douã emisfere îmbrãţişate
între pãmânt şi cer apã luminã cãldurã rodire sămânță de univers ruptă din alt univers și tot așa până la neantizare
TCTudor Gheorghe Calotescunevoia asta de oglinzi tot mai fermecate
care sã mintã cu seninãtate încât deformeazã sufletele pare prea suspectã de goliciune precum o luminã galbenã cu pretenţie de curcubeu pe
TCTudor Gheorghe Calotescuuniversul pentru care se tot roagã pãsãrile
în biserica lor pictatã de curcubeu rãspunde blând cu rouã şi iarba se mulţumeşte sã creascã verde ca bazã cromaticã neutrã de unde florile sã înalţe imnuri împreunã cu toţi fluturii pentru
TCTudor Gheorghe Calotescuo ramură amputată de vânt învață un alt fel de plutire
precum o mânã care ştie zborul din altã existenţã despărțind cu graţie aerul în poezii un balet al simţurilor pe un lac fără lebãde între douã margini de nemãrginire prãpãstii ale trupului dintre
TCTudor Gheorghe Calotescumulţimile tãcute se prãbuşesc în genune
cocoşate de atâta lipsã încât se crapã de bunãstare pe o veşnicã datorie de tip sclavagist dar aplaudã firesc ca şi cum festivalul acesta mut se adreseazã unui cer surd cu speranţa introspecţiei
TCTudor Gheorghe Calotescuam uitat sã dau un save
dar am să spun piua apoi îmi iau o clipã de respirat egal între douã sufocãri cu vise şi o sincopã de real după aceea fiecare cu tunelul sãu dar şi cu speranţa unei luminiţe înainte de marele hãu
TCTudor Gheorghe Calotescuîntr-un fel ştiu stele dispuse sã cânte jazz
şi mii de licurici sã facã galerie dar nici asta nu se pune pe niciun steag al niciunei lumi oricâte revoluţii s-ar înfãptui pe circumvoluţiuni oamenii vor visa întotdeauna la o altã
TCTudor Gheorghe CalotescuIarba mi-a crescut în gând pajişte
mã pierd rouã mã adun curcubeu tu odihneşte în sufletul meu din ramuri ridicate spre cer rãdãcinã cãutând luminã frunzã lãuzã naşte zbor galben covor apoi ţãrânã
TCTudor Gheorghe Calotescucântă-mi
să te simt să te ascult să te transform în vers cântă-mi iubirea ta va fi şlagărul meu
TCTudor Gheorghe Calotescuun pic reavãn de brazda întoarsã
între a fi şi a nu fi din negurã apar în luminã mã duc din pãmânt rãsucit mã nasc în spirala universului mã pierd nesãtul de formã cu dorinţa de veşnicie conştient de clipã de frumosul trecãtor un
TCTudor Gheorghe Calotescucând vei înţelege nimicul ca alternativã
(cu siguranţã e doar o chestiune de timp) o sã plângi atunci puţin cât sã umezeşti un colţişor de ştergar nici prea alb nici prea apretat cu lacrimi mai amare decât marea din nefericire liniştea nu
TCTudor Gheorghe Calotescupotera este întotdeauna un personaj colectiv
doar sunt bugetari nici judecãtorii nu sunt vedete decât atunci când bagã îngerii la zdup ce sã mai vorbim despre seviciile secrete sunt aşa de secrete încât agenţii lor încep cu trei de zero ca
TCTudor Gheorghe Calotescutoamna eu mã retrag într-un mugur
doar sunt fanul primãverii toamnele îmi furã verdele totuşi dar aduc vinul şi merele roşiiiiiiiii cât mai roşiiiiii iarna face aceiaşi minune cu obrajii şi transformã ploile în stele dar eu rãmân
TCTudor Gheorghe Calotescunu existã victorii
doar o sumã de înfrângeri amânate cum nu poate fi nesfârşire ci doar imensitãţi aiurea de care mã tem angoase din care rãsucesc cuvinte un alt fel de a clãdi întrebarea care nu-şi cautã deloc
TCTudor Gheorghe Calotescucumva eliberat de betoane
privesc spre munţii bucovinei şi îmi cresc lacrimi de iarbã ca şi cum fericirea s-ar lãsa pãscutã de vaci sfinte aici lângã ouşor mã simt ca un brad izolat într-o pãşune care sparge cerul cu miile
TCTudor Gheorghe Calotescunumai moarte sã nu fii
bãnuitã de viclenie şi nemiloasã sã fi desenatã de poeţi hidoasã ca un cosaş de vieţi cu bãtãturi de vreme tu faci cãrare veşniciei şi te alegi doar cu blesteme în clipa morţii cum bine spui
TCTudor Gheorghe Calotescumersul e o altã stare de agregare a zborului
pe vârfuri merg sã nu tulbur zarea în care ochii se ascund de atâta nemãrginire toţi oamenii de zãpadã ştiu asta şi mugurii când se înalţã în floare pe vârfuri merg sã nu strivesc oceanul în care
TCTudor Gheorghe Calotescudintr-o cupã de şampanie se priveşte mai bine viaţa
cu tot amarul cu tot amnarul cu pânza penelopei din vârful domului de la hiroshima la ceas de moarte vã împart viaţa ca pe o bomboanã cu lichior de roze din când în când câte un veac de risipit pe
TCTudor Gheorghe Calotescudumnezeu nu e solutia
nici nu cred ca si-ar fi dorit asta dacă a creat nebunia asta de lume (cumva prea piticã cumva prea orgolioasã ca sã se simtã precum o stea muritã în sine) şi-a fãcut program de reclamaţii chiar şi
TCTudor Gheorghe Calotescudintr-o profundã nesimţire
printr-un impuls de iubire se nasc lumile în toate dimeniunile asemenea dupã fiecare rostire o nouã rostire ca un perpetuum mobile pornit direct din haos prin sine prin şlefuiri succesive fãrã
TCTudor Gheorghe Calotescuîntr-o lume oglindã
cu forme perfecte o sã torn inima într-un cub sã fie de sticlã cristalul e prea sofisticat şi oricum nu o folosesc la şampanie beau doar amar şi lumea da toatã lumea sã fie logicã sã nu mã pot
TCTudor Gheorghe Calotescusunt nemuritor
strig asta cerului şoptesc şi lunii vestea sã crape în rotirea ei supusã vremelniciei sunt nemuritor precum punctul din jurul cãruia se deseneazã infinitul hei infinitule tu eşti nemãrginit pentru
TCTudor Gheorghe Calotescusuntem proprii noştri cotropitori
stãm sub semnul mazilirii al peşchesului al tributului veşnic datorat unei înalte porţi sau unei înguste viziuni sociale suntem ce
TCTudor Gheorghe Calotesculumea nu e mai deloc locuitã
lumea nu e mai deloc locuitã cu toatã înghesuiala absurdã marile aglomeraţii urbane nu se pot numãra la capitolul locuire e prea mult bitum şi poate
TCTudor Gheorghe Calotescu