Poezie
CARUL MARE
1 min lectură·
Mediu
Carule, sortit ai fost să fii Ursă,
Unde sorii încă n-au apus,
Cu caiii tăi bălani, hamuri de argint,
Cărând mii de ani, tropot neobosit…
Mereu treci pe la fereastra mea,
Unde stau cu sufletu-mi răscruce;
Visez că într-o noapte mă vei lua,
Departe… departe mă vei duce.
Aș poposi în drum, la doamna Lună;
Cred că e bolnavă cu lumina ei plăpândă;
Am leacuri pentru dorurile ei pustii,
Din lacrimi albastre de dimineți târzii…
Aș trece și pe la vecina Marte,
Să-i mai văd o dată ochii azurii,
Să-i fur zâmbetul fără de moarte;
Aș mânca din prăjiturile-i aurii…
Neapărat să merg la Jupiter cel Mare;
Un rege al universului, plin de fală,
Cu o burtă uriașă, fără asemănare,
Să-mi dea și mie o brățară stelară…
Vai, să nu uităm de bunicul Soare;
Pe genunchii bătrâni mi-e dor să mă alint,
Să-l mai trag o dată de barba lui cea mare;
Văpaia-i din priviri mi-aș dori s-o simt…
Carule, mai bine du-mă inapoi, când eram copilă,
Să mă mai joc o dată cu păpușa din vitrină…
Lasă-mă să-mi flutur pletele printre stele;
Prea m-am rătăcit printre gândurile mele…
002.106
0