existã rãsãrituri perfecte
atât de exacte încât tace şi guguştiucul de la pittulongu care îmi cântã pre limba mea de câte ori îndrãznesc sã privesc alte zãri ca sã nu rãtãcesc cumva aiurea limba românã e doar un sentiment
TCTudor Gheorghe Calotescudin albastrul gândului prin cenuşiul vieţii
privesc dansul norilor nãscãtor de fulgere calea dintre cer şi pãmânt precum o pedeapsã inexplicabilã un fel de sãrut pãtimaş dintre energie şi
TCTudor Gheorghe Calotescucine nu e gata îl iau cu lopata
numãr în gând aşa ca sã nu audã nimeni când termin socotelile adun din doi în doi orice lipsã pe mine nu mã pun și totuși parcă dispar în propria prezență câtã noapte poate sã mã încapã între douã
TCTudor Gheorghe Calotescupe o limbã de cameleon
un fluture cât o supernovã face un ultim salt spre întuneric oricum ziua supernovele ca şi toate stelele se ascund cel mai bine numai soarele face pe deşteptul când pe o limbã de clopot un suflet
TCTudor Gheorghe Calotescuafurisita asta de gravitaţie e de vinã
pentru toate scenariile apocaliptice chiar şi pentru eficienţa ghilotinei pânã şi moartea s-a gârbovit de atâta atracţie doar îngerii evolueazã precum pãpãdiile noroc cã ploile nu-i ating altfel
TCTudor Gheorghe CalotescuEli, eli lama sabactani?
aş vrea ca bisericile sã fie zidiri din dragoste ca şi chiliile la urma urmei Tu eşti peste tot ce nevoie sã ai de un templu de ce sã aprind lumânãri când ard mai puternic decât orice flacãrã
TCTudor Gheorghe Calotescumã adâncesc în mine
ca într-o cãutare de leac împotriva înghesuielii lipesc petale de crin imperial pe toţi pereţii aceştia când reci de aşteptare când roşii de cine ştie ce trãire ca pe afişe de multiplã folosire cu
TCTudor Gheorghe Calotescuprecum un arc de luminã împletit curcubeu
născut dintr-un bulgãre de cer rostogolit prin ţãrâna trecerii oricât mi-aş rupe genunchii fruntea mea cautã tot înaltul nu ştiu sã împreun mâinile a rugãciune nici nu fac crucea mare dar între
TCTudor Gheorghe Calotescudintr-un aşa de mare adânc
pe care şi groapa marianelor ar fi invidioasã încerc sã-mi ridic pleoapele deşi capul mi se turteşte de presiunea absurdã a celor câteva oceane aflate deasupra unele cel puţin îngheţate pe cât de
TCTudor Gheorghe Calotescudesfac licuricii de dans
rãsucesc dealurile din câmpie spre un veşnic pisc e felul meu de a striga cerului din inima pãmântului durerea facerii culeg stele din fiecare bob de rouã de pe florile însãrcinate cu
TCTudor Gheorghe Calotescuam ieşit prea mult din ecosistem
sfidãm normalul desenãm super-eroi cu mitraliere şi rachete şi asfaltãm totul cã ne pute pãmântul amestecat cu apã apoi ne închidem în tot soiul de izolete şi ne mirãm cã planeta nu ne mai rabdã
TCTudor Gheorghe Calotescuchiar în dimineaţa facerii lumii
înainte de a se face luminã când încã nici soarele nu era pus în centru şi nici nu primise botezul hidrogenului (hidrogenul ãsta e întotdeauna vedeta) doar echipa de paparazii era gata de atac toţi
TCTudor Gheorghe Calotescue bine sã am grijã ce promit
bineînţeles cã ar fi necesarã o instruire înainte de a mă risipi în cãutare cred iubito dar nu mai promit nimic cred cã o parte din tine e aici în aceste cuvinte şi în frunzele ce-mi zboarã prin
TCTudor Gheorghe Calotescupoate o sã pun de-o aplicaţie selenarã
parola va fi un sãrut a nesfârşire sub imperiul florilor de tei acolo unde cresc piramide pentru perechi taj mahaluri şi tot felul de alte construcţii care încearcã aducerea aminte fãrã puncte
TCTudor Gheorghe Calotescunu vreau sã împart cu nimeni neînţelesul
nici firul de care atârnã aproape indecis adevãrul strig toate acestea le urlu le plâng apoi mã dau tuturor cu disperarea celui care a înţeles cã nimeni nu are nevoie de nimeni cu felul acela de
TCTudor Gheorghe Calotescuîmi cresc prin tãlpi milenii de verde crud
de abanos şi lãmâiţã câteodatã duzini de ghiocei rãsfãţaţi dintr-o baladã a omului de toamnã ba şi o mie unu de pitici cât sã-i adun ciorchine pe o razã nebunã din lunã şi îmi tot cresc ferestre în
TCTudor Gheorghe Calotescuîmi trec mâna prin vis
de la an la an mai tãiat aproape un scurt metraj cu bani puţini şi multe iluzii rãvãşite renunţãri şi automatisme alb negru gri cu durere rup detaliile cu flori de zarzãr ascund într-un
TCTudor Gheorghe Calotescuimpactul unui fulg de pasãre mãiastrã
zburând de nebun cu viteza luminii ar face arşice orice amãrâtã de stea iar eu privesc ca un tâmpit cerul nopţii convins cã stelele se învârt aiurea din vina mea pentru cã stau într-un punct fix pe
TCTudor Gheorghe Calotescusunt cavalerul nimicului
chiar nu am nimic eroic de povestit lumii sunt banalul banalitãţii un fel de soldat care sapã tranşee în calea avioanelor desfac de sens ornicul rãsucesc secunda o întorc de o mie de ori în o mie
TCTudor Gheorghe Calotescuîntre douã hãuri destul de abstracte
calea de mijloc e doar o frânghie subţire pe care unii filozofi danseazã step pe când sãrmanii o petrec în jurul gâtului doar doar vor atârna mai drept în bãtaia gândurilor în mângâierea
TCTudor Gheorghe Calotescucopilãria mea nu a avut vreme sã copilãreascã
de aceea s-a pitit atât de adânc undeva prin suflet sau mai ştiu eu pe unde uneori aş bãnui cã este în inimã şi tot tremurã pe acolo într-un colţ umed cumva mutã scâncind ciudat cum miaunã uneori
TCTudor Gheorghe Calotescucopilãria mea nu a avut vreme sã copilãreascã
de aceea s-a pitit atât de adânc undeva prin suflet sau mai ştiu eu pe unde uneori aş bãnui cã este în inimã şi tot tremurã pe acolo într-un colţ umed cumva mutã scâncind ciudat cum miaunã uneori
TCTudor Gheorghe Calotescue firesc sã te adânceşti în tãcere
oricum cuvintele doar amplificã prãpastia precum un ecou învârtit pe un zbor de erete dar oricât ai crede în legi eterne şi teoreme îndoielnice într-o zi vei plânge timpul petrecut în faţa unei
TCTudor Gheorghe Calotescusentimentul cavalerului rãtãcitor
îmi zburdã prin inimã nebunia lui se încadreazã perfect în concretul meu morile de vânt încã mã dor
TCTudor Gheorghe Calotescu