dintr-un aşa de mare adânc
pe care şi groapa marianelor ar fi invidioasã încerc sã-mi ridic pleoapele deşi capul mi se turteşte de presiunea absurdã a celor câteva oceane aflate deasupra unele cel puţin îngheţate pe cât de
TCTudor Gheorghe Calotescudesfac licuricii de dans
rãsucesc dealurile din câmpie spre un veşnic pisc e felul meu de a striga cerului din inima pãmântului durerea facerii culeg stele din fiecare bob de rouã de pe florile însãrcinate cu
TCTudor Gheorghe Calotescuam ieşit prea mult din ecosistem
sfidãm normalul desenãm super-eroi cu mitraliere şi rachete şi asfaltãm totul cã ne pute pãmântul amestecat cu apã apoi ne închidem în tot soiul de izolete şi ne mirãm cã planeta nu ne mai rabdã
TCTudor Gheorghe Calotescuchiar în dimineaţa facerii lumii
înainte de a se face luminã când încã nici soarele nu era pus în centru şi nici nu primise botezul hidrogenului (hidrogenul ãsta e întotdeauna vedeta) doar echipa de paparazii era gata de atac toţi
TCTudor Gheorghe Calotescue bine sã am grijã ce promit
bineînţeles cã ar fi necesarã o instruire înainte de a mă risipi în cãutare cred iubito dar nu mai promit nimic cred cã o parte din tine e aici în aceste cuvinte şi în frunzele ce-mi zboarã prin
TCTudor Gheorghe Calotescupoate o sã pun de-o aplicaţie selenarã
parola va fi un sãrut a nesfârşire sub imperiul florilor de tei acolo unde cresc piramide pentru perechi taj mahaluri şi tot felul de alte construcţii care încearcã aducerea aminte fãrã puncte
TCTudor Gheorghe Calotescunu vreau sã împart cu nimeni neînţelesul
nici firul de care atârnã aproape indecis adevãrul strig toate acestea le urlu le plâng apoi mã dau tuturor cu disperarea celui care a înţeles cã nimeni nu are nevoie de nimeni cu felul acela de
TCTudor Gheorghe Calotescuîmi cresc prin tãlpi milenii de verde crud
de abanos şi lãmâiţã câteodatã duzini de ghiocei rãsfãţaţi dintr-o baladã a omului de toamnã ba şi o mie unu de pitici cât sã-i adun ciorchine pe o razã nebunã din lunã şi îmi tot cresc ferestre în
TCTudor Gheorghe Calotescuîmi trec mâna prin vis
de la an la an mai tãiat aproape un scurt metraj cu bani puţini şi multe iluzii rãvãşite renunţãri şi automatisme alb negru gri cu durere rup detaliile cu flori de zarzãr ascund într-un
TCTudor Gheorghe Calotescuimpactul unui fulg de pasãre mãiastrã
zburând de nebun cu viteza luminii ar face arşice orice amãrâtã de stea iar eu privesc ca un tâmpit cerul nopţii convins cã stelele se învârt aiurea din vina mea pentru cã stau într-un punct fix pe
TCTudor Gheorghe Calotescusunt cavalerul nimicului
chiar nu am nimic eroic de povestit lumii sunt banalul banalitãţii un fel de soldat care sapã tranşee în calea avioanelor desfac de sens ornicul rãsucesc secunda o întorc de o mie de ori în o mie
TCTudor Gheorghe Calotescuîntre douã hãuri destul de abstracte
calea de mijloc e doar o frânghie subţire pe care unii filozofi danseazã step pe când sãrmanii o petrec în jurul gâtului doar doar vor atârna mai drept în bãtaia gândurilor în mângâierea
TCTudor Gheorghe Calotescucopilãria mea nu a avut vreme sã copilãreascã
de aceea s-a pitit atât de adânc undeva prin suflet sau mai ştiu eu pe unde uneori aş bãnui cã este în inimã şi tot tremurã pe acolo într-un colţ umed cumva mutã scâncind ciudat cum miaunã uneori
TCTudor Gheorghe Calotescucopilãria mea nu a avut vreme sã copilãreascã
de aceea s-a pitit atât de adânc undeva prin suflet sau mai ştiu eu pe unde uneori aş bãnui cã este în inimã şi tot tremurã pe acolo într-un colţ umed cumva mutã scâncind ciudat cum miaunã uneori
TCTudor Gheorghe Calotescue firesc sã te adânceşti în tãcere
oricum cuvintele doar amplificã prãpastia precum un ecou învârtit pe un zbor de erete dar oricât ai crede în legi eterne şi teoreme îndoielnice într-o zi vei plânge timpul petrecut în faţa unei
TCTudor Gheorghe Calotescusentimentul cavalerului rãtãcitor
îmi zburdã prin inimã nebunia lui se încadreazã perfect în concretul meu morile de vânt încã mã dor
TCTudor Gheorghe Calotescula amanet te duc iubire
poate reuşesc sã-mi cumpãr o pâine şi un colţ de chilie unde sã-mi atârn fericirea ca pe o promisiune de mai bine orbul cerşeşte o clipã de luminã îi ofer o parte din zâmbet uitat prin
TCTudor Gheorghe Calotescucumva pierdut în propria creație
îl bãnuiesc și pe Dumnezeu de poezie însă vã pot mãrturisi doar cum e atunci când vrei sã ai lumea ta și devii obligatoriu eretic așa că vã povestesc
TCTudor Gheorghe Calotescunu am răspunsuri la iubire
doar ceva întrebãri cumva inutile așa că nu mã-mai ntreb de ce e ca şi când aș cãuta o scuzã sã nu iubesc pentru cã ştiu cã asta ar putea sã doarã de fapt viaţa doare şi se vindecã prin
TCTudor Gheorghe Calotescucâteodatã ciupesc ca un bãdãran rãsãritul
iar zãrile se cutremurã ca şi cum un dement frumos scãpat de realitate dintr-o divinã eroare loveşte timpanul cu un baros de potcovar cum bat uneori fluturii aerul ritmat înainte de
TCTudor Gheorghe Calotescuîn final era vorba doar de moby dick
dincolo de toate visele risipite iar morişca asta la care macin orizontul pentru cafeaua de dimineaţã este în grevă la naiba cu lupii de mare şi cu magelan şi cu tot ce este rotund şi
TCTudor Gheorghe Calotescumorile de vânt încă mă dor
sentimentul de cavaler rătăcitor îmi zburdă prin inimă nebunia lui se încadrează perfect în concretul meu
TCTudor Gheorghe Calotescunu port prin mine ambuteiaje solemne
de fapt nu mã sufocã strãzile înţepenite nici semafoarele parcã mai mereu pe roşu cum orice barierã coborâtã pare doar o întâmplare nici nu mai ştiu dacã nefericitã nu port prin inimã
TCTudor Gheorghe Calotescupoetul e un biet om
cu dureri sub frunte cu iluzii la inimã cum sã-i fac portretul seamãnã cu un sinucigaş îl zgândãr sub pleoape îi deschid privirea spre o floare unde fluturii îşi dansează culorile încerc
TCTudor Gheorghe Calotescu