Călin Sămărghițan

Eu mai întotdeauna ajung la tine prea târziu, ultimul sau deloc. Chiar dacă mă dau în vânt după cele ”arcuite peste apă”, după ”pielea subțire a mării”, după ”coaja nisipului”, după ”sângele albastru”. După.

Haioasă fabulă. Îmi place și morala.

”Stimate maestre”,

Poezie citită cu delectare și totodată cu-ngândurare. Calitatea lui Liviu Nanu, de a lansa teme grave sub masca ”paiaței” aici, nu se dezminte. În armonios și ”dulce stil”, personaje și măști bizare, surprinse la ”priveghiul” maestrului de ceremonii, se perindă prin atitudini caracteristice. Gestul final este pecetea tragi-comică a poveștii cu două fețe din spatele oricărei măști. Orice comedie are un sfârșit.

”Cu scuze pentru deranj”, al 94-lea vizitator.

Mie mi se pare de o expresivitate formidabilă. Cu câteva expresii de excepție, culminând cu acea îngropare a piesei de alamă de către ceasornicar în măruntaiele ceasului. Are sonoritatea și duritatea specifice lui Adrian Suciu, ”couleur locale” să spunem. Îl prinde bine cinismul acesta.

”Incantație”, da, e cuvântul cel mai potrivit. E fabulos ”vântul clocotit” care ”cerne ciocârlii”, iar ce-i mai cuceritor, e că are ceva de Ghilgameș dar și Psalmi. O odă strigată, un urlet de luptă și o atenție a rostirii demnă de o formulă magică. Retorismul e solid și convingător exprimat.

Am găsit ”Luz” ca oraș regal canaanit, ceea ce pentru israeliți a fost, desigur, o provocare. Soarele negru, sugerat în final, are chiar ceva de Apocalipsă. În rest, expresiile întotdeauna puternice ale Adrianei Lisandru nu fac decât să contureze poezia ca o formulă ancestrală de supunere a lumii acesteia în fața disperării și ”agresiunii” lumii de dincolo. O lume ce pândește și pe care cel mai bine e să ți-o faci prietenă.

De obicei nu mă corectez, dar fiind vorba de o stea, pun cratima la locul ei. Eh, -ei.

Clădirile ce ” își ridică fețele spre ploaie noaptea” consonează de minune cu ”strada pustie”, și nu orice stradă, ci acea stradă. Dezgolirea inimii lasă deoparte convențiile, pentru ca mirarea ”pe care morții o au în visele noastre” să deschidă atenția, incitată încă de titlu, spre acel ”diamant negru” ce rămâne pe tot parcursul poeziei într-o anume umbră misterică cei face bine.

”Gustul înfrângerii”, abandonarea în ”voia căderii” sunt câteva acte contemplative ce se supun imperiului acelei originale toamne/”uragan de jucărie”. Trotuarul rămâne ud, iar accentele asamblează parcă gesturi protocolare ale unei galante priviri asupra unei vieți ”serioasă discuție de salon”. De aceea ”hainele simple” îmbată, iar ”regina firimiturilor” trezește dorinți.

Poezie de atmosferă, de peisaj interior. Requiem al unei stări lăuntrice ce se vrea totuși rostită, de parcă autorul vrea să se convingă el însuși întâi, că acel giuvaer există cu adevărat.

Bine ai venit. Te rog scrie textele cu diacritice.

Petruț, anul ăsta doar poezie despre mare, mare nu.

Cornelia, interesant, ai bifat toate cele patru.

Adriana, da, e din nou un personaj. Încep să trădez poezia? Așa-mi adun eu personajele, le convoc, le conjur să vie, încolonate toate în spatele memoriei pentru revărsarea finală. \"Abia conturat\", dar înfipt în creieri.

Din aer și nisip, da. Din nimic.

Silviu, fără să se dezmintă, cântă o muzichie a versului cum numai el știe și o poate modela. Ritm interior perfect dat de sincopa rostirii, sfere semantice complementare, poezie \"palpabilă\" cu mesaj sinestezic. Sensibil simț artistic de șlefuire a simțirii, de parcă poezia nu e din cuvinte, ci din valsuri. Aceeași ușoară tristețe, mereu prezentă la Silviu Viorel, dar care îi stă atât de bine poetului.

Simplu, clar și limpede, armonic și seducător, așa cum ar înflori sălbatic dimineața măcieșii: Mmm, Poesia.

Dan, mulțumesc. Mai rămâne să ne vedem.

Ioana, poate inventăm un nou gen: poezia de vacanță. Onorat de atenție și mai ales de stea. Dacă așa multă lume zice că s-a delectat, poate chiar așa o fi, dar acesta a fost și scopul, să zâmbim puțin. Tipesa de sub pălărie lipsește, da. Mă enervează uneori că așa e mai bine.

Carmen-Manuela, încerc să privesc detașat poezia. Și să spun că e încadrată la ”personale” plus experiment, doar ca să văd reacții, care, în genere, m-au surprins. Se prea poate să fie prea explicit primul vers, dar eu la mare nu mă bronzez niciodată, că stau doar la umbră (și-n apă).

Punctele de suspensie sunt acolo pentru că poezia e cam nesimțită și voyeuristă. Sunt insinuări. Mă opresc aici. Poza e doar pentru ambient și atmosferă, nu pentru explicitare. Expresiile acelea superflue sunt pentru oralitate. Da, poate revăd.

Silvia, nu dincolo. În altă parte. Da, „aceasta e foarte important” e ironia acelei prețiozități de descriere a sforii. Bine ai făcut că te-ai jucat, căci e de joacă.

Paul, mulțam, nu știam de ce țineam totuși la foto, dar mi-ai răspuns. Nostalgie, da.

Virginia, pălăriei îi mai lipsește o pană de pinguină, exact.

Mi-e dor de mare, dar mi-e și mai dor de știu eu ce. Despre pinguină, altădată. Mm.

Mi se pare ușor dizarmonică aglomerarea aceea: \"bras, craul, spate, fluture\". Bon, în rest.

\"cu dorința nebună de a mă lega între valuri\". Hm? Asta așa, într-o doară, că tot am scris și eu despre mare.

Ligia, cum a fost la plajă?

Ioana, nici chiar \"experiment\" nu e, dar n-am știut unde s-o încadrez, că n-avem secțiune pentru poezii lejere de vacanță.

Liviu, e un text tip \"go with the flow\" sau \"încotro bate vântul\". Mulțumesc, am șters \"mai\"-ul acela incomod, dar am lăsat \"așa\"-ul, pentru oralitate.

Alexandru, relax! Gândește liber! Când alergi pe plajă iar vântul îți ia pălăria, când savurezi plaja cu soare și marea cu sarea, nu te mai gândești la unghiul de incidență... bla bla bla. Deci e o fotografie naturală, lejeră, liberă de orice constrângeri inginerești. (Pentru lămurirea ta, are rezoluția inițială de 1920x1080 de pixeli, de e făcută cu un aparat bun, nu cu telefonul, iar atașarea fotografiei (cu acordul amabililor și frumoșilor ei autori) este o simplă facilitate editorială de a pune poza lângă titlu fără pretenții artistice. Așadar nu se vrea o ilustrație tematică, nu e multimedia, e o intervenție de vacanță.) Bon așa, sper că e clar.

Mulțumesc tuturor pentru trecere și opinii.

Aha, am înțeles acum ordinea. Melodiile sunt potrivite, mai ales prima care consonează bine cu atmosfera redată de text. Chiar m-am apucat de ascultat Elliot Smith și \"Between the bars\" mi se pare cea mai bună de la el. Desigur și Nightwish, ăștia nu se dezmint niciodată.

Despre text, numai de bine. Doar \"umed profil\" mi de pare a ieși puțin din armonie. De asemenea, mi se pare nimerită trecerea de la versul lung la cel scurt. Conferă și aceasta o anume ritmicitate și catabilitate a citirii.

Deci, nici tu nu te dezminți, că doar îți știam scriitura.

Indecizia de care spuneam se referea la faptul că, azi dimineața, nu se decidea nimeni asupra aprobării textului tău, iar singura mea reținere era cea menționată.

- Pe-cape-tele-noastre-trece-untram-vai. La-ce-stație-seo-preștea-cesttram-vai.
- Ãăă... licurici.
- Li-cu-rici.

- Stai mă, că sună cineva!

Nu?

Mulțumesc. O \"scăpasem\". Ai văzut că până și fata mânca piersicile în ordine descrescătoare, deci ați fost, amândoi, consecvenți.

Mi-a plăcut \"suma de puncte iradiante\" cu razele lor suprapuse și m-am recunoscut, chiar dacă am fost mitraliat de sâmburi. Ea a zis \"bine\", tu ai zis \"două zile lungi\" și mi s-a părut că am auzit-o chiar \"mârâind\". E semn bun. Cred.

Mulțumesc pentru răbdare și îngăduință.

Hai să ne decidem odată, mi-am spus.
Crezi că e potrivit cu două melodii? Nu le ascultăm deodată, nu?