Poezie
februarie
1 min lectură·
Mediu
Niciodată n-o să știu de ce te iubesc
E, poate, la fel ca iubirea copilului cerșetor pentru cățelul lui care abia a făcut ochi, cel ce se plimbă de ici colo prin vagoanele metroului spunînd ceva despre familia lui,
Sau poate ca e doar o liniște dinafară care îmi crește un copil și-un cățel înăuntru.
Dacă iubirea e un metrou, atunci eu sunt acolo cu toți oamenii triști și neimpresionați ce au un drum de făcut către aceiași ochi închiși.
Dacă iubirea e primăvară, eu voi pune mîna pe iarbă și pe muguri pentru că eu trebuie să fiu acolo.
Și poate că nu există iubire, dar aceste lucruri sunt, sunt acolo, goale și mici și neimportante, călcate de vreun tren ori de un om grăbit, în februarie rece.
Și poate că fumul își dorește un foc
Iar focul imploră să aibă ce arde.
Ce zici, îi dăm niște vreascuri ?
044581
0
altfel, textul este bine construit pe ideea de cauză și efect, imaginile folosite sunt proaspete și sensibile, \"încercuiesc\" iubirea fără să limiteze prin definire, lărgind aria; seamănă cu cercurile făcute de piatră în apă, ce realizezi tu aici.
Mi-a plăcut foarte mult: \"E, poate, la fel ca iubirea copilului cerșetor pentru cățelul lui care abia a făcut ochi, cel ce se plimbă de ici colo prin vagoanele metroului spunînd ceva despre familia lui,
Sau poate ca e doar o liniște dinafară care îmi crește un copil și-un cățel înăuntru.\"
și sfârșitul, care poate fi un început, o reluare a încercuirii, pe alt palier, într-un registru analogic diferit, dar uzând de aceeași tehnică: \"Și poate că fumul își dorește un foc
Iar focul imploră să aibă ce arde.
Ce zici, îi dăm niște vreascuri?\"
cred că ar trebui continuat cumva, subiectul este generos și ar suporta o mulțime de asocieri.
pentru fragmentul acesta, primești stea.
și te urmăresc.
Adela