și atunci am făcut un semn pe pământ

simplu

uman

strofa a doua m-a legat de ea cu lăcate grele

adânc răducule

citit, plecat

revin

mulțumesc,templierule.uman...da da.irepetabilă ființă.
un fluture un semn pentru tine
rara

Secvențial ai evidențiat substanța trăirilor, da cu simbolistica proprie și atât de cuceritoare pe care o găsesc atât de bine așezată în aceste versuri ce îmi dau impresia mântuirii prin scris: \"sau când îți trece o pasăre
peste mână
țâșnind dintre oase

magicianul îmi spune că dumnezeu l-a îngăduit
și l-a ales\" Finalul întregește mesajul:\"azi am făcut un semn pe pământ
pe aici nu va mai trece nicio copilărie\"... din moment ce copilăria o duci cu tine ca un semn al biruinței prin toate întâmplările.

rara, te simt tristă, dar e bine că ai eliberat aici, prin acest poem ceea ce simți. tristeții îi stă bine în poezie. mai lasă, însă, loc pentru amintiri.

te îmbrățișez, maria

maria,marius
copilăria nu va pleca niciodată din noi.dar aflam asta când mai trece moartea pe la ferestra ființei noastre.
vouă vă las un semn pentru toate întâmplările ce vor veni.
îngăduiți aceste versuri
rara

Poezia aceasta e un fel de \"Moartea căprioarei\" în haine de marchiză. Strofa a doua are o ținută impecabilă. Semnul acela de pe pământ e implacabil și de