Poezie
MÂINILE MELE
1 min lectură·
Mediu
Nu-mi pot uita mâinile,
Cum adunau zorile
Din privirea ta de soare,
Din alabastrul tău de mare…
Iar când inelul soartă cu piatra-i ce straluce
Își țese strânsoarea-i pe deget inelar,
Atunci îmi dărui tandru viața ce se scurge
Prin vene vineții cu freamăt mut, bizar…
Nu-mi pot lăsa mâinile
Să picteze un rămas bun,
Ci doar să vindece florile;
Visuri petale ca să adun…
Dar mâinile-mi sunt pline de goliciune rece;
Suflul cald de vară, în ele a murit,
Când pe alei de toamnă, pribeag atunci când trece
Pasul tău de umbră, tot ele l-au strivit…
Mâinile mele plâng
Ce sufletu-mi nu poate plânge;
Mâinile mele strâng
Ce eu nu pot învinge;
Mâinile mele iartă
Amintiri de iarnă uscată,
Lacrimi verzi de soartă,
Începuturi cu “a fost odată”…
002.060
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Carmen Nicoara
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 129
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
Carmen Nicoara. “MÂINILE MELE.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/carmen-nicoara/poezie/1769549/mainile-meleComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.