nu am nevoie de oceanul atlantic
sã-mi înec visele îmi e deajuns o lacrimã oricum sunt din ce în ce mai mici aproape ridicole invers proporţionale cu vârsta de fapt nici nu mai visez aşa cã nu-mi trebuie nici lacrima s-au sufocat
TCTudor Gheorghe Calotescuîntre două felii de pâine neagră un gând alb
mestec cu sos de lacrimi fiecare înghițitură oricum la cina mea de taină doar un fulger face pe meseanul iar eu mă visez dansând cu stropii pe un câmp însetat a verde a iarbă a grâu a mii de
TCTudor Gheorghe Calotescucând te privesc
sub liniştea ochilor mei locuieşte o herghelie de mustangi prin inimã-mi curge lava într-un fel vezuviu într-un fel submarin golul dintre omoplaţi e dovada cã nu mai sunt nici nemuritor nici
TCTudor Gheorghe Calotescusunt cavalerul nimicului
nu am nimic eroic sunt banalul banalitãţii un fel de soldat care sapã tranşee în calea avioanelor desfac de sens ornicul rãsucesc secunda o întorc de o mie de ori în o mie de feluri fãrã nicio
TCTudor Gheorghe Calotescudrumul spre perfect trece prin haos
iar încercarea de a da formã perfecţiunii cu o iluzie este doar o iluzie cred cã aceastã infinitã aplecare spre perfecţiune este calea sigurã spre deşertãciune ori doar o iluzie care tinde spre
TCTudor Gheorghe Calotescunu pricepeam deloc de ce se plânge de fericire
nici de ce alpinismul îmi pãrea un sport aiurea o luptã ciudatã pentru a cuceri un loc de unde lumea sã parã mai micã numai bunã de o lacrimã dar toţi cei care au atins înaltul au trebuit sã se
TCTudor Gheorghe Calotescupãsãrile cântã fãrã libret
se împerecheazã în zbor sãmânţã rotundã aluat dumnezeesc pãsãri sunt inimile noastre care cântã melodii neştiute
TCTudor Gheorghe Calotescuînțeleg tentaţia de a fi ziditor
deși aroganţa de a fi demiurg sună cumva blasfemic îmi privesc revolta ca pe o dorinţă de înalt apoi înţeleg să fiu cărămidă
TCTudor Gheorghe Calotescuîmbãtrânim dinspre centru spre periferie
cumva îmbrãţişaţi la orele de vârf între un galben intermitent şi un verde imposibil de folosit împãrţim iubirea cu toate cartierele noi pe un sens giratoriu racordat la o aplicaţie cool într-o
TCTudor Gheorghe Calotescuştiu cã scriu prost
e atât imperfect în cuvintele mele încât sfârşesc prin a le blestema mã ard pe buze fierb în inimã clocotesc când şoptesc erup dureros şi mã obosesc apoi cu mirare ca atunci când buzele mele au
TCTudor Gheorghe Calotescuuneori lumea mã crede tont
poate unde nu mã pricep deloc sã-mi ascund naivitatea sufletului meu necopt lipsit de versatilitate sar atît de grav din gând în gând ca peste nişte prãpãstii care au nevoie de o punte de parcã aş
TCTudor Gheorghe Calotescucând viaţa mã doare de atâtea întrebãri
când inima nu-i decât o pompã şi trupul o biatã carcasã când întunericul sapã în mine şi nu mai am loc de înţeles ei bine abia atunci aleg credinţa ca drog cuvântul ca balsam iubirea ca unic
TCTudor Gheorghe Calotescuazi lumea mea începe cu tine
de mâine o voi lãrgi sã te încapã sã ne cuprindã mint mâine lumea o sã ne înghitã şi vom deveni banali dar tot voi schimba lumea pentru tine mint pentru noi oricum fãrã tine lumea mea nu
TCTudor Gheorghe Calotescuîn cãdere nu şi-ar rupe decât visul
poate e ultimul somnambul fãrã normã un fel de inventator al inutilitãţii desãvârşite cu spume la gurã și ochii întorşi pe dos fãrã nicio noimã precum un zombie chinezesc de unicã folosinţã bun
TCTudor Gheorghe Calotescuo schioapă de infinit verde
e precum un compas pentru desenat fericirea de un ochi obișnuit să răstoarne afurista asta de lume ca pe un ceva dincolo de orice altceva (o să-i dau într-o zi un nume) ca și vouă tovarăși de
TCTudor Gheorghe Calotescute cred cã vrei înaltul
şi mã tot ridic pe vârfuri întind braţele larg atât de mult încât parcã mã pãrãsesc şi devin pãsãri de pradã dedate la vânat de frumos
TCTudor Gheorghe Calotescupoezia
e un fel de a privi lumea între douã bãtãi de inimã şi o lacrimã sigur e o ştiinţã cam ciudatã care nu vrea sã limpezeascã nimic nici iubirea nici durerea vindecã uneori sufletul dar asta într-un
TCTudor Gheorghe Calotescucând turlele sunt mult prea aurite
iar covrigii tot mai scumpi mã întreb Doamne unde mai este locul celui care plãteşte din cotidian în an de multe ori cu sânge pentru
TCTudor Gheorghe Calotescuexistã rãsãrituri perfecte
atât de exacte încât tace şi guguştiucul de la pittulongu care îmi cântã pre limba mea de câte ori îndrãznesc sã privesc alte zãri ca sã nu rãtãcesc cumva aiurea limba românã e doar un sentiment
TCTudor Gheorghe Calotescudin albastrul gândului prin cenuşiul vieţii
privesc dansul norilor nãscãtor de fulgere calea dintre cer şi pãmânt precum o pedeapsã inexplicabilã un fel de sãrut pãtimaş dintre energie şi
TCTudor Gheorghe Calotescucine nu e gata îl iau cu lopata
numãr în gând aşa ca sã nu audã nimeni când termin socotelile adun din doi în doi orice lipsã pe mine nu mã pun și totuși parcă dispar în propria prezență câtã noapte poate sã mã încapã între douã
TCTudor Gheorghe Calotescupe o limbã de cameleon
un fluture cât o supernovã face un ultim salt spre întuneric oricum ziua supernovele ca şi toate stelele se ascund cel mai bine numai soarele face pe deşteptul când pe o limbã de clopot un suflet
TCTudor Gheorghe Calotescuafurisita asta de gravitaţie e de vinã
pentru toate scenariile apocaliptice chiar şi pentru eficienţa ghilotinei pânã şi moartea s-a gârbovit de atâta atracţie doar îngerii evolueazã precum pãpãdiile noroc cã ploile nu-i ating altfel
TCTudor Gheorghe CalotescuEli, eli lama sabactani?
aş vrea ca bisericile sã fie zidiri din dragoste ca şi chiliile la urma urmei Tu eşti peste tot ce nevoie sã ai de un templu de ce sã aprind lumânãri când ard mai puternic decât orice flacãrã
TCTudor Gheorghe Calotescu