descoperit de dumnezeu

versul cesta parca e bizar un pic: cu părul pieptănat de pești trecuți prin stomac
si nu stiu ce e cu ”mijlocul câmpii” acela. repari tu cumva, că strică de tot ansamblul si nu ar merita sa-l strice. cam grav un pic tonul, dar se mai atenueaza el cu vremea.
ela

tin in primul rand sa iti multumesc pentru ca ai lasat un semn aici. in ceea ce priveste versul bizar mie imi place cum a iesit. in fond, daca as fi spus ca el se piaptana cu un rest de peste era foarte urat. in ceea ce priveste \"campia\" ai dreptate si iti multumesc pentru asta inca o data.

toata admiratia mea

are un suprarealism imagistic cam sufocant, adica o imagine te face sa o uiti pe precedenta si tot asa.
ce remarc insa, raportat la felul in care scrii, este limpezirea osaturii textului. gratie inclusiv decuparii mai inspirate a randurilor.

Senzația unui soi de evadare pastorală este dată de \"stația din mijlocul lanului de maci\", \"unde lemnele torc verde sub pământ\"; însuși biletul unui tren intim, ce duce în \"oasele tale\", e făcut din \"flori sălbatice rupte\". O prelungire a eului auctorial se face în acel \"copil prins în șuruburi\", deși îmi pare ușor alienat, e o prelungire până la identificare, căci somnul lui devine somnul autorului. Parcă acesta ar spune \"sunt propriul meu copil\", ceea ce relevă o intenție aproape magică a textului, sau cel puțin o taină ce nu se dezleagă decât în acel somn legănat din final.

Părul pieptănat devine laitmotiv, se dovedește aproape un ritual, apocaliptic poate, căci se face cu un os de pește, dar tot pieptănatul trădează o dorință de aranjare a lucrurilor în ordinea lor, oarecum consonantă cu trenul din stația de maci, cu biletul din flori, cu brațul de pietre.

Poate acesta e trenul din \"Despărțirea nu a fost a mea\" (proza dinainte), stația e locul unde se înnoadă și se dezleagă destine. Autor de largă respirație filosofică în proză, speculân psihologia personajelor, nu sunt obișnuit cu poezia lui Paul Gorban, universul său poetic nu pare foarte accesibil, dar fiorii pătrunderii într-un nou tărâm nu pot decât să dea savoarea unor noi descoperiri.

per total mi-a placut...insa, undeva undeva m-am impiedicat si nu a mai fost la fel pina la sfirsit...

ai trecut dintr-un plan în altul. are ceva textul însă nu știu ce-i lipsește. :)

minunat poem...emana candoare,naturalete...are si maci si flori salbatice si linii de tren.De cate ori recitesc prima strofa,ma uit la inelarul mainii mele stangi...are sa vina trenul?

Scuze autorului pentru titlul acestui comentariu!
Este jenant cand un text ca acesta nu are nici o stea si celelalte... nu stiu cum sa le numesc, parca sant calea lactee,culmina cu tot felul comentarii siropoase si dragastoase.Autorul acestui text merita din plin o incurajare,cine o va face dupa,o va face ca si cum as fi cersit-o eu pentru autor.Nu cred ca se poate comenta acest text fara a ne gandi la Testament de Tudor Arghezi,cum bine se vede:
\"în care oamenii bogați aruncă zaruri
în ochii celor care noaptea-și scurmă lumina
printre cuie lovite-n lemn\"

\"Durerea noastra surdă și amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un țap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri și noroi
Iscat-am frumuseți și prețuri noi.\"
Poate ca alegerea nu este tocmai semnificativa dar ca sa nu citez intregul text,m-am rezumat numai la acesta.

nu cred că are nevoie să-i dea cineva steluțe,textul stă singur în picioare,dacă mie îmi place,restul ce mai contează
bravo Paul