Doamne, iartă-ne, că tare idioţi mai suntem
punem mână de la mână şi construim dezastre ca pe nişte fericite evenimente ridicate la puterea piramidelor vopsite decent în purpură poleite apoi în foiţă de aur ca mai toate rahaturile
TCTudor Gheorghe Calotescudupã mine apocalipsa pajiştilor
soarele îmi arde fiecare milimetru de piele prin toţi porii fac schimb de fluide cu aerul coasa niveleazã o poianã cu fragi de câmp şi trifoi înflorit lama ascuţitã împrãştie aromele unei dimineţi
TCTudor Gheorghe Calotescude douã ori şapte câte şapte
decreteazã sub un cer lãptos vodã luminatul de trei ori o datã şi niciodatã de la capãt rãspunde o cucuvea guşatã numãrându-şi penele într-o aritmeticã anastase paişpe meşteri mari şi niciun
TCTudor Gheorghe Calotescum-am gândit de multe ori cine sunt
nu-mi strig numele de fapt nu am nume nici viaţã nu am nici moarte nici mãcar sentimente sunt ceea ce nu mai am şi din când în când visez
TCTudor Gheorghe Calotescuîmi donez fericirea de a cãuta fericirea
celor care nu au învãţat sã caute esenţa printre resturile de nimic important rãmase mãrturie dintr-o viaţã perfect mãsurabilã precum o rãstignire între un apus dramatic şi un rãsãrit
TCTudor Gheorghe Calotescucocoşat de întrebãri
îmi sprijin grija vieţii în toiagul înţelepciunii şi-mi pare cã stau agãţat de cer asta nu înseamnã cã am învins gravitaţia şi nici cã am înţeles ceva din propria greutate apoi cu inima înverzitã
TCTudor Gheorghe Calotescusub un sceptru inutil o sabie de damasc odihneşte
etichete şi lumini într-un carusel de note în niciun caz a lui damocles poate doar firul de pãr leagã universul ca pe o speranţã de toate neîmplinirile ori un opaiţ desluşind papirusul într-un
TCTudor Gheorghe Calotescuaici lãsaţi orice altã speranţã
fix lângã panoul cu nu cãlcaţi inutil pe ape oricum interdicţiile sunt doar începutul cine vrea sã nimereascã prãpastia dintr-o singurã încercare este ori lipsit de imaginaţie ori nu a
TCTudor Gheorghe Calotescuport embrioni în cutia cranianã
sarcini nedorite din iubiri interzise ştiu cã nu e creştinesc dar mi-aş chiureta visele pânã la sânge sã nu mai fac dragoste cu iluziile sã nu mai iubesc imposibilul chiar aşa cine mã pune sã
TCTudor Gheorghe Calotescusentimentul tãlpilor îndrãgostite de iarbã
mã urmãreşte trist pe o plajã aproape gelos pe sãrutul dat nisipului şi mã blesteamã ciudat de mã afund ca şi cum nisipul ar fi mişcãtor
TCTudor Gheorghe Calotescudupã ce ne bãgãm la somn sub cerul liber
sã nu ne mai vadã toate lighioanele stingem luna cu o suflare din inimã tu îmi numeri femeile de pe piept ca pe nişte evenimente solare cu umbreluţe de paie apoi ne îmbrãţişãm ca sã nu ne
TCTudor Gheorghe Calotescuaproape emfatic
trag adânc aer în piept de parcã am gãsit patentul suflãrii suflãrilor sau poate este doar iluzia cã pot da viaţã viselor oricum nu pot rezolva totul cum aş sufla într-o pãpãdie asta doar dacã voi
TCTudor Gheorghe Calotescuaș vrea să-mi mut visele într-un cloud
de aceea nesocotesc noaptea ca pe un sfetnic bun și rup dimineaţa de restul zilei adaug apoi paşii din plimbarea de searã în jurul aceluiaşi trist şi inutil joben stelele nu cad ziua ori e prea
TCTudor Gheorghe Calotescuviaţa nu e poezie
niciun vis nu locuieşte decât într-un alt vis nimic nu existã când nu crezi îndoiala spulberã castelele toţi munţii devin deşert fiecare lacrimã e un ocean suntem ceea ce gândim suntem ceea ce
TCTudor Gheorghe Calotescunu am nevoie de oceanul atlantic
sã-mi înec visele îmi e deajuns o lacrimã oricum sunt din ce în ce mai mici aproape ridicole invers proporţionale cu vârsta de fapt nici nu mai visez aşa cã nu-mi trebuie nici lacrima s-au sufocat
TCTudor Gheorghe Calotescuîntre două felii de pâine neagră un gând alb
mestec cu sos de lacrimi fiecare înghițitură oricum la cina mea de taină doar un fulger face pe meseanul iar eu mă visez dansând cu stropii pe un câmp însetat a verde a iarbă a grâu a mii de
TCTudor Gheorghe Calotescucând te privesc
sub liniştea ochilor mei locuieşte o herghelie de mustangi prin inimã-mi curge lava într-un fel vezuviu într-un fel submarin golul dintre omoplaţi e dovada cã nu mai sunt nici nemuritor nici
TCTudor Gheorghe Calotescusunt cavalerul nimicului
nu am nimic eroic sunt banalul banalitãţii un fel de soldat care sapã tranşee în calea avioanelor desfac de sens ornicul rãsucesc secunda o întorc de o mie de ori în o mie de feluri fãrã nicio
TCTudor Gheorghe Calotescudrumul spre perfect trece prin haos
iar încercarea de a da formã perfecţiunii cu o iluzie este doar o iluzie cred cã aceastã infinitã aplecare spre perfecţiune este calea sigurã spre deşertãciune ori doar o iluzie care tinde spre
TCTudor Gheorghe Calotescunu pricepeam deloc de ce se plânge de fericire
nici de ce alpinismul îmi pãrea un sport aiurea o luptã ciudatã pentru a cuceri un loc de unde lumea sã parã mai micã numai bunã de o lacrimã dar toţi cei care au atins înaltul au trebuit sã se
TCTudor Gheorghe Calotescupãsãrile cântã fãrã libret
se împerecheazã în zbor sãmânţã rotundã aluat dumnezeesc pãsãri sunt inimile noastre care cântã melodii neştiute
TCTudor Gheorghe Calotescuînțeleg tentaţia de a fi ziditor
deși aroganţa de a fi demiurg sună cumva blasfemic îmi privesc revolta ca pe o dorinţă de înalt apoi înţeleg să fiu cărămidă
TCTudor Gheorghe Calotescuîmbãtrânim dinspre centru spre periferie
cumva îmbrãţişaţi la orele de vârf între un galben intermitent şi un verde imposibil de folosit împãrţim iubirea cu toate cartierele noi pe un sens giratoriu racordat la o aplicaţie cool într-o
TCTudor Gheorghe Calotescuştiu cã scriu prost
e atât imperfect în cuvintele mele încât sfârşesc prin a le blestema mã ard pe buze fierb în inimã clocotesc când şoptesc erup dureros şi mã obosesc apoi cu mirare ca atunci când buzele mele au
TCTudor Gheorghe Calotescu