ce poți să faci într-o primăvară perfectă

Mi-a plăcut acea interferență a planurilor, cu o primă strofă inspirată, dar (în opinia mea, desigur) cu un final cam neinspirat. Cred că acea comparație ar fi fost funcțională în altă parte a textului, finalul aș fi dorit să fie mai puternic, deși (nu-i așa?!) parfumul misterios al femeii nu-i de ici, de colo, cum la fel și celebrii actori pot fi model pentru întunericul (l)atent.

M-au distrat melcii aceia alergând \"ca într-o cursă de struți\", uimindu-mă faptul că uneori aerul acesta poetic duce la coincidențe atât de stranii. Spre exemplu, în poezia \"eu spun da, tu spui nu\" am niste versuri asemănătoare: \"și-n fața ta se-aliniau/ ca într-o cursă de viteză/ melci indolenți...\"

În strofa a doua dominant este cotidianul, deși se ascunde și acolo un aer sugestiv, mai ales prin imaginea \"palmei transpirate pe geam\".

Există, da, dimineți perfecte. Asta știi după felul în care ele, acele dimineți perfecte, vorbesc în poezii. Nu le rostești, ci doar știi că sunt acolo în \"ascunzătoarea perfectă\". Despre asta scrie Adriana Lisandru. Despre ascunzătorile perfecte ale poeziei în amănuntele vieții. Despre traversarea pieței, despre numărat piercinguri, despre \"cursa de struți\". Despre o călătorie cu autobuzul înspre o destinație neclară.

\"Un ștreang mătăsos\", o, ce tentație!

Urma palmei tale ce parcă ar vrea să respire printr-un geam, te bucură ca o dovadă a propriei tale existențe. Că ești tu însuți acolo, în mijlocul lucrurilor neimportante care primesc valoare tocmai prin faptul că tu le observi. Să zâmbești odată cu \"bătrânul miop\" ce-ți numără nasturii bluzei. Uuh, asta da viață! Să intri până în măduvele ei vii, să o simți cum pulsează sub ochii tăi, sub degetele tale. Să urli: uite-o! Despre asta scrie Adriana.

Pfuu!

\"Ascunzătoarea perfectă\" ne suntem noi înșine. Poeta vine și ne pune asta pe frunte. Poți să te faci chiar și că iubești. Și ce poate fi iubirea până la urmă? Păi uite până unde ne aduce Lisandra, de la nasturii ei numărați! Te face să-ți inventezi propria iubire. A, întrebam că ce poate fi? Iată: \"o întâmplare absurdă/ un fel de ninsoare căzută la tropice\". Un \"întuneric\" plin. Clooney surâzând, Pacino orb dansând și urlându-ți în față: \"I\'m in the dark, here!!!!\" Michelle Pfeiffer, Claire Danes. O, da!, Claire Danes în \"It\'s all about love\". Chiar așa! Este totul numai despre dragoste.

Este o poezie problematizantă: întunericul pe cine ascunde?

\"Tu\", acolo! Ești tu, este ea, dincolo de \"ascunzătoarea perfectă\". Fiecare va așeza aici \"întunericul\" lui, \"întunericul\" ei. Taina.

Super reco de la mine, astăzi nici nu mai citesc nimic.

că i-am scris numele greșit. :) abia acum am observat.

Domnilor, vă mulțumesc pentru feed-backul generos de sub acest text (chiar aveam nevoie de niște păreri) care este, de fapt, varianta 2009 a unuia din 2008; la recitire m-a nemulțumit și, finalmente, l-am îmbrăcat în hainele astea.

George, cred că e a doua coincidență de felul ăsta...dacă vom supraviețui tendințelor actuale, poate critica viitorului va spune că sesizează, în poezia mea, influența liricii lui George Pașa! hai să visăm...ce ne costă? :)
în prima să formă, textul avea un alt final, care mi s-a părut mult mai diluat, așa că l-am retezat fără regrete; ai simțit tu ceva...

