spânzuratul

de la tangibil la intangibil uneori este doar un pas: un televizor dezmembrat prin care se văd intestine și praf, inițial eram pătrunsă de realitatea imediată, și mă gândeam cum sunt membrele televizorului, apoi am căzut în imaginar ca într-un lac fără fund, unde de obicei este bine să ai o membrană în plus la ochi, precum câinele labrador și să vezi ce se întâmplă în celălalt. după care remarc:încearcă să iasă/ din uterul ce-și dizolvă pereții. apoi \"negând tot ce-l separă\" mi se pare cheia poemului, aici e limita dintre cele două lumi, a pământului pe care nu-l mai atinge(fiind agățat la propriu) și al cerului.
o incursiune într-o lume morbidă, redată cât să îți trezească emoții. aș fi spus \"lumânarea care picură noaptea/ sau lumina/ sau ziua/ sau chipul mortului\".
mcm

da,
după o descriere a stărilor, reliefate cu tact, ai pornit spre latura care sudează cealaltă parte, latură care o vezi de undeva din porțiunea rămasă liberă și vii concluzionând, evident, prin versurile din final, printr-o intrare în ritual bine cunoscut în lumea creștină

*e rece și bate cu mâinile strânse
dintr-o parte în alta
tot ce atinge tresare
nimic nu-l ține legat, dar el trage
ca de-un cordon, negând tot ce-l separă
obrajii\'s puhavi, limba scoasă
și nu văd fisura aia prin care
încearcă să iasă
din uterul ce-și dizolvă pereții*

da, bun spânzuratul tău, teodor
aprecieri!

cu sinceritate,
teodor dume,

* într-adevăr o incursiune morbidă; e o explorare a emoțiilor personale; mulțumesc domnișoara/doamna MCM.

* mulțumesc domnule TD.; aveți o privire bună asupra poeziei; finalul descrie absurdul acestei morți, ratarea ei; nu știu dacă am reușit să prind aceasta destul de bine aceasta.

cu respect,
pt.