Poezie
când nu-mi permite viața
1 min lectură·
Mediu
nu construiesc castele pentru stele
mie îmi este de ajuns pământul
locuiesc sub fiecare rădăcină care înalță ode soarelui
de la floarea de colț prin nufăr spre deșert
îmi astâmpăr setea cu rouă de cactus
într-un fel sărat și lipsit de cer
amestec de negru necuvântător
amară cărare prin lujeri verzi lapte de păpădie
visul acela prin care zborul e o eliberare de gravitație
viteza luminii e un segment din viteza gândului
dar are doar sens unic
și mie îmi place să desfac ghioceii
să aduc înapoi privighetorile
fiecare gâză să culeagă universul în felul lor efemer
cum știe furnica secretul piramidei tot astfel știu iubirea
ochii învață frumosul prin fiecare răsărit
seninul din lacrimă îmi cântă miei albi
pentru miliarde de altare nesătule de sânge
............................
niciun oracol nu știe sfârșitul
oricât de mult ne-am dori ca lumea să se termine cu noi
nicio apocalipsă nu e perfectă
poate doar cuvântul
poate doar nesfârșitul acesta niciodată început
............................
construiesc totuși castele
din visele mele
chiar dacă nicio stea nu are nevoie
apoi mă întorc de unde am venit
001.174
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 179
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 29
- Actualizat
Cum sa citezi
Tudor Gheorghe Calotescu. “când nu-mi permite viața.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/calotescu-tudor-gheorghe/poezie/14047312/cand-nu-mi-permite-viataComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.