Poezie
când zborul nu e de-ajuns
2 min lectură·
Mediu
împachetez aripile și reînvăț mersul
firesc sentiment între două nașteri
o misiune de înger
desfac clipele în entități de etern
așez timpul în plan
doar așa îl pot măsura
când cu tic
când cu tac
răsucesc universul pe un bob de rouă
descarc cerul într-un respirat de gâză
umplu golul dintre două atingeri
cu dor
cu lacrimi
cu niciun pătrat de lună
inima mea nu știe să bată în șoaptă
nu pot despărți infinitul de sentimentul acesta sufocant
îi spun dumnezeu din când în când
nu zidesc biserici
altarul se găsește în fiecare floare
trebuie doar să învăț rugăciunea
cu buzele tale fierbinți
prin genunchi să-mi curgă sahara
din fiecare mângâiere să crească munți
cum cresc ghioceii sub zăpadă
așa s-a înălțat și himalaya
nu piramidă
poate doar o încercare de a găuri cerul
să cultiv lumina în cuiburi
agricultor de galaxii
culegătorul misterelor
pălmașul pătimaș al brazdei de întuneric
chiar dacă povara iubirii poate părea un blestem
fiecare durere prin care-mi înalț gândul spre ideal
e o proiecție de trupuri răstignite în săvârșirea păcatului
într-un plan al iertării prin trupul tău de femeie
se vor naște toți dumnezeii
fiecare înger toți demonii
și alfa și omega
până și timpul s-a născut din iubire
moartea și viața și fiecare nesfârșire
001.262
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 210
- Citire
- 2 min
- Versuri
- 40
- Actualizat
Cum sa citezi
Tudor Gheorghe Calotescu. “când zborul nu e de-ajuns.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/calotescu-tudor-gheorghe/poezie/14053145/cand-zborul-nu-e-de-ajunsComentarii (0)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.