Camera 156

\"medicul de gardă are o inimă lipsă
trăiește din mila altora

îl aud de pe hol
„care aveți de gând să muriți
să-mi cere-ți tinctură de iod”

cu un ochi de pirat, cu altul în palmă
prin iarba-potcoavă un cal rătăcit
aleargă prin minte
izbind copite\"

Frumos!

Silvia

Nu am alte cuvinte de a putea descrie
acest ceva, ce astăzi, aici m-a copleșit
o poezie scrisă cu-a inimii citire;
o recitesc în taină și simt că n-am greșit.

Felicitările mele, un subiect de laudă!

În strofa 1, versul 2, eu cred că trebuie să fie „mă rotesc în el bezmetică până când vii să-mi deschizi poarta”(țarcul are poartă, nu ușă, iar pielea este un țarc, așadar despre țarc este vorba), versul 3, având în vedere „somnul uzat”, dă mai bine dacă este „scormonesc după trenul acela de noapte cu somnul uzat” iar după ultimul vers ar merge versul „pe spatele ultimului vagon” (este vorba de lumina roșie din timpul nopții). Sintagma „bine mersi” (strofa 2, versul 2) este clișeu și nu mi-a plăcut niciodată, parcă te ascunzi după deget. Referitor la „iarba-potcoavă” (strofa 3, antepenultimul vers) zgârie și versul respectiv ar putea fi „peste potcoave un cal rătăcit” (subliniind cumva uciderea în masă a cailor, într-o vreme nu prea îndepărtată). În rest este o poezie reușită, cu secvențe surprinzătoare, legate una de alta cu măiestrie, n-o mai laud.

silvia,
chiar aveam obiecție la \"să-mi cere-ți tinctură de iod”, dar dacă ți-a plăcut, am să las așa.
danutz,
poemul-comentariu e prea mult pentru ceea ce am scris eu, ai găsit și rimă, interesantă abordarea.
TCG,
eu ziceam așa, primul vers este o definiție, apoi revin la subiect, pielea adică, în ea mă rotesc bezmetică, cât despre ușă, da, pielea are o ușă, lângă stern, tot aici sare un delfin, dar nu mai am spus, să nu plictisesc. am să fac niște modificări, sper să le observi dacă mai vii.
va mulțumesc și vă mai aștept
mcm

\"să-mi cereți\"

am revăzut, îți mulțumesc că mă scoți la suprafață.