Călin Sămărghițan

Petru Teodor, am să mai încerc, desigur. Fântânile, se pare, tocmai s-au deschis. Vine și un timp când visurile devin realitate.

Cu mare plăcere, eu vă mulțumesc.

Foarte bună realizare. Se vede că poza e arsă voit, chiar ușor prelucrată pentru a-i da o indefinibilă artificialitate, după contururile din stânga ale frunzelor și după poarta roșie din spate, apoi după contururile cărămizilor din dreapta sus. Fontul e bine ales, e mai rar întâlnit, iar literele par săpate în lemn, în gard, ceea ce cred că a și fost intenția autorului. Frumos gând poetic scurt, bine atașat fotografiei, un ansamblu cuvânt-imagine armonios, unde accentul se pune pe cuvânt și mesaj literar, abia apoi pe cel vizual.

Neapărat articol nehotărât acolo, care ajută la proiectarea sensului artistic. Articolul hotărât închide în conjunctural, cel nehotărât permite o mai largă plajă de expresivitate.

Senzația unui soi de evadare pastorală este dată de \"stația din mijlocul lanului de maci\", \"unde lemnele torc verde sub pământ\"; însuși biletul unui tren intim, ce duce în \"oasele tale\", e făcut din \"flori sălbatice rupte\". O prelungire a eului auctorial se face în acel \"copil prins în șuruburi\", deși îmi pare ușor alienat, e o prelungire până la identificare, căci somnul lui devine somnul autorului. Parcă acesta ar spune \"sunt propriul meu copil\", ceea ce relevă o intenție aproape magică a textului, sau cel puțin o taină ce nu se dezleagă decât în acel somn legănat din final.

Părul pieptănat devine laitmotiv, se dovedește aproape un ritual, apocaliptic poate, căci se face cu un os de pește, dar tot pieptănatul trădează o dorință de aranjare a lucrurilor în ordinea lor, oarecum consonantă cu trenul din stația de maci, cu biletul din flori, cu brațul de pietre.

Poate acesta e trenul din \"Despărțirea nu a fost a mea\" (proza dinainte), stația e locul unde se înnoadă și se dezleagă destine. Autor de largă respirație filosofică în proză, speculân psihologia personajelor, nu sunt obișnuit cu poezia lui Paul Gorban, universul său poetic nu pare foarte accesibil, dar fiorii pătrunderii într-un nou tărâm nu pot decât să dea savoarea unor noi descoperiri.

Muzele îl ocroteau,
Buba lui stătea pe roze
Că n-avea talent, știau,
Nu scria, ci punea poze.

Dragă Dodie, am auzit și mai mari așa că stai liniștită. Fă acolo două restarturi, apoi 3 (trei) rozarii de escape, adică de trei ori câte opșpe apăsări de Escape, că m-a mai întrebat cineva, deschizi un document nou, scrii acolo ce mai ai pe suflețel, lași câte trei Space ca să poți respira între ele, apoi dai Delete. Și gata. Cu plata nu-ți (nu-mi vine să pun liniuța că era odată una Nuți...) fă probleme, dai cât te ține mâna în contul de mai jos. Dacă softul nu suportă, uită ce-am spus mai întâi, dar nu uita ce-am spus cu contul. Între noi fie vorba, treaba cu contul poate să rămână permanent și dau eu Delete pentru tine.

Numai bine și tastare ușoară.

Para-orto-pedi-xistul

Este o carte absolut impresionantă prin puterea de analiză și stăpânire a mijloacelor criticii literare. E o carte prin excelență critică, dar care se citește foarte ușor. Este o analiză minuțioasă a mijloacelor stilistice dar și tehnice ale marelui optzecist și, apreciată de Eugen Negrici, cred că este o analiză ce nu mai poate lipsi de acum încolo, când se va mai aduce vorba de Mircea Nedelciu. O carte absolut esențială pentru cineva care vrea să afle cum se scrie. Este un \"eseu\" de proporții covârșitoare, cu o bibliografie impresionantă.

O invidiez pe doamna Angela că mi-a luat-o înainte cu prezentarea cărții, dar o felicit pentru aducerea acesteia în atenție. Subscriu aprecierii dânsei despre \"conștiința literară a autoarei\" și subliniez puterea de sistematizare din partea Ioanei Geacăr a scriiturii unui autor care a făcut din sistematizarea însăși un crez artistic. Totodată, autoarea cărții așează, diacronic, experimentalismul lui Mircea Nedelciu, nu atât de mult în rândul curentelor literare, ci, mai degrabă, în rândul atitudinilor estetice ale marilor artiști, prin care aceștia au străbătut, au înregistrat și au reflectat realitatea în creațiile lor, dar nu înainte de a-l lua de braț pe cititor pentru a și-l face pe acesta companion de drum.

