Poezie
în cădere nu și-ar rupe decât visul
1 min lectură·
Mediu
poate ultimul somnambul fără normă
un fel de inventator al inutilității desăvârșite
cu spume la gură ochii întorși pe dos fără nicio noimă
precum un zombie chinezesc de unică folosință
bun doar la vot odată la patru ani sau cinci
cincinalul cui l-a făcut absurd și mut
nu
absolut și slut
un mort viu fără sicriu
un purtător de instinct
fără cuvântul primar că s-a demonetizat tovarăși
ar trebui să-l rebrenduim
oricum fără publicitate nimeni nu mai cumpără nimic
iar raiul s-a mutat la mall
.................
poate că din rai în iad se cade cumsecade
dealtfel nu-și va rupe decât visul
.................
eu zic să-l lăsăm
poate că în prăbușire va uita de gravitație
012.699
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 114
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 20
- Actualizat
Cum sa citezi
Tudor Gheorghe Calotescu. “în cădere nu și-ar rupe decât visul.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/calotescu-tudor-gheorghe/poezie/14047798/in-cadere-nu-si-ar-rupe-decat-visulComentarii (1)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Mi-a plăcut poemul tău. Nu prea m-aș pricepe să spun ce în mod exact, dar dacă m-aș pricepe probabil aș vorbi despre imaginea căderii, cu ruperea visului
0
