Poezie
oricât mi-aş dori sã-mi fiu propriul centru
1 min lectură·
Mediu
de unde sã-mi caut evadãrile trupeşti
spre oriunde ori spre nicãieri
sfârşesc ca un netot
mãsurând firescul cu fantasme
urcat parcã pe lunã
dirijând mareele
ca un criminalist celebru
decâzut din drepturi
şi mutat la fluierat
de sensuri giratorii
în cãutarea adevãrului
din spatele miciunii
e precum atunci
când îmi strigam tãcerile
într-o mare cavernã
adâncitã într-o şi mai mare cavernã
cumva albã
cumva adusã de spate
ca un vis care se repetã tâmpit
dintr-o viaţã într-o moarte
precum se roteşte un titirez
în cãutarea dezechilibrului
din fericire
sunt destul de aproximativ
şi nu-mi pot împãrţi viaţa
în segmente
ori în cine ştie ce alte module
perfect mãsurabile
din perspectiva ştiinţei
decât aşa
ca o figurã de stil
dintr-un calcul suprem
029
0
M-a convins maniera brută, dar sensibilă; suficientă, dar nu autosuficientă; detaşată/ resemnată, dar nu fatală. Un echilibru al discursului, la fel ca al echilibrului liric - nici prea metaforizat, nici prea prozaic (chiar dacă aici prozaismul e instrument liric. Ce-a avut de spus, a spus. Ca să ajungă.
Ca o tuşă din exterior, scoasă din context, unele versuri sunt foarte reuşite: "din fericire/ sunt destul de aproximativ;
precum se roteşte un titirez/ în cãutarea dezechilibrului" - în titirezul căutând dezechilibrul e un sens drag mie, nu mai dezvolt. Dar, pare-mi-se, e şi echilibrul poeziei.
Ce aş tăia? - "din spatele minciunii". Pare tautologic venind după "căutarea adevărului".