port embrioni în cutia cranianã
sarcini nedorite din iubiri interzise ştiu cã nu e creştinesc dar mi-aş chiureta visele pânã la sânge sã nu mai fac dragoste cu iluziile sã nu mai iubesc imposibilul chiar aşa cine mã pune sã
TCTudor Gheorghe Calotescusentimentul tãlpilor îndrãgostite de iarbã
mã urmãreşte trist pe o plajã aproape gelos pe sãrutul dat nisipului şi mã blesteamã ciudat de mã afund ca şi cum nisipul ar fi mişcãtor
TCTudor Gheorghe Calotescudupã ce ne bãgãm la somn sub cerul liber
sã nu ne mai vadã toate lighioanele stingem luna cu o suflare din inimã tu îmi numeri femeile de pe piept ca pe nişte evenimente solare cu umbreluţe de paie apoi ne îmbrãţişãm ca sã nu ne
TCTudor Gheorghe Calotescuaproape emfatic
trag adânc aer în piept de parcã am gãsit patentul suflãrii suflãrilor sau poate este doar iluzia cã pot da viaţã viselor oricum nu pot rezolva totul cum aş sufla într-o pãpãdie asta doar dacã voi
TCTudor Gheorghe Calotescuaș vrea să-mi mut visele într-un cloud
de aceea nesocotesc noaptea ca pe un sfetnic bun și rup dimineaţa de restul zilei adaug apoi paşii din plimbarea de searã în jurul aceluiaşi trist şi inutil joben stelele nu cad ziua ori e prea
TCTudor Gheorghe Calotescuviaţa nu e poezie
niciun vis nu locuieşte decât într-un alt vis nimic nu existã când nu crezi îndoiala spulberã castelele toţi munţii devin deşert fiecare lacrimã e un ocean suntem ceea ce gândim suntem ceea ce
TCTudor Gheorghe Calotescunu am nevoie de oceanul atlantic
sã-mi înec visele îmi e deajuns o lacrimã oricum sunt din ce în ce mai mici aproape ridicole invers proporţionale cu vârsta de fapt nici nu mai visez aşa cã nu-mi trebuie nici lacrima s-au sufocat
TCTudor Gheorghe Calotescuîntre două felii de pâine neagră un gând alb
mestec cu sos de lacrimi fiecare înghițitură oricum la cina mea de taină doar un fulger face pe meseanul iar eu mă visez dansând cu stropii pe un câmp însetat a verde a iarbă a grâu a mii de
TCTudor Gheorghe Calotescucând te privesc
sub liniştea ochilor mei locuieşte o herghelie de mustangi prin inimã-mi curge lava într-un fel vezuviu într-un fel submarin golul dintre omoplaţi e dovada cã nu mai sunt nici nemuritor nici
TCTudor Gheorghe Calotescusunt cavalerul nimicului
nu am nimic eroic sunt banalul banalitãţii un fel de soldat care sapã tranşee în calea avioanelor desfac de sens ornicul rãsucesc secunda o întorc de o mie de ori în o mie de feluri fãrã nicio
TCTudor Gheorghe Calotescudrumul spre perfect trece prin haos
iar încercarea de a da formã perfecţiunii cu o iluzie este doar o iluzie cred cã aceastã infinitã aplecare spre perfecţiune este calea sigurã spre deşertãciune ori doar o iluzie care tinde spre
TCTudor Gheorghe Calotescunu pricepeam deloc de ce se plânge de fericire
nici de ce alpinismul îmi pãrea un sport aiurea o luptã ciudatã pentru a cuceri un loc de unde lumea sã parã mai micã numai bunã de o lacrimã dar toţi cei care au atins înaltul au trebuit sã se
TCTudor Gheorghe Calotescupãsãrile cântã fãrã libret
se împerecheazã în zbor sãmânţã rotundã aluat dumnezeesc pãsãri sunt inimile noastre care cântã melodii neştiute
TCTudor Gheorghe Calotescuînțeleg tentaţia de a fi ziditor
deși aroganţa de a fi demiurg sună cumva blasfemic îmi privesc revolta ca pe o dorinţă de înalt apoi înţeleg să fiu cărămidă
TCTudor Gheorghe Calotescuîmbãtrânim dinspre centru spre periferie
cumva îmbrãţişaţi la orele de vârf între un galben intermitent şi un verde imposibil de folosit împãrţim iubirea cu toate cartierele noi pe un sens giratoriu racordat la o aplicaţie cool într-o
TCTudor Gheorghe Calotescuştiu cã scriu prost
e atât imperfect în cuvintele mele încât sfârşesc prin a le blestema mã ard pe buze fierb în inimã clocotesc când şoptesc erup dureros şi mã obosesc apoi cu mirare ca atunci când buzele mele au
TCTudor Gheorghe Calotescuuneori lumea mã crede tont
poate unde nu mã pricep deloc sã-mi ascund naivitatea sufletului meu necopt lipsit de versatilitate sar atît de grav din gând în gând ca peste nişte prãpãstii care au nevoie de o punte de parcã aş
TCTudor Gheorghe Calotescucând viaţa mã doare de atâtea întrebãri
când inima nu-i decât o pompã şi trupul o biatã carcasã când întunericul sapã în mine şi nu mai am loc de înţeles ei bine abia atunci aleg credinţa ca drog cuvântul ca balsam iubirea ca unic
TCTudor Gheorghe Calotescuazi lumea mea începe cu tine
de mâine o voi lãrgi sã te încapã sã ne cuprindã mint mâine lumea o sã ne înghitã şi vom deveni banali dar tot voi schimba lumea pentru tine mint pentru noi oricum fãrã tine lumea mea nu
TCTudor Gheorghe Calotescuîn cãdere nu şi-ar rupe decât visul
poate e ultimul somnambul fãrã normã un fel de inventator al inutilitãţii desãvârşite cu spume la gurã și ochii întorşi pe dos fãrã nicio noimã precum un zombie chinezesc de unicã folosinţã bun
TCTudor Gheorghe Calotescuo schioapă de infinit verde
e precum un compas pentru desenat fericirea de un ochi obișnuit să răstoarne afurista asta de lume ca pe un ceva dincolo de orice altceva (o să-i dau într-o zi un nume) ca și vouă tovarăși de
TCTudor Gheorghe Calotescute cred cã vrei înaltul
şi mã tot ridic pe vârfuri întind braţele larg atât de mult încât parcã mã pãrãsesc şi devin pãsãri de pradã dedate la vânat de frumos
TCTudor Gheorghe Calotescupoezia
e un fel de a privi lumea între douã bãtãi de inimã şi o lacrimã sigur e o ştiinţã cam ciudatã care nu vrea sã limpezeascã nimic nici iubirea nici durerea vindecã uneori sufletul dar asta într-un
TCTudor Gheorghe Calotescucând turlele sunt mult prea aurite
iar covrigii tot mai scumpi mã întreb Doamne unde mai este locul celui care plãteşte din cotidian în an de multe ori cu sânge pentru
TCTudor Gheorghe Calotescu