Călin, mă bucur mult că ai văzut \"ascunzătoarea\", fiindcă, într-adevăr,
în jurul ei s-a construit restul. mulțam fain pentru reco. nu mă așteptam!

acum nu-mi rămâne decât să mă pregătesc sufletește pentru șirul contestărilor... :)

cred că distanța dintre cuvântul ce povestește mărul si poezia mușcătoare din măr definește infinitul...un poem reușit...un fel de memorie a trăirii ce s-a tot...uitat...afară doar iubirea!...

sugestiv, un poem al imaginilor și figurilor de stil. Deosebit:\"întunericul adormit cu o mână-ntre pulpele tale\". Îmi plac suprapunerea planurilor și imaginile inedite.
Citit cu plăcere, LIM.

man, mie nu-mi plac sforile, am pielea mâinilor delicată și mă zgârii ușor! :D
dar dacă tu, din poziția pe care o ai, susții că ele există și că...așa și pe dincolo, un \"laic\" ca mine ce dracu\' să mai zică?

dar mă bucur că ți-a plăcut, înseamnă că nu am scuturat textul ăsta degeaba. mulțumesc pentru comentariul amplu. apreciez, sincer... :)

Ioana, hai să împărțim mărul ăla jumate jumate. vrei? :)

Liviu, mulțumesc pentru semnul de lectură.

imi pare rau, e prea tarziu!...mi-era asa de foame!:)

Nu ma pot abtine sa nu iti transmit felicitarile mele. Inca de la inceput titlul imi era familiar. In contextul acesta, si numele actorilor rezoneaza bine. Nu mai zic de urma palmei de pe geam care trimite cititorul intr-o nostalgica introspectie.
Motivul pentru care eram recalcitrant: poezia si icnetele

Adiana,
adaug si eu, dincolo de concepte, parerea unui pohem bun, in tonul simplu, odihnitor, al unui arpeggio fin, masculizat, sensibil. felicitari!

n.b.
orice om poate fi o ascunzătoare perfectă
nu trebuie decât să-nchizi ochii și să crezi că-l iubești
până uiți că nu ești decât o întâmplare absurdă
un fel de ninsoare căzută la tropice
până ce întunericul adormit cu o mână-ntre pulpele tale

/// fara ultimele randuri!...

va semăna cu George Clonney
ori cu Al Pacino dansând
în Parfum de femeie.

cu prietenie,

Adrian, deci ti l-ai amintit...am prins felicitarile cu mainile amandoua. merci.

Domnule Parvescu, asa cum spuneam, textul asta a fost santier...tocmai adunasem schelele...da\' cine stie? poate le pun la loc. :)
onorata de semn.

poemul este valoros prin escapadele pe care le face, nu e un poem cuminte, pleacă de acasă, vine târziu, abia de poți să îl ții lângă tine puțin timp că se și răzvrătește. cel mai mult îmi place strofa a 2-a.
și fiindcă e vorba de moarte și de clooney:
http://www.youtube.com/watch?v=G9a2dz19C90
mcm

Carmen, nici nu știi cât mi-a plăcut asta! :))
și cadoul e grozav...merci!

Visul pe jos, autobuzul spre toate și omul, sunt trei bătăi de aripi ale unui gest frumos. Că sunt melci, că e piercing sau un semafor tot dai de „un bătrân cu zâmbet miop”, care începe „să-ți numere nasturii bluzei”. Noutăți adânci la tot pasul : „pe tavan /șerpuia un fir de lumină / ca un ștreang mătăsos” (aparent o comparație, în realitate o dezvăluire, o alăturare între înțeles și subînțeles), „la fiecare semafor prins pe roșu / să repeți că moartea e un fel de soră mai mare” (un fel de rudă inevitabilă, care mai întâi simplifică, câte puțin, să ne obișnuim cu minorarea), „orice om poate fi o ascunzătoare perfectă” (aforism care se poate bate cu aforismele celebre), „nu ești decât o întâmplare absurdă / un fel de ninsoare căzută la tropice” (unde aleatoriul și hazardul devin un aliaj, evident, efemer) și altele. Poezia curge bine și folositor, iar reperele cinematografice din final colorează, în mod neașteptat, întunericul.

sunteți extrem (dar extrem!) de atent la nuanțe!
chapeau!

nu mai zic nimic...:) doar mulțumesc!

azi a fost o zi norocoasă.

\"intunericul adormit cu o mana intre pulpele tale\"

vezi tu femeie...? acilea e poezie adanca.
adicalea io ase simt. da ia zi, e cald intre pulpe? :D)))
(sa nu te incrunti, tu-l stii pe jonel, asa e el mai glumicios)

per ansamblu text bun, suplu si foarte proaspat.
cu placerea lecturii, ma inclin.

soldat, să nu glumim despre cele sfinte! :D

merci de comm, mă bucur că ai trecut pe aici. :)