Carmen Sorescu

un text scris cu nerv, lasă în urmă praf, are viteză de exprimare și idei, parcă e o mașină de curse. îmi place finalul, cu moartea în joc, evident erotismul direct și disimulat. frumusețea ei tembelă de lume și alte versuri care denotă nonșalanță și siguranță. m-ai cucerit cu acest poem, de aceea te voi invita în lista mea de mess chiar acum.
mcm

ai redat foarte bine pregătirea morții, îmi amitentesc exact, când eram mică și bunica o pregătea pe mama, acum mama mă preătește pe mine, și așa mai departe, noroc că și eu am pe cine pregăti. finalul fără reproș, moartea se pregătește minuțios din timpul vieții. îți dau acum un text să îmi spui părerea ta, pentru că oarecum coincide. poate am și eu noroc ca tine data trecută:)
mcm

andreea,
care sunt minusurile autoarei? dacă nu poți vorbi despre text nu vorbi despre persoana mea.

iarina,
ești cunoscătoare a fenomenului, mă bucură părerea ta.
vă mulțumesc
mcm

fiecare strofă se bazează pe cealaltă ca în principiul vaselor comunicante, până la final când totul are un reper solid ca o piramidă. când ai spus că inima să fie astupată, la ce fel de gol te-ai gândit? mi-ar plăcea să îmi spui.
mcm

comentariul lui anghel pop de astăzi 1 iunie 2009 nu este la text, vorbește despre texte în general și despre mine ca autor, vă rog să îl puneți offtopic.
mulțumesc
mcm

un poem de dragoste deosebit, cu ritm și muzicalitate, se menține foarte bine până la final. îmi place prima strofă tu ești patetic și ea este departe și finalul foarte reușit, dezbracă-te și hai să-notăm optimist
în marea fără corăbii. poemul este exact genul meu, nu puteam să nu las comentariu, apoi am remarcat și poza alb-negru, fum de țigară. promițător, am să mai revin cu siguranță.
mcm

anghel,
sunt femeia cu ochi de caracatiță, ca să ma inspir din textul tău pentru copii \"crăciunul domnului x\", păcat că nu poți fi bărbatul \"cucuveu\", și-mi rezerv licența poetică la fel de bună pentru guinness book ca și caracatiț.
liviu,
finalul este banal recunosc, dar are efect. nu am scris textul pentru celeritate, pur și simplu se poate citit și fără semne de punctuație, nu e nimic nou, e chiar ultrafolosită tehnica.
ioana,
absența din mine, da, uneori locuiește altcineva în mine și eu nu mai sunt.
călin,
trebuie să te bagi singur la offtopic pentru că nu ai comentat la text, tu singur spui \"nu mă pot pronunța\"; în altă ordine de idei, dacă veneam la tine la cenaclu nu numai că mă puteai citi și fără semne de punctuație dar îmi făceai și un comentariu apologetic de abia susținea softul pagina pe ecran, ești subiectiv, extrem de subiectiv.
petru,
mă bucur că pe această pagină sunt oameni ca tine care țintesc esența și părțile slabe, iau aminte. am să mai recitesc câteva comentarii din care am de învățat.
vă mulțumesc
mcm

adrian, da asa este, pe viitor voi reveni
george,
nu asta am vrut sa spun, esti foarte bine venit si crede-ma vreau sa invat ceva. eu asta am inteles ca la mine ingreuneaza definitiile.
mcm

eugenia,
mulțumesc pentru recomandare, obțin răspunsuri, obțin îndoieli, îmi propusesem de ieri să încep un ciclu al definițiilor pornind de la „eu sunt femeia...”, și cred că în fiecare zi voi găsi o nouă definiție, spre neplăcerea lui george, căruia nu-i plac definițiile.
danuț,
comentariul este iar un poem cu rimă.
liviu,
cu alte cuvinte, minciuna este cea mai frumoasă metaforă.
ela,
am modificat toate semnalările tale cu o singură excepție (poemul îmi picură pe sâni) și mă bucur că mi-ai acordat atâta timp. mulțumesc și pentru stea, da, titlul explică primul vers, îl las doar de dragul esteticii. comparația ta cu ruxandra cesereanu mă bucură, dar textul a fost un joc, eu nu scriu de obicei așa, dacă aș începe îmi va fi frică să postez pe agonia și în genere să fac publice trăiri sau invenții intime.
george,
abia acum înțeleg problema mea în texte, că definesc prea des sau mai mereu. e greu să trec de bariera asta, este sigur involuntară, nu-mi propun să schimb ceva la mine, scriu pur și simplu, e vorba de gândire, per ansamblu nu pot modifica prea mult. știu că ești trist pe tema asta și îmi spui mereu, dar nu am ce face.
va multumesc

am revăzut, îți mulțumesc că mă scoți la suprafață.