Excelentă prezentare a unei excelente cărți.

Mulțumesc Liviu, chiar păream domnișoară când am schimbat roata? Sau e vorba de altă roată?

Hai ku noi.

Cântec de greier
toată lumea dansează -
furnici pe afiș

Am și eu în curte o plăsucă din aia de sârmă în care pun semințe de vin păsările. Și vine o dată papagalu\' ăsta, dă toate păsăruicile deoparte, se pune pe băț și zice colorat: ”auzi nenicule, nu mi le și desfaci?”

Faină povestea. Poate scrii odată și despre ornitorinci, nevăstuici sau, mai bine, despre buhe, ce zici?

Ioana, intervenția ta punctează elementele distinctive dintre recitarea actorului și cea a autorului. Autenticitate se poate găsi și de o parte și de alta, sigur că și invers. De fapt nu eu am deschis ciclul acestor filme, ci dl Miron Manega, al cărui film, de fapt m-a și încurajat să-l pun și pe al meu aici, după ce-l retrăsesem întâi.

Liviu, m-aș bucura să te vedem și pe tine într-un film aici. Bineînțeles că fiecare va veni cu accentul propriu, dar asta va face cu atât mai mult savoarea poeziei. M-aș bucura și eu să văd aici cât mai mulți autori, poate chiar și dintre cei cu calități regizorale.

Anghel, da, ai enumerat zei, nu actori. La Cisnădioara l-am avut printre noi pe maestrul Mihai Bica, sibianul actor în Brașov, care are o voce de bas profund absolut impresionantă, apare și în filmul Cisnădioarei. Am să-l întreb dacă este de acord să pun aici filmul cu recitările lui, e formidabil.

Pentru Sibiu am deja câteva idei.

Impresionantă recitare. Mi-a plăcut și vers și interpretare. Bun sunet; la filmele mele am simțit mereu nevoia de suhbtitrare.

Alberto, aștept să te ascult. Cred că de aici de la multimedia Miron Manega e deocamdată cel mai bun la recitare, dar mi-aș dori să vă aud și pe alții. De fapt de asta am și făcut serile artgotice, ca să ne auzim și să ne vedem și live. Ca să ne vedem trăind.

Aici calitatea imaginii este slabă și este motivul pentru care am ezitat s-o postez. Poate mai revin cu filmări mai bune.

Anghel, întotdeauna am avut încredere în ceea ce spui. Nu țin neapărat ca recitarea mea să fie profi, ci doar să mă reprezinte, dar, într-adevăr, m-am grăbit. Pauzele ar trebui mai mari, și \"apăsat\" mai mult pe anumite cuvinte. Mulțumesc foarte mult, sunt onorat de semnul tău și bucuros să mi te găsesc în pagină.

M-am pronunțat mai sus cu privire la actori, dar m-ai făcut să mă răzgândesc. M-am primit și am fost subiectiv. Actorii potriviți n-ar face circ, așa cum am zis eu acolo. Deci îmi cer scuze pentru cei care s-au simțit lezați și care văd actoria în continuare ca pe o chemare și ca pe un talent special, într-adevăr, cum spune Anghel, artă uitată.

Îți mulțumesc pentru semn. L-am văzut de mult, și eram convins că ți-am răspuns. Acum văd că nu. Zi-le mai la rece, că mă intimidez. Văd că a fost o experiență faină să mă dau în stambă pe-aici.

Alberto, am zâmbit, nu m-am gândit la accent nicio clipă! Zici \"tiama mia\" și mi-am amintit cum râdeau bucureștenii când eu beam \"cafia\", și m-a umflat iarăși râsul închipuindu-mi poeziile mele citite de un sudist: \"teoma meo, frățicule\". Haios. Nu cred că l-aș lăsa. Îți dau un premiu virtual pentru această \"problemă\" inedit descoperită. Și zi, parcă mă cert: mi-am zis la un moment dat că e chiar rezonantă camera. Cred că din cauză că-i galbenă. Chiar amical.

