mie îmi plăcea să dansez cu buburuzele valsul bucuriei
pe când acum mă simt bunicul pământului deși știu că sunt doar un puști uitat într-o lume mult prea mare pentru el de unde tot mai cânt stelelor cu patima unui greier care se închină bobului de
TCTudor Gheorghe Calotescucine sã ţinã în frâu un popor fericit
când drumul spre ţara minunilor nu are finanţare iar strategiile guvernamentale nu se ocupã mai deloc cu miracolul înfloririi ce nevoie ce viaţã ce sã facem cu atâta bine când fericirea de a avea
TCTudor Gheorghe Calotesculocuiesc între douã gãri uitate de tren
pe un câmp paralel cu cerul din când în când sau aiurea cum o şinã petrece o alta într-o inutilã cãutare nu rãtãcesc e chiar domiciliul meu cumva fãrã adresã pentru că nu ştiu exact unde pe care
TCTudor Gheorghe Calotescula colț pe un covor de coji de nucă
cu mâinile umflate de alintul riglei desenez grafice despre cum se poate da colțul fericit pentru că după o viață ca poet până și moartea pare o metaforă privesc adâncul cunoașterii ca pe o
TCTudor Gheorghe Calotescuce nu cuprind nu mã încape dar totuşi mã intersecteazã într-un punct pe care îl numim moarte
oricum acest univers nu a fost zidit de meşterul manole poate cã între douã foste lumi într-un anume fel paralele ar fi recurs la trocul cu sufletul de femeie ar fi putut sã o zideascã pe lylith sau
TCTudor Gheorghe Calotescuuneori mã simt precum un arbore fantastic
pe fiecare creangã am cuiburi de unde îmi cresc pãsãri spre cer fiecare cu steaua ei fiecare cu muzica ei oricum nu pot judeca privighetorile dupã tril nici rândunicile cã-şi tot cautã vara cum aş
TCTudor Gheorghe Calotescuurãsc viermii prin definiţie
ca urmare incineraţi-mã iar cenuşa mea sã fie datã vântului ca sã nu rãmân dator pãmântului cu o groapã o clipã sã zbor spre cer apoi sã redevin ţãrânã
TCTudor Gheorghe Calotescumã prãbuşesc în mine
ca dupã o implozie controlatã perfect de un amestec de inteligenţã artificialã cu puţina minte de ţãran rãmasã vie detest lumea asta diformã poate prea coloratã pentru lipsa mea de noimã muşc cu
TCTudor Gheorghe Calotescuvãd lumea ca pe un spectacol
în care muzica leagã iubirea de cuvinte precum se lipersc douã trupuri într-un etern dans vãd lumea prin inimã numai ea trimte sânge cald unui creier rece ochii douã lupe care o micşoreazã ca
TCTudor Gheorghe Calotescuoare conteazã câte clipe risipesc dormind
în vise alb-negru ori multicolore oricum sunt un condamnat la moarte unul fãrã niciun drept la apel nicio instanţã nu mã poate absolvi între naştere şi executarea pedepsei locuiesc într-o
TCTudor Gheorghe Calotescudouã emisfere îmbrãţişate
între pãmânt şi cer apã luminã cãldurã rodire sămânță de univers ruptă din alt univers și tot așa până la neantizare
TCTudor Gheorghe Calotescunevoia asta de oglinzi tot mai fermecate
care sã mintã cu seninãtate încât deformeazã sufletele pare prea suspectã de goliciune precum o luminã galbenã cu pretenţie de curcubeu pe
TCTudor Gheorghe Calotescuuniversul pentru care se tot roagã pãsãrile
în biserica lor pictatã de curcubeu rãspunde blând cu rouã şi iarba se mulţumeşte sã creascã verde ca bazã cromaticã neutrã de unde florile sã înalţe imnuri împreunã cu toţi fluturii pentru
TCTudor Gheorghe Calotescuo ramură amputată de vânt învață un alt fel de plutire
precum o mânã care ştie zborul din altã existenţã despărțind cu graţie aerul în poezii un balet al simţurilor pe un lac fără lebãde între douã margini de nemãrginire prãpãstii ale trupului dintre
TCTudor Gheorghe Calotescumulţimile tãcute se prãbuşesc în genune
cocoşate de atâta lipsã încât se crapã de bunãstare pe o veşnicã datorie de tip sclavagist dar aplaudã firesc ca şi cum festivalul acesta mut se adreseazã unui cer surd cu speranţa introspecţiei
TCTudor Gheorghe Calotescuam uitat sã dau un save
dar am să spun piua apoi îmi iau o clipã de respirat egal între douã sufocãri cu vise şi o sincopã de real după aceea fiecare cu tunelul sãu dar şi cu speranţa unei luminiţe înainte de marele hãu
TCTudor Gheorghe Calotescuîntr-un fel ştiu stele dispuse sã cânte jazz
şi mii de licurici sã facã galerie dar nici asta nu se pune pe niciun steag al niciunei lumi oricâte revoluţii s-ar înfãptui pe circumvoluţiuni oamenii vor visa întotdeauna la o altã
TCTudor Gheorghe CalotescuIarba mi-a crescut în gând pajişte
mã pierd rouã mã adun curcubeu tu odihneşte în sufletul meu din ramuri ridicate spre cer rãdãcinã cãutând luminã frunzã lãuzã naşte zbor galben covor apoi ţãrânã
TCTudor Gheorghe Calotescucântă-mi
să te simt să te ascult să te transform în vers cântă-mi iubirea ta va fi şlagărul meu
TCTudor Gheorghe Calotescuun pic reavãn de brazda întoarsã
între a fi şi a nu fi din negurã apar în luminã mã duc din pãmânt rãsucit mã nasc în spirala universului mã pierd nesãtul de formã cu dorinţa de veşnicie conştient de clipã de frumosul trecãtor un
TCTudor Gheorghe Calotescucând vei înţelege nimicul ca alternativã
(cu siguranţã e doar o chestiune de timp) o sã plângi atunci puţin cât sã umezeşti un colţişor de ştergar nici prea alb nici prea apretat cu lacrimi mai amare decât marea din nefericire liniştea nu
TCTudor Gheorghe Calotescupotera este întotdeauna un personaj colectiv
doar sunt bugetari nici judecãtorii nu sunt vedete decât atunci când bagã îngerii la zdup ce sã mai vorbim despre seviciile secrete sunt aşa de secrete încât agenţii lor încep cu trei de zero ca
TCTudor Gheorghe Calotescutoamna eu mã retrag într-un mugur
doar sunt fanul primãverii toamnele îmi furã verdele totuşi dar aduc vinul şi merele roşiiiiiiiii cât mai roşiiiiii iarna face aceiaşi minune cu obrajii şi transformã ploile în stele dar eu rãmân
TCTudor Gheorghe Calotescunu existã victorii
doar o sumã de înfrângeri amânate cum nu poate fi nesfârşire ci doar imensitãţi aiurea de care mã tem angoase din care rãsucesc cuvinte un alt fel de a clãdi întrebarea care nu-şi cautã deloc
TCTudor Gheorghe Calotescu