Carmen Nicoara

Plămădit-am sufletului raze, L-am așezat pe boltă Acolo, printre îngeri; Cu note angelice, Îngerii i-au pictat strălucirea… Am adunat polenul florilor, Am construit o scară de visuri, Pe care

Privit-ai vreodată un ciorchine, Ce ascunde o poartă către mine… Iubirea-mi în el a adunat în vii, Bob cu bob… doruri arămii… Sute de mii de doruri arămii, Câte în palmă nu poți să le

Demult, iarna mă ucise; Câte porți și câte vise Se inchiseră într-un lacăt Făr` de chei și făr` de capăt. Pe mâna iernii am răstignit Al meu pas timid, livid, Înghețat de doruri grii… Vis

De m-aș întoarce la anii desculți, Ce dănțuiau înaintea-mi în pridvor… Suflete horopsit, ai vrea să-i mai asculți; Pecetea unui sărut pe fruntea lor Aș pune… și din nou aș învăța Să zbenguiesc

Când îmi vei spune PLEACÃ… atunci eu voi pleca, Dar inima-mi zburlită rămâne în mâna ta; Ea vrea să trăiască, iar în pieptu-mi e moarte, Doar ochii tăi mă-ndrumă în eterna-mi noapte… Dar geana

Știați că în lumea verde Soarele răsare de două ori… Iar sacu-i galben, nu poți crede, Că-i plin de sute de comori… Azi, norii sunt mai grăsuni, Cumătra ploaie a gătit minuni; Au mâncat norii

Pe un colț de curcubeu, Stă minune, mândrul zeu: Este Soarele-răsare, Ce râdea cu raze-n zare. O poveste ne va spune, Cocoțat în vârf de lume, Iară iarba unduietoare, Torcea vântul în

Carule, sortit ai fost să fii Ursă, Unde sorii încă n-au apus, Cu caiii tăi bălani, hamuri de argint, Cărând mii de ani, tropot neobosit… Mereu treci pe la fereastra mea, Unde stau cu

Nu sunt, nu voi să fiu Un regret de pas târziu, O stea de suflet întunecată, O fereastră îndoliată. Mi-s soare cu raze petale Pe-un petec de cer, pictat în zare De-o mâna frumoasă de

A fost odată, nu ca-n povești…, să vă spui ce-am fost pățită… Iaca-așa, mă gândi eu într-o zi, să-mi pui traista-n spinare și mintea în chingă, să mă sui pe mârțoaga mea cea chioară, ce

Ea mergea, irosindu-si pasul, neputiincioasa privindu-si viata care trecea pe langa ea nepasatoare, rece, pustie… Cu ochi tristi rascolea orizontul gri, mohorat, cautand… nici ea nu stia ce… cauta

De ce plângi tu, înger scump… Aripile nu-ți mai ajung Să-mplinești Raiul cu ele Și să frângi mii de zăbrele… Îngerul, cu privirea-i lacrimă Mi-a vorbit cu patimă Și-am citit pe chipu-i