asimilez oaze, deșerturi, este loc și pentru caravane, dar poemul este parodie, iubita perfectă nu sunt eu, nu particularizez chiar dacă am vorbit la pers. I. sg., era un poem. multumesc.
mcm

de la tangibil la intangibil uneori este doar un pas: un televizor dezmembrat prin care se văd intestine și praf, inițial eram pătrunsă de realitatea imediată, și mă gândeam cum sunt membrele televizorului, apoi am căzut în imaginar ca într-un lac fără fund, unde de obicei este bine să ai o membrană în plus la ochi, precum câinele labrador și să vezi ce se întâmplă în celălalt. după care remarc:încearcă să iasă/ din uterul ce-și dizolvă pereții. apoi \"negând tot ce-l separă\" mi se pare cheia poemului, aici e limita dintre cele două lumi, a pământului pe care nu-l mai atinge(fiind agățat la propriu) și al cerului.
o incursiune într-o lume morbidă, redată cât să îți trezească emoții. aș fi spus \"lumânarea care picură noaptea/ sau lumina/ sau ziua/ sau chipul mortului\".
mcm

cred ca e vorba de cinema studio. inceputul face aluzie directă la un fel de paradoxul formării noastre sub comunism când filmele erau oaza de care vorbești prin citate, recunosc că și acum cinematografia rămâne o instituție exaltantă care aduce un fir de apă în mizerabila constrângere stradală. când intri în sala de cinema parcă încep să lucreze alte principii, absorbit de imagini, sunet, nerespectarea regulilor bucură, granița dintre două lumii, una în sală cealaltă proiectată pe un perete salvează pentru puțin timp de la firesc. mi-a plăcut eseul-cronică, o altfel de abordare cu care ne obișnuisei.
mcm

am stins becul, am stins fereastra, te sting pe tine, etc etc și se mai poate continua. poemul este insidios, duce pe căi întortocheate, te rătăcește, de aceea spun, cred că e puțin viclean, nu spune tot, sau dimpotrivă spune prea mult și te năucește. la întrebarea ta din text, cred că este vorba este vorba despre involuție, ăsta e stadiul:).... și mi-a plăcut orașul-cetate mă duce cu gândul la poemul-cetate.
mcm

poemul e remarcabil.trebuie să pui toate diacriticele.
apoi:
preferabil fără zău, destul de perimat.
mai mă spiralezi, corect.
cuvinte pe care-ncerci și-ncerci, repetiția nu întărește aici, parcă deranjează.
în rest o ideea bună, cum spuneam. remarc: și ți-aș demola axiome de-aș avea măcar impulsul, în curând sângele tau/o să cânte chopin sau poate beatles.
mcm

silvia,
chiar aveam obiecție la \"să-mi cere-ți tinctură de iod”, dar dacă ți-a plăcut, am să las așa.
danutz,
poemul-comentariu e prea mult pentru ceea ce am scris eu, ai găsit și rimă, interesantă abordarea.
TCG,
eu ziceam așa, primul vers este o definiție, apoi revin la subiect, pielea adică, în ea mă rotesc bezmetică, cât despre ușă, da, pielea are o ușă, lângă stern, tot aici sare un delfin, dar nu mai am spus, să nu plictisesc. am să fac niște modificări, sper să le observi dacă mai vii.
va mulțumesc și vă mai aștept
mcm

AMP,
prioritatea numarul unu era să văd pe geam oasele cum se zdrobeau, etapa finală, de fascinans.
PP,
asta facem mereu, dacă ne uităm la poem, așa mort pe hârtie sau poate viu..., nu prea mai ai cuvinte.
mcm

poemul este valoros prin escapadele pe care le face, nu e un poem cuminte, pleacă de acasă, vine târziu, abia de poți să îl ții lângă tine puțin timp că se și răzvrătește. cel mai mult îmi place strofa a 2-a.
și fiindcă e vorba de moarte și de clooney:
http://www.youtube.com/watch?v=G9a2dz19C90
mcm

versul \"când fiecare celulă din noi e o arhivă\", chiar dacă până la urmă rămâne explicit, ai putea extrapola dincolo de ADN-ul poemului și să refaci, este un surplus de informație față de strictul necesar al conținutului, se asigură din start exactitatea.
mcm

ai reușit o investigație în pielea poemului, un deliciu narativ și stilistic.în eprubetă ai pus toate esențele necesare. pielea de șarpe cade până poemul rămâne nud, da, cam așa se scrie un poem:)
mcm