Sari la conținutul principal
Poezie.ro
Poezie

31 mai, ultima zi de primăvară

i just oana liviu

1 min lectură·
Mediu
e ultima zi din primăvara asta
eu sunt patetic și tu ești departe
aș bea o bere sub cireș
ori m-aș culca, ghemuit, într-o parte
aș fi vrut să zbor azi, sunt atîția nori
să cobor puțin sub ei, să mă uit la tine, în zare,
știi, chiar aș putea sa mor uneori
cum aș înota și m-aș pierde în mare
e ultima zi din primăvara asta
cerul e alb-gri, o să plouă, se pare
aș mînca azi orez cu tine, cu bețișoarele,
să dansăm apoi, să fie mirare
să ne luăm merinde, să plecăm spre sud,
acolo e bine, e soare
să stăm pe plajă cuminți, fără gînd
să spunem: frumoasă-nserare
frumoși suntem noi, apusul doar trist
și viața-i un vals printre vrăbii
dezbracă-te și hai să-notăm optimist
în marea fără corăbii
036.711
0

Despre aceasta lucrare

Tip
Poezie
Cuvinte
133
Citire
1 min
Versuri
20
Actualizat

Cum sa citezi

liviu clisu. “31 mai, ultima zi de primăvară.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/liviu-clisu/poezie/1839762/31-mai-ultima-zi-de-primavara

Comentarii (3)

Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.

@carmen-sorescuCSCarmen Sorescu
un poem de dragoste deosebit, cu ritm și muzicalitate, se menține foarte bine până la final. îmi place prima strofă tu ești patetic și ea este departe și finalul foarte reușit, dezbracă-te și hai să-notăm optimist
în marea fără corăbii. poemul este exact genul meu, nu puteam să nu las comentariu, apoi am remarcat și poza alb-negru, fum de țigară. promițător, am să mai revin cu siguranță.
mcm
0
@gena-gurauGGgena gurau
deja faci promisiuni verii, și-ncă într-o manieră nu numai optimistă și caldă, ci puternic vizuală.
mi s-au derulat, pictural, pașii pe nisip...
0
@mihai-amaradiaMAmihai amaradia
friend, nu stiu de ce da mie nu-mi suna bine cateva strofe.
neste sfortari pțacolo da pot trece cu vederea.
0