Tudor Gheorghe Calotescu

Poarta sărutului e un arc de triumf închinat iubirii Coloana infinitului e nesfârșita întrebare adresată cerului Cumințenia pământului nu seamănă deloc cu mine și de aceea mă închin Păsării

După ce i-am cântat serenada am pus-o la curent cu situația negocierilor cu F.M.I.-ul... Era atât de bucuroasă că în sfârșit avem buget încât iubirea din sufletul meu a trecut

Păsările și-ar vinde zborul spre a deveni,pentru o vreme,copaci... dar oare câți copaci nu și-ar vinde rădăcinile pentru o clipă de zbor?!... Apropo\' nu am nici un drept sa-mi mint

Am un sentiment de regăsire de mută uimire,de revelație... parcă sufletul meu a mai trăit odată sau doar un sentiment de deja vu. Regăsesc forme cunoscute sentimente confuze ce-mi inunda

Când am învățat să număr din doi în doi am observat că numărul unu devine inutil... degeaba era o axiomă rostul lui devenea,dintr-o dată, lipsit de sens. De atunci nu trece o zi să nu mă

Drumul cel mai scurt între două puncte aflate în spațiu nu mai poate fi linia dreaptă; pentru că apare o a treia dimensiune care influențează raționamentul... Dar dacă aș rătăci drumul nici

Caut superman pentru ultimul meu vis, adresați-vă mormântului meu! În caz că nimeni nu răspunde inseamnă că până și visul a trecut dincolo...

E haos, un haos pe care l-am născut din praful împrăștiat de o ciocnire între o stea și neândemânarea mea... e întuneric și atât. Și ce lumină avea!...

Pînă și lumina se arcuiește sub puterea infinitului uneori atât de mult încât se prinde din urmă într-o sferă albastră... O simfonie de culori strecurată prin lacrimi de cer poate fi poezia

Nu știam cît gol poate lăsa în suflet o clipă de dor,rătăcită... în universul meu a apărut o gaură neagră în asteptarea inimii tale... Acum e quasar!

Sunt fericit de lună plină și muțumesc inimii că mai poate iubi! Sunt fericit că pot număra stelele de pe cer fără a fi dus la ospiciu! Dar fericirea mea naște indvidii întrebări

Zarurile au fost aruncate... rostogolirea lor e hazard. Credința ca o măsură e în toate chiar și în rostogolirea lor contrazice axioma hazardului. În haos e o geometrie ce respectă cu

E atât verde în inima mea încât s-ar putea să fi fost într-o altă viață iarbă... Călcați-mă cu blândețe!

De vrei speranță mai am o clipă la care sunt dispus să renunț... De vrei dorință mai am o clipă și sunt dispus s-o ofer... De vrei cuvinte mai am o clipă și ea se cheamă:poezie... De

Pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fiu născut... și nici dacă vreau să mor?! Totul era hotărât cu mult înainte de a pune eu întrebări. Nici măcar inima nu m-a întrebat când a

Să iubesti o poezie ca pe cea mai frumoasă femeie nu cred că e o nebunie... dar dorința de împlinire nu aduce decât întrebări fără răspuns; și totuși să iubești o poezie e ca o dragoste

În bucata mea de cer am făcut cuib de vise unei stele... ridic sfios ochii sperând să nu fiu transformat în stană de piatră. Locul ei este pe cer locul meu pe pământ și poate de aceea încerc

Azi m-am născut iar la fel cum fac în fiecare dimineață așa că trăiesc a nu știu câta viață... Sunt fericit că soarele dă căldură fără a tăia factură; concurența a redus la absurd

Boboci de floare cu desen de soare atârn pe cerul nopții în care Luna a evadat în nesfârsire... sau în iubire?! O vreme,destul de lungă, am bănuit-o de trădare sau ca a fugit în soare și

Misterul umanitatii se scrijele adânc în pântec de femeie rotund... Fertil omagiu celor ce ne împlinesc gaura din cer... si golul din inima. Nu e doar iubire ci și respect pe care îl

Univers pierdut în interior rătăcit în căutarea unei iesiri din acest labirint de dor ce s-a creat din iubire... sau din nevoia de zbor! Daca știam ce adânc o să-l pierd îi legam un șnur de

In vino veritas și ciocnește-ți adevărurile veții de minciunile iubirii, până la ultimul ciob afumat, privindu-ți eclipsele virstelor. Când simți că florile te mint renunță la primăvară și

Din dimineți renunță la visare și liniștea ,din noapte, prefă-o în altare apoi sărută timpul strivindu-l in picioare. Strecoară mâini și fă-le mângâieri de toamne lungi și scurte

Venim cu pași smulși gravitației către centru pământului... ...adică acolo unde,când întinzi mâna, poți să atingi SORELE!