sentimentul cã privesc lumea ca un naufragiat
îl simt cel mai bine dimineaţa devreme când lumea asta imensã încã viseazã ori doar sforãie pãcãtos precum un cerber care nu ştie libertatea
TCTudor Gheorghe Calotescuvisele nu au timp
bãnuiam ceva altfel nu locuiam prin castelul copilãriei departe de valea plângerii într-o încercare disperatã de a uita durerea și oricum timpul nu e muritor altfel aş reuşi sã-l cuprind între douã
TCTudor Gheorghe Calotescucumpãr vise de duminicã
e mai odihnitor decât o rugãciune sunt aşa frumoase cu aditivi în ambalaje lucioase la promoţie cu o iubire interzisã sunt un enoriaş al societãţii de consum şi fan al reclamei despre
TCTudor Gheorghe Calotescuniciodatã nu voi fi destul de pregãtit sã gust viaţa
ca la reclama cu biscuţii oreo sincer nici eu nu mã pot abţine sã zic mmmhhmm câteodatã uneori doar de asta-mi amintesc nu detalii sofisticate nici cine ştie ce reguli parcã fãcute pentru
TCTudor Gheorghe Calotescuca în prima zi de vacanţa mare
fericirea sare şotronul iar copilul acesta neastâmpãrat din inimã încã ar mai face tumbe prin zãpadã mã dau cu el odatã peste cap şi din flori albe vindec întrebarea oricum nimeni nu mã mai poate
TCTudor Gheorghe Calotescuîn alergarea mea spre nicãieri
ar trebui să pun o pauză lungă sã nu-mi mai pese de nimic oricum în cer gaurã nu fac nici în pãmânt nu aş vrea sã-mi putrezeascã trupul cenuşã pe apã curgãtoare aş vrea sã fiu nimeni sã nu-mi
TCTudor Gheorghe Calotescuse pare că întunericul leagã stelele
cumva în ciuda luminii cine sã-mi rãspundã în catedrala aceasta nu trag clopotul niciodatã nici de funie nici de limbã nici în dungã nici la sãrbãtoare de teamã sã nu cadã galaxiile în ele cum se
TCTudor Gheorghe Calotescucând respir nu desfac în atomi aerul
nu ştiu cât oxigen nici cât azot nici de ce ar trebui sã ştiu asta pentru a nu mã sufoca nu caut dedesubturi mã mulţumesc cã încã respir cã încă pot iubi fãrã sã te desfac în elemente chimice fãrã a
TCTudor Gheorghe Calotescucât de complicat e firescul
pot pãrea lipsit de caracter chiar aşa de ce sã mã culc cu adevãrul dezgolit de sine privind spre cer în cãutarea unei ordini mã aplec mã supun mã las mângâiat cu minciuna învelesc nerealizãrile în
TCTudor Gheorghe Calotescutoatã moartea izbãvitoare într-o singurã prizã
fiecare apocalipsã potopul dinaintea fiecãrui potop locul întâi la mãsurat orizontul mi-l asum dupã fiecare miazãnoapte din toţi muşchii crescuţi pe carul mare când încã avea rãdãcini în
TCTudor Gheorghe Calotescue o linişte nefireascã în agora
amfiteatrele sunt din ce în ce mai mici iar filozofiile se întorc cumva la esenţã acolo unde întrebãrile sunt practic nule sau poate tind spre ceva mult prea de nepãtruns lovesc din greşealã un
TCTudor Gheorghe Calotescuca într-un etern joc de-a prinselea
uliul clipei aleargã bezmetic dupã un stol de vise pintr-un labirint de evadãri succesive prezentul încremeneşte aproape instantaneu în felii colorate de trecut iar realitatea e precum o libelulã
TCTudor Gheorghe Calotescuîntre poet şi restul omului
ruptura aceasta se face destul de des altfel nici cã aş putea trãi nimicul cu speranţa cã e ceva important sunt un trãitor normal chiar banal şi insipid aşa de imperfect aşa de pãcãtos atât de
TCTudor Gheorghe Calotescusingurãtãţile se ţin de mânã
învaţã dansul împreunã o vioarã le cântã florile ascultã secretul grãdinii un alb fluture cu zbor nãtâng descântã de stele cerul de zodii pãmântul de nesfârşire începutul de curcubeu lumina de inimã
TCTudor Gheorghe Calotescudemocraţia nu are vârf tovarãşi
ar fi bine sã lãsaţi bãlãngãneala asta imposibilã de-a lungul şi de-a latul istoriei ce dracu nu aţi mai jucat lapte gros niciodatã? sãriţi cât mai aproape de veriga slabã puneţi presiune pe
TCTudor Gheorghe Calotescufericirea ocupã un spaţiu mult prea strâmt
poate unde sunt atâtea dureri în inima mea încât nu mai ştiu cum de încape şi puţinul acela de beatitudine cumva timidã poate chiar supãratã pe cât de multe lacrimi adun din zborul crud al
TCTudor Gheorghe Calotescuun pãianjen ţese raze sub felinarul meu
parcă din ce în ce mai galben ca şi cum l-ar prinde toamna obosit iar nebunii aştia de greieri cântă de parcã ar avea conturile pline copiii râd şi rostogolesc viaţa spre vârf adolescenţii pun
TCTudor Gheorghe CalotescuDoamne, iartă-ne, că tare idioţi mai suntem
punem mână de la mână şi construim dezastre ca pe nişte fericite evenimente ridicate la puterea piramidelor vopsite decent în purpură poleite apoi în foiţă de aur ca mai toate rahaturile
TCTudor Gheorghe Calotescudupã mine apocalipsa pajiştilor
soarele îmi arde fiecare milimetru de piele prin toţi porii fac schimb de fluide cu aerul coasa niveleazã o poianã cu fragi de câmp şi trifoi înflorit lama ascuţitã împrãştie aromele unei dimineţi
TCTudor Gheorghe Calotescude douã ori şapte câte şapte
decreteazã sub un cer lãptos vodã luminatul de trei ori o datã şi niciodatã de la capãt rãspunde o cucuvea guşatã numãrându-şi penele într-o aritmeticã anastase paişpe meşteri mari şi niciun
TCTudor Gheorghe Calotescum-am gândit de multe ori cine sunt
nu-mi strig numele de fapt nu am nume nici viaţã nu am nici moarte nici mãcar sentimente sunt ceea ce nu mai am şi din când în când visez
TCTudor Gheorghe Calotescuîmi donez fericirea de a cãuta fericirea
celor care nu au învãţat sã caute esenţa printre resturile de nimic important rãmase mãrturie dintr-o viaţã perfect mãsurabilã precum o rãstignire între un apus dramatic şi un rãsãrit
TCTudor Gheorghe Calotescucocoşat de întrebãri
îmi sprijin grija vieţii în toiagul înţelepciunii şi-mi pare cã stau agãţat de cer asta nu înseamnã cã am învins gravitaţia şi nici cã am înţeles ceva din propria greutate apoi cu inima înverzitã
TCTudor Gheorghe Calotescusub un sceptru inutil o sabie de damasc odihneşte
etichete şi lumini într-un carusel de note în niciun caz a lui damocles poate doar firul de pãr leagã universul ca pe o speranţã de toate neîmplinirile ori un opaiţ desluşind papirusul într-un
TCTudor Gheorghe Calotescu