Călin Sămărghițan

Se pare că Dan Herciu (s)toarce poezia din tot ce prinde. Dar cred că am mai spus asta, dar altfel, în alt loc și altădată.

Maestre, să mă bucur, sau să o mai întreb o dată pe O. (am aflat cum o cheamă de pe nota de plată), de data asta mult mai încrezător?

Să știi că a fi martor nu e puțin lucru și acum știu cât e realitate și cât nu. Ai făcut poezie dintr-o umbră și mai știi tu ce, într-un scaun împletit. Ai văzut interesant umbrelele și ploaia aceea mințită. Ușor de explicat e nonșalanța ta poetică.

Știi care e avantajul de a lua două Martini mici și nu unu mare? Primești patru măsline, nu două.

Poezia aceasta e un fel de \"Moartea căprioarei\" în haine de marchiză. Strofa a doua are o ținută impecabilă. Semnul acela de pe pământ e implacabil și de neșters, un fel de rană a ființei. O barieră imaginară în fața invaziei goliciunii de sens, a asaltului nimicului, o baricadă fragilă a unei ultime păsări păstrate între oase ca cel mai prețios tezaur.

Profundă viziune a sacrificiului, a adevărului ucis de ignoranță, a ochilor străpunși în țepușele orbirii. Amenințării Imperiului i se contrapune \"Imperiului luminii\" mărturisit cu prețul vieții. Acceptarea propriului sacrificiu este prețul neînțelegerii și al împietririi inimii, al încremenirii în proiect. Prin aceasta devine și un text de actualitate, care încearcă să pună degetul pe o rană ignorată cu bună știință.

E un text care spune mai mult decât lasă să se înțeleagă la o primă vedere.

Alexandru, mulțumesc pentru intervenția ta, iar opinia nu poate decât să mă bucure. În privința bibliotecii, cel mai bine este să întrebi un editor, care să-ți explice.

Am tot vrut să-ți spun: Cantoriu mi se pare un nume tare interesant.

Teodor, eram cu proza ta sub mouse când scriai. Știi bine că niciodată nu strici. Chiar ai sesizat că totul pleacă de la schimbarea orei de pe ceas, preludiu al venirii iernii. Mă faci să mă fâstâcesc puțin și să mă hotărăsc să-mi și scriu, totuși, părerile cu privire la scriitura ta. Îmi place să cred că și tu ai văzut un paradis de ciocârlii. Este și pasărea care poate imita orice altă pasăre.

O văd ca pe o continuare a poeziei \"Now we are free\", dar aici e compusă din contraste. Antagonismele sunt funciare, se resimt organic (vezi referirile cu pricina). Cele două voci auctoriale se completează, prima e prin excelență poetică, cea de-a doua (din paranteze) e de-a dreptul cinică, acră și voit insensibilă. O slabă practică a receptării poeziei și o lipsă de subtilitate te poate împiedica să vezi acest lucru, deși el apare mai mult decât evident. Impresia mea e că în final chiar și prima voce cedează ascuțitului cinism.

La sfârșitul iubirii ții să te desparți totodată și de orice formă pe care aceea a luat-o vreodată, nimic mai adevărat, iar în aceasta constă exact miza poeziei de aici.

Aceeași desfătare să citesc despre \"lumina întoarsă\", \"luntrea bolnavă\", \"apa obosită de cer\", deși acestea nu sunt decât \"pansamente\". La Viorel Păcală metafora nu moare niciodată și deseori e surprinzător de strălucitoare.

Domnule Emil, dacă gândurile mele v-au făcut să scrieți așa, nu pot decât să mă bucur. Ați transfigurat și preluat stările și știu ce înseamnă aceasta, căci o \"pățesc\" și eu de multe ori. Ați remarcat plecăciunea noastră în fața \"destinului\", pe care am vrut să o pun acolo. Ați spus \"magic\", \"cupe de mister\", să știți că am tresărit, am vrut să fie și puțină magie. Onorat, vă mulțumesc.

Ladies, gentlemen, mi-ați oferit o seară frumoasă.

Vlad (hai să ne spunem pe nume), mă bucur că ai făcut această precizare, n-am știut, dar îmi confirmă din nou impresiile. Iar despre cenaclu, poate ar fi bine chiar să scrii special despre asta ca să mai aflăm amănunte. Sună bine \"Zidul de hârtie\".

Apoi, să știi că de multe ori afinitățile, ori tandemurile de care spuneam, se observă numai din exterior. Chiar sunt interesat de vizita la voi, sunt foarte curios să vă cunosc, la fel cum sunt \"interesat\" și de o eventuală vizită a voastră în părțile noastre. Sunt convins că vă vor plăcea artgoticii. Serile noastre poetice au adoptat deja o structură itinerantă și poate chiar ne vom întâlni vreodată. Eu îți mulțumesc pentru deschidere și mă voi gândi serios la o întâlnire de grup. Poate un duel poetic sub zidurile Sucevei.

Marina, o stea din partea ta este deosebit de onorantă și înseamnă foarte mult pentru mine. Mulțumesc. Deschiderea spre miracol, îmi place să cred, ține de identitatea noastră umană.

Am să rețin ideea de titlu de volum, deși mai am mult de scris până acolo.

Atac și eu această partitură de vioară în care dacă nu vibrează corzile, \"vibrează lemnul\". Primul vers e-un ușor răsfăț și deși scrii \"cu mâinile legate\", adagio-ul tău se alătură, totuși, unui murmur stins al toamnei. E ușor dulceagă în titlu și la \"dragul meu\", dar așa e toată dulceața de nuci verzi până la urmă.