Corina, ai dat citatul perfect, cred că face parte, deja, din tezaurul agonic cel puțin. Știe Dan ce știe. Wendy Cope e încă pe noptieră cu dicționarul lângă ea, și ar trebui să-mi fac timp și pentru asta, dacă tot vreau să... Am mai spus pe undeva, dar nici mie nu-mi place să-mi citească altcineva poeziile. Apoi, da, e din \"Fardad\", iar asta e foarte important. Actorii nu știu să citească poezie, ei doar recită sau se maimuțăresc, asta mi-e clar. Doar poetul știe. Așa că, și acum dă-mi voie să mă reîntorc spre Alberto, vreau să te aud citindu-ți poeziile. Deci? Ce spui? Ridici mănușa?

Doamna Marina, e o încântare să vă citesc comentariile de câte ori intrați pe vreun text, cu atât mai mult aici, unde este textul meu. Ochiul dumneavoastră atent și care vede întotdeauna în toate părțile deodată îmi dă fiori. Sunt fericit pentru intervenție și onorat de distincția oferită. Ați remarcat accentul pus pe acea învățare a uitării, iar camera de care-mi spuneți este o tentație cu mult peste puterea de a-i rezista. Deci mă declar cucerit, cobor steagurile și deschid grelele porți. Vă mulțumesc pentru frumoasa onoare.

Dle George, și spuneți așa: fluturii nu înfloresc. Am să-mi notez ideea, să n-o uit. Deci fereastra s-o las deschisă. Aveți cumva și instrucțiuni de folosire? Nu a ferestrei, ci a poeziei. Vă mulțumesc pentru observațiile care mi-au smuls un zâmbet. Amar: sărmana poezie pe care o înțelegeți!

Anda Brezan (M.C.), Ștefan are dreptate vorbind de amatorismul intervenției tale. Ca să te apuci de o oarecare critică ar trebui mai întâi să ai clare cel puțin câteva noțiuni de stilistică, teorie literară, literatură comparată, lingvistică, teorie a criticii ș.a.m.d. Aprecierile tale, absolut toate se referă la propriul tău gust și nu depășesc nivelul unei simple critici gastronomice. Ascultă-te: \"frumos\", \"groaznic\", \"întâmplătoare\", \"nicio relevanță\", \"dacă ar fi textul meu...\" (ăsta e criteriu?!?), la fel cu \"mi-ar fi sunat\", \"faze penibile\", \"forțare\" (deja e clișeu pe aici aberația asta), \"se simte din plin\" (unde se simte, suntem cumva la medic și-i palpăm ficatu\' nu știu cui?), \"să ne lovească în moalele capului\" (asta e de comă). Nici măcar comentariu nu e, nici măcar elementar, e de fapt un cras subiectivism care, până la urmă, nu interesează pe nimeni.

Așadar, fără supărare, fă-ți puțin ordine prin bagaje, ori limitează-te, mai simplu, la \"mi-a plăcut\" au ba. Fără a emite alte pretenții. Sau pur și simplu rămâi la scris, că o faci bine. Sunt și aici pe site câțiva critici buni care pot fi urmăriți: dl Tudor Cristea, Plopeanu Petrache, Florin Caragiu, Valeriu Sofronie, Felix Nicolau, Gellu Dorian, cu siguranță am uitat câțiva, deci ai exemple.

Sunt sigur că Ștefan nu avea nevoie de această intervenție a mea, dar am făcut-o pentru cei pe care poate îi păcălești cu emfaza asta gratuită și fără sens. Sincer, ceea ce ai făcut aici e o \"critică\" de off topic, nu ai vorbit despre text absolut deloc, ci despre gusturile tale în legătură cu textul. Sper să nu te superi și sper să înțelegi taxonomia intervenției de aici. Am întins-o atât de mult, deoarece am observat că faci foarte des astfel de \"critici\", nu numai aici și nu numai sub acest pseudonim. Eu ți-o spun cu toată buna credință, ca să nu te crezi acum cumva și mare critic literar. Tu însuți spui că scrii de puțin timp. În ceea ce vrei să faci aici, să știi că, și experiența contează până la urmă. Faci confuzii grave la nivelul receptivității discursului auctorial, iar emfaza comentariului nu trebuia să o recunoști căci nu te scutește de inconsistența lui critică. Și e păcat să o faci asupra unor autori cu reale talente. Și stai liniștit, nu poți \"sparge\" pe nimeni cu așa ceva. Cel puțin pe nimeni care pricepe cât de cât ceva din actul poietic și receptivitatea sa la nivel de receptor.

prin crengi de cais
vântul serii de vară -
mici lampioane.

cosaș odihnit -
în soarele amiezei
iarba răpusă

A doua mi-a plăcut foarte mult. Păstreaz-o.