinte până când sângele țâșnește
Pe fața ta, se crapă apoi în celule până se
trezește-te, e șase dimineața, nu mai grava visele
pielea mea nu mai rezistă, sunt femeia deghizată-n poem
trebuie să vorbești cu mine la oră fixă
altfel dacă-mi atingi mâinile nu mai înveți
așa cum trec în fiecare dimineață
pe spatele tău
palpând șinele de cale ferată
care mă duc undeva departe
atât de departe
încât ar trebui să mă mai nasc de câteva ori
să le opresc refluxul în
te car în spate ca pe-o raniță grea
plină cu pietre, nici nu știi ce-mi trece prin minte
ce asemănări, ce imagini am pe retină
făcând zilnic drumul până la tine de sute de ori și să nu te
sunt femeia - poet
am piele de leu în loc de mătăsuri
port alge la gât și mi-e teamă de vulturi
o bucată de sare pulsează-n baraca de-alături
pe masa mizeră plutește o Veneție clandestină
când am
am făcut curat în camera mea
pe câteva foi combustii interne
ard și acum ca niște lămpi cu ulei râncezit
uneori fumul înecăcios mă trezea din somn
așa că am hotarât să le arunc
dincolo de orice
o altă scriere, un alt caiet de dictando
iarăși prima literă pe care o desenez de 100 de ori
nu voi veni niciodată în orașul tău
în mine sunt destule bănci galbene
mă pot așeza oricând
să-mi mai
o frântură din tine căzută la întâmplare
atât mi-a rămas când ai plecat
nu știu din care partea a corpului s-a desprins
dacă privesc în ea
este ca și cum aș călători cu trenul
apar cute noi pe
îmi crește o altă inimă
deja miroase a pereți proaspăt văruiți la fel ca-n ziua nașterii
geamurile se trântesc brusc, pe jos numai firimituri de păsări
alb-negre ca o tablă de șah
mama se
PRIX LITTÉRAIRES NAJI NAAMAN 2009
La Maison Naaman pour la Culture vient d\'annoncer que les prix littéraires Naji Naaman pour l\'année 2009 sont déjà lancés. Ces prix seront décernés aux
de câte ori vii la mine
e ca și când ai căuta un izvor
să-ți potolească setea
sunt o tulpină de viță de vie
proaspăt tăiată
numai tu poti dobândi însușirile mele
crestezi adânc
drumuri
știi cum este o dimineață fără tine?
este exact ca perdeaua aia de la balcon, albă, fadă, orașul nu se vede prin ea, și de cele mai multe ori te caut prin ceața care-mi îmbâcsește sângele, aș fi
povestea noastră
începe într-o garsonieră de bloc vechi
cu scări înguste
încât mereu ne repetăm
cu aceeași precizie chirurgicală
un minut într-un lift
înghesuiți
săraci și sinceri
până
poemul de azi este deja țăndări
mă uit cum cade de la balcon
în multe bucăți de gheață
eu rămân singură cu sandalele în mâini
te sun și-ți spun:
„la București plouă, eu merg desculță pe
cartea de pe noptieră îmi înghite
în fiecare seară respirația
un fluture/ doi fluturi
se învelesc
am o ușă secretă în spatele coperții IV
pe care păianjenii au țesut
literă cu literă
Reacție în lanț (1)
noaptea trecută
am dormit departe,
pe ponton oamenii tăceau
sau cel mai mult
se opreau în zidul imaginar
dintre mare și uscat,
nimeni nu avea curaj
să soarbă
Am început să te iubesc, încet, încet, totul părea o naștere ușoară
Nu mai știu cine pe cine plămădea, în fiecare zi puneam pe rând
Mâini, picioare, până când am apărut așa de niciunde, habar
Nu
dacă-ți scriu cu degetul pe șira spinării praful se duce
stratul de ozon se rarefiază, primul rând de piele se vede
ca o pojghiță de poezie în care mi-aș înfige unghiile
spatele tău miroase a pădure
Reacție în lanț (2)
noaptea trecută
am dormit departe,
îmi ridicam norii
din inimă până la tine
o să înceapă ploaia
râdeam
tu te ascundeai
în mine
râdeai
îmi înalțam
lacrimile până la
sună cineva. nu răspund.
strâng mai departe pisoiul în brațe
îngerul își ascute aripile
(e doar în vizită, stă câteva zile)
stăm toți trei la aceeași fereastră
care dă chiar în spatele inimii
Puțin murdari, puțin amețiți
Bătusem străzile orașului, arterele principale ale Bucureștiului
Se mutaseră în noi sau noi în ele, pulsau, pulsau cafenele și florărese
Respiram numai reclame la
urăște-mă azi, urăște-mă mâine, cât poți de mult
ca un canibal scoate-mi inima și bea-mi sângele
până la capăt, soarbe-mi cuvintele
uite cum ți se scrug pe vertebre
ce spectacol, ce piesă de