Articole
«Dictatura auctorială» și natura «experimentatoare» a lui Mircea Nedelciu
4 min lectură·
Mediu
«Dictatura auctorială» și natura «experimentatoare» a lui Mircea Nedelciu
articol la volumul eseu \" Dictatura auctorială\"scris de Ioana GEACAR
![\"Photobucket\"](\"http://i556.photobucket.com/albums/ss8/angela_mamier/copertaioanageacar.jpg\")
Poeta și criticul literar, Ioana Geacăr, a publicat în 2009 la editura Libra, în colecția Studii sub titlul «Dictatura auctorială» (eseu despre proza experimentală a lui Mircea Nedelciu).
Autoarea demonstrează cu metodă și pe un ton partizan că Mircea Nedelciu (12 noiembrie 1950-12 iulie 1999) a fost nu doar un simplu experimentator ci un scriitor major al epocii sale care a jucat și va juca un rol imens în evoluția liberă a prozei românești, un autor supradotat cu calități artistice și intelectuale indubitabile, o personalitate vibrantă, un gânditor al literaturii exigent, care și-a pus întrebări fundamentale despre creație și la care a găsit răspunsuri personale memorabile.
Față în față cu o dictatură, din sânul ei, opera sa este rezultatul unei lăudabile și permanente ebuliții intelectuale și emoționale. Ioana Geacar consideră experimentul ca forma sa de revoltă definitivă în fața problemelor existențiale ubuești cu care erau confrunțați scriitorii care nu au curbat spinarea în fața unor rinoceri aculturali.
Criticul îl situează în acest spațiu complex, în lupta sa permanentă de a crea ceva nou, dincolo de limitele posibilului.
Optzecist «dès la première heure», face primii pași în literatură la Junimea, apoi alături de Gheorghe Crăciun (la care a venit nespus de des la Brașov pentru a medita «cu furie și dezlănțuiti» la noi forme de literatură ) Gheorghe Iova, Ioan Flora etc…ori în paginile revistei lor Noi, spiritul lor fiind continuarea bazei experimentelor din limba română.
«A experimenta în literatura română, dupa opinia mea, înseamnă a scrie cu un număr de constrângeri cunoscute, autoimpuse, sau impuse. Scriitorul demn de acest nume are nevoie de constrângeri pentru ca spiritul lui să țâsnească a prin scris spre libertate» (Mircea Nedelciu).
Mircea Nedelciu prin opera sa în întregime experimentală are o poziție singulară, căci i-a dat un caracter de sistem. De la bun început cu volumul «Aventuri într-o curte interioară» a exercitat o mare influență asupra colegilor săi de generație.
Criticul observă cu finețe că opera lui Mircea Nedelciu se sincronizează cu artele vremii sale, dar intenția lui este mult mai orgolioasă decât a oricărui scriitor .
Demersul critic este reușit, plin de aplomb, aduce dovezi edificatoare ale spiritului de frondă, al postmodernismului sau avansat.
Ioan Geacar remarcă cu justețe ca Mircea Nedelciu și camarazii săi au deschis căi îndrăznețe de la postmodernism la experimentalism, literaturii tehnice, tehnicilor cinematografice, parodierii realului, fragmentarismului, artei minimale, hiperrealismului, colajelor, pictoprozei, Cartea culmină cu un capitol dens și foarte demonstrativ despre ceea ce autoarea numeste «dictatura auctorială » unde acest autor este analizat în profunzime, într-o lumina nouă și dintr-un unghi nou, binemeritat de acest autor inclasabil…
In același timp Ioana Geacar afirmă «că Mircea Nedelciu nu aduce nimic nou sub raport tehnico-stilistic, însă nu caută originalitatea decât într-o inginerie textuală, prin combinații diverse ale variabilelor: subiecte, structura și tehnica narativă, experimentând continuu.
«Să-ți ții ochii veșnic ațintiți asupra cititorului» (Fox Madow Ford) este o învățătură care « pare să -l obsedeze pe Mircea Nedelciu, teoretician al propriei opere în interviuri, dar și în interiorul acesteia, căci reflectă faptul că autorul « nu trebuia sa fie creatorul unui singur stil. S-a autodefinit singur: ‘sunt cred o natură experimentatoare’»
In același timp Mircea Nedelciu afirmă că preferă să scrie proză a scurtă pentru ca în astfel de texte se simțea mai liber să experimenteze, romanul fiind o «formă mai puțin suplă, cu riscuri mult mai mari…). Ioana Geacar face demonstrația inteligentă a faptului că Mircea Nedelciu a fost și autorul unor romane interesante, scrise cu un imens talent. Eugen Negrici vede aceasta literatură ca o replică la minciuna oficială a timpurilor.
Intr-un (prețios pentru mine) autograf ? afirmația lui Eugen Negrici este confirmată de spusele autorului : «poetei Angela Nache, cooptate pentru totdeauna în clubul privitorilor cu ochi prozastici ai lumii cenușii care ne-a fost dat să trăim și să scriem românește ! (februarie 1984)
Ii mai rămâneau abia 15 ani de trăit și de scris, pe fond de dictatură (accident biografic greu de consecințe, insuportabil)
In «Zodia Scafandrului» roman postum, scrisul este ezoteric, contrapunctic, îndelung cizelat.
Ioana Geacar subliniază «excepția Mircea Nedelciu» în peisajul literar românesc, creator al unei opere sistematizate, la care a lucrat cu o viziune de arhitect dar și cu un sacrificiu de sine, un curaj politic aluziv de scriitor angajat, martir al timpului său, cel mai talentat probabil dintre congenerii săi : «Să nu uităm că noi înșine am fost personajele unei societăți distopice, am trăit într-o ficțiune urâtă» !
Aceasta ardere intensă , acest talent, această conștiință literară exacerbată parcurg ca o constantă analiza exhaustivă și minuțioasă a acestui volum critic consacrat unui pasionant și extraordinar autor beckettian.
articol la volumul eseu \" Dictatura auctorială\"scris de Ioana GEACAR
![\"Photobucket\"](\"http://s556.photobucket.com/albums/ss8/angela_mamier/?action=view¤t=copertaioanageacar.jpg\")
Poeta și criticul literar, Ioana Geacăr, a publicat în 2009 la editura Libra, în colecția Studii sub titlul «Dictatura auctorială» (eseu despre proza experimentală a lui Mircea Nedelciu).
Autoarea demonstrează cu metodă și pe un ton partizan că Mircea Nedelciu (12 noiembrie 1950-12 iulie 1999) a fost nu doar un simplu experimentator ci un scriitor major al epocii sale care a jucat și va juca un rol imens în evoluția liberă a prozei românești, un autor supradotat cu calități artistice și intelectuale indubitabile, o personalitate vibrantă, un gânditor al literaturii exigent, care și-a pus întrebări fundamentale despre creație și la care a găsit răspunsuri personale memorabile.
Față în față cu o dictatură, din sânul ei, opera sa este rezultatul unei lăudabile și permanente ebuliții intelectuale și emoționale. Ioana Geacar consideră experimentul ca forma sa de revoltă definitivă în fața problemelor existențiale ubuești cu care erau confrunțați scriitorii care nu au curbat spinarea în fața unor rinoceri aculturali.
Criticul îl situează în acest spațiu complex, în lupta sa permanentă de a crea ceva nou, dincolo de limitele posibilului.
Optzecist «dès la première heure», face primii pași în literatură la Junimea, apoi alături de Gheorghe Crăciun (la care a venit nespus de des la Brașov pentru a medita «cu furie și dezlănțuiti» la noi forme de literatură ) Gheorghe Iova, Ioan Flora etc…ori în paginile revistei lor Noi, spiritul lor fiind continuarea bazei experimentelor din limba română.
«A experimenta în literatura română, dupa opinia mea, înseamnă a scrie cu un număr de constrângeri cunoscute, autoimpuse, sau impuse. Scriitorul demn de acest nume are nevoie de constrângeri pentru ca spiritul lui să țâsnească a prin scris spre libertate» (Mircea Nedelciu).
Mircea Nedelciu prin opera sa în întregime experimentală are o poziție singulară, căci i-a dat un caracter de sistem. De la bun început cu volumul «Aventuri într-o curte interioară» a exercitat o mare influență asupra colegilor săi de generație.
Criticul observă cu finețe că opera lui Mircea Nedelciu se sincronizează cu artele vremii sale, dar intenția lui este mult mai orgolioasă decât a oricărui scriitor .
