Tudor Gheorghe Calotescu

Zarurile au fost aruncate... rostogolirea lor e hazard. Credința ca o măsură e în toate chiar și în rostogolirea lor contrazice axioma hazardului. În haos e o geometrie ce respectă cu

E atât verde în inima mea încât s-ar putea să fi fost într-o altă viață iarbă... Călcați-mă cu blândețe!

De vrei speranță mai am o clipă la care sunt dispus să renunț... De vrei dorință mai am o clipă și sunt dispus s-o ofer... De vrei cuvinte mai am o clipă și ea se cheamă:poezie... De

Pe mine nu m-a întrebat nimeni dacă vreau să fiu născut... și nici dacă vreau să mor?! Totul era hotărât cu mult înainte de a pune eu întrebări. Nici măcar inima nu m-a întrebat când a

Să iubesti o poezie ca pe cea mai frumoasă femeie nu cred că e o nebunie... dar dorința de împlinire nu aduce decât întrebări fără răspuns; și totuși să iubești o poezie e ca o dragoste

În bucata mea de cer am făcut cuib de vise unei stele... ridic sfios ochii sperând să nu fiu transformat în stană de piatră. Locul ei este pe cer locul meu pe pământ și poate de aceea încerc

Azi m-am născut iar la fel cum fac în fiecare dimineață așa că trăiesc a nu știu câta viață... Sunt fericit că soarele dă căldură fără a tăia factură; concurența a redus la absurd

Boboci de floare cu desen de soare atârn pe cerul nopții în care Luna a evadat în nesfârsire... sau în iubire?! O vreme,destul de lungă, am bănuit-o de trădare sau ca a fugit în soare și

Misterul umanitatii se scrijele adânc în pântec de femeie rotund... Fertil omagiu celor ce ne împlinesc gaura din cer... si golul din inima. Nu e doar iubire ci și respect pe care îl

Univers pierdut în interior rătăcit în căutarea unei iesiri din acest labirint de dor ce s-a creat din iubire... sau din nevoia de zbor! Daca știam ce adânc o să-l pierd îi legam un șnur de

In vino veritas și ciocnește-ți adevărurile veții de minciunile iubirii, până la ultimul ciob afumat, privindu-ți eclipsele virstelor. Când simți că florile te mint renunță la primăvară și

Din dimineți renunță la visare și liniștea ,din noapte, prefă-o în altare apoi sărută timpul strivindu-l in picioare. Strecoară mâini și fă-le mângâieri de toamne lungi și scurte

Venim cu pași smulși gravitației către centru pământului... ...adică acolo unde,când întinzi mâna, poți să atingi SORELE!

E totuși ciudat că ne mai zbatem undeva între ziua de azi și ziua de mâine undeva între prezent și viitor uitând să mai devenim oameni...

Nu-i nimic râul mai curge și bărci mai sunt de vâsle nici vorbă vom vâsli cu amintiri până vom ajunge în prezent apoi tineri vom încerca să îmbătrânim... nu-i nimic dar copiii!?... nu-i

Singur,depășind complexul florilor am pășit într-o gaură neagră... ...am găsit drumul spre Þara mimunilor!...

Copilul acela nu e tatăl meu!... ...bineânteles că-mi stiu părintele și vă rog să terminati cu glumele nesărate. Apoi m-am născut și am început să plâng!

Uneori aud desi n-ar trebui cum cad stelele,spărgându-se, de asfaltul neâmplinirilor. Uneori văd desi n-ar trebui cum munții se apleacă,uitând de zăpezi,lovindu-se de nemărginirea

În cădere nu si-ar rupe decît visul poate ultimul somnambul fara norma, inventatorul spumelor la gură; lăsați-l!... ...poate în cădere ar uita de gravitatie și ar

Odată mi-am pierdut un ochi căutîndu-l l-am pierdut pe celălalt... ...de atunci tot caut.

Primenit la suflet dă-mi voie să-ti așez în păr o lacrimă de ceramică din folclorul inimii mele... ...la multe lacrimi iubito!

Tangenta dusă la inimile noastre nu e perpendiculară pe sânge!

Libertatea mersului pe jos e garantată prin specie... ...lăsați-mă să zbor!...

te rog fără apusuri daca vrei am să-ți culeg cite un răsărit din fiecare apus și din când în când o să renunțăm la cîte trei minute din viata sărutându-ne! Dar,te rog,ascunde