As always, lie at my feet

Frumos mesaj despre autolimitare, chiar dacă aceasta a fost stimulată de către altcineva. Ai ales sa te autolimitezi cu acele vitralii, prin care totuși poți vedea, dar nu poți ieși. Legătura cu realitatea, cu fizicul lumii este fin trasată prin motivele: praful, mobila, camera... Pe lângă acestea ai sculpat frumos fața și combustia poeziei.

mijloacele expresive capata insemnatate in functie de amplasarea esentelor. se obtine un echilibru final, accentuat mai cu seama inlauntru. ca si cum ai patrunde cu o sonda minuscula pentru a avea o vedere reala a ceea ce sta ascuns cu disctretie. poem cu atitudine proprie, totusi independent, nesubordonat.

un poem bun cu imagini și gânduri amestecate cu gust...
rețin :
\"m-aș fi putut pierde în fiecare obiect
dar am făcut o înțelegere cu tine\"
și:
\"poemul acesta ar putea fi varianta
unei ferestre\"..un final, după părerea mea foarte bun!
...și un pic de critică : imi pare că totuși poemul e un pic \"încărcat\"..mă refer aici, în special la strofa doi care cred că poate să lipsească

cu prietenie
dan

Poemul este “varianta unei ferestre” dincolo de care o cameră își arde în “combustii interne” plictisul, intimitatea și singurătatea care, împreună, alcătuiesc chipul tău.

camica,
am ales autolimitarea cu vitralii, pentru ca poate printre desene mai gasesti o fanta de lumina alba.
sorin,
:):)ma faci sa rad, da, e o atitudine proprie, nesubordonata.
danutz,
incarcarea asta e din vina sifonierului, nu puteam renunta la esarfe si tot ce mai invaluie pe acolo:)
razvan,
pana la urma orice poem e o ferestra, o iesire.
va multumesc si va mai astept
mcm