Demersul critic este reușit, plin de aplomb, aduce dovezi edificatoare ale spiritului de frondă, al postmodernismului sau avansat.
Ioan Geacar remarcă cu justețe ca Mircea Nedelciu și camarazii săi au deschis căi îndrăznețe de la postmodernism la experimentalism, literaturii tehnice, tehnicilor cinematografice, parodierii realului, fragmentarismului, artei minimale, hiperrealismului, colajelor, pictoprozei, Cartea culmină cu un capitol dens și foarte demonstrativ despre ceea ce autoarea numeste «dictatura auctorială » unde acest autor este analizat în profunzime, într-o lumina nouă și dintr-un unghi nou, binemeritat de acest autor inclasabil…
In același timp Ioana Geacar afirmă «că Mircea Nedelciu nu aduce nimic nou sub raport tehnico-stilistic, însă nu caută originalitatea decât într-o inginerie textuală, prin combinații diverse ale variabilelor: subiecte, structura și tehnica narativă, experimentând continuu.
«Să-ți ții ochii veșnic ațintiți asupra cititorului» (Fox Madow Ford) este o învățătură care « pare să -l obsedeze pe Mircea Nedelciu, teoretician al propriei opere în interviuri, dar și în interiorul acesteia, căci reflectă faptul că autorul « nu trebuia sa fie creatorul unui singur stil. S-a autodefinit singur: ‘sunt cred o natură experimentatoare’»
In același timp Mircea Nedelciu afirmă că preferă să scrie proză a scurtă pentru ca în astfel de texte se simțea mai liber să experimenteze, romanul fiind o «formă mai puțin suplă, cu riscuri mult mai mari…). Ioana Geacar face demonstrația inteligentă a faptului că Mircea Nedelciu a fost și autorul unor romane interesante, scrise cu un imens talent. Eugen Negrici vede aceasta literatură ca o replică la minciuna oficială a timpurilor.
Intr-un (prețios pentru mine) autograf ? afirmația lui Eugen Negrici este confirmată de spusele autorului : «poetei Angela Nache, cooptate pentru totdeauna în clubul privitorilor cu ochi prozastici ai lumii cenușii care ne-a fost dat să trăim și să scriem românește ! (februarie 1984)
Ii mai rămâneau abia 15 ani de trăit și de scris, pe fond de dictatură (accident biografic greu de consecințe, insuportabil)
In «Zodia Scafandrului» roman postum, scrisul este ezoteric, contrapunctic, îndelung cizelat.
Ioana Geacar subliniază «excepția Mircea Nedelciu» în peisajul literar românesc, creator al unei opere sistematizate, la care a lucrat cu o viziune de arhitect dar și cu un sacrificiu de sine, un curaj politic aluziv de scriitor angajat, martir al timpului său, cel mai talentat probabil dintre congenerii săi : «Să nu uităm că noi înșine am fost personajele unei societăți distopice, am trăit într-o ficțiune urâtă» !
Aceasta ardere intensă , acest talent, această conștiință literară exacerbată parcurg ca o constantă analiza exhaustivă și minuțioasă a acestui volum critic consacrat unui pasionant și extraordinar autor beckettian.
077755
0
În timpul studenției, Mircea Nedelciu avea în cenaclul lui Ovid Crohmălniceanu un loc aparte, și ceea ce fascina, era un echilibru interior creativ de invidiat, total diferit de exuberantul de atunci Florin Iaru (\"Înnebunesc și-mi pare rău\"-1990) sau de tăcutul Mircea Cărtărescu (\"Visul\"-1989). Avea o stranie și tragică maturitate în toate acțiunile sale literare de atunci și știu cât m-a impresionat una din primele sale cărți \"Amendament la instinctul proprietății\" - 1983. Mai târziu ne-am reîntâlnit în atelierul prietenului său regretatul pictor Ion Dumitriu (și el plecat prea devreme dintre noi). Era captivant în conversație, de o rară discreție și modestie.
A deschide porțile operei lui Mircea Nedelciu este un act de responsabilitate pe care Ioana Geacăr îl asumă în totalitate, necondiționat, cu profesionalism, în instanța istoriei literare. Bravo, Ioana Geacăr!