N-am mai trecut de mult pe la tine. Ai o prozodie foarte cantabilă aici și o rimă armonioasă, bine strunită. Ești ușor romantic, hai să spun \"neo-\" ca să nu te sperii că te-ai clasicizat. Personificările sunt destul de subtile, nu-s stridente. Doar strofa a 4-a mi se pare ușor prea dulceagă (\"și-n veci ar vrea să fie-uniți\"), nu te supăra, altfel, pe lângă faptul că mi-ar plăcea să o aud și cântată, îmi dau seama că ar trebui să te citesc mai des.

Să știi că-mi place zaibărul tău. Cred că dacă în loc de \"lacrimi de ploaie\" ar fi de altceva, mai surprinzător, ar ieși un \"vin\" a-ntâia. Uite la Crainic, are ceva de genul: \"în boabe de stele/ lumina e vin\". Nu?

Nu-l văd pe Vlad Sibechi ca pe un rebel, cum poate părea aici, ci mai degrabă un autor foarte atent, încă de pe vremea \"poemelor cu G\", la contorsionările discursului poetic, pe care le urmărește cu toată seriozitatea. Nonșalant în schimbarea cu ușurință a planurilor imagistice (chiar într-o aceeași poezie), întotdeauna stufoase, rămâne consecvent țelului urmărit. Aici rămâne un fel de epistolă adresată unui prieten, imaginar sau nu, nu știm, prin excelență adresativă, dar care vorbesște de fapt despre autorul ei. Și în aceasta constă talentul poetic: să spui ceva despre tine vorbind întotdeauna despre altceva. Să te discerni pe tine însuți în structura lucrurilor dimprejur. Asta avem aici.

Și nu vreau să uit un lucru pe care am vrut neapărat să-l spun: \"lainegiu\", într-adevăr, te poate face să uiți să mănânci.

Avem tineri interesanți. La fel cum am văzut un duet stilistic în Bogdan Dragomir și Aleksandar Stoicovici, aș vedea o altă pereche între Sibechi și un alt autor care, însă, nu scrie aici, e vorba de Serediuc. Cazul celor două \"perechi\" este unul a două tipuri de discurs, distincte, dar care realizează un tandem complementar destul de interesant. Dar aceasta e o cu totul altă poveste.

Încă nu i-am găsit \"perechea\" juniorului Doru Iconar (ca să știe că nu l-am uitat), nici nu e obligatoriu să aibă, iar pe Sebastian Breștin nu-l citesc încă de destul de mult timp ca să mă pronunț. Dar toate la vremea lor.

Salut acest articol. Vitalie Butescu a expus și la Sibiu (13 martie a.c.) și am avut plăcerea să-i admir lucrările. A expus inclusiv în galeriile din Londra, unde nu expune oricine, căci ai nevoie de o aprobare specială. În expoziția de la Sibiu dominante erau peisajele dimprejurul Bucureștiului, ne-a mărturisit și nouă această dragoste a sa, iar arlechinii săi sunt fascinante portrete în care culorile explodează ceva mai mult. Pictura sa a fost apreciată de specialiști ca fiind neo-expresionistă de o factură aparte în paleta coloristică de azi. Personal, am fost impresionat de modestia pictorului și de ușoara sa timiditate, de parcă mai degrabă s-ar ascunde în spatele culorilor pe care le îndrăgește atât de mult, lăsându-le pe acestea să vorbească în locul său.

E excepțională lucrarea reprodusă aici și îl reprezintă cum nu se poate mai bine. Întrucât atunci, în martie, am avut permisiunea domniei sale de a-i promova lucrările în cadrul Serilor Artgotice, vă împărtășesc aici, bineînțeles, o livadă.

Mulțumesc, Iarina, pentru popas și reflecții. Ai amintit câteva ”lucruri” importante ale poeziei. În plus, ciocârlia e și un simbol al sacrificiului. Interesant cum zici de ”întorsătură”, căci, așa cum spui, anotimpul e mereu tânăr. M-am bucurat că ai trecut.

Am gustat și eu din rodii, dar fără să știe nimeni.

Ei, Narcis, melancolia! Ecoul acela al cântecului îți umple fiecare zi și intri în iarnă cu brațele pline. E frumos. Eu o văd ca pe o poezie foarte optimistă. Da, datorită ciocârliilor.

Maria, îmi îndrept gândurile înspre viitor, dar și înspre toate direcțiile deodată, căci peste tot există ferestre. Chiar și spre trecut.

Vă mulțumesc pentru popas și mă bucur pentru ecou.

Dănuț, pașii tăi i-am simțit mereu aproape. Da, suntem corăbii prin \"anotimpuri aglomerate\", suntem mereu altfel decât așa cum ne-am cunoscut.

Ioana, sunt gata să învăț lecția despre prezent, și cea despre calul călare, și cea despre cerc, și cea despre frig...

Corina, da, nu e niciodată prea târziu, întotdeauna este exact la timp.

Vă mulțumesc pentru semnele lăsate, care înseamnă foarte mult pentru mine, pentru gentilețea trecerii și pentru că mă țineți aproape, fiecare de la depărtarea lui.

Atenție, vin îngeri! Frumos ultimatum privit cu nevinovăție. Așa cum și trebuie privit, dealtfel.

Frumoasă transformare în pasăre, al cărei motiv e exploatat la maxim. Inspirat pasajul cuvintelor \"scrise cu gheare de pasăre\". Nu mi se pare nimic redundant, deși există repetiții și e mare aglomerare de imagini și stări, dar fiecare e la locul ei. Discurs bine temperat și echilibrat. Adresativul întregii poezii își păstrează efectul până la final, inundat și el de semantic până la ultimul punct.

Zborul la patru aripi cred că e un fel de sonată cântată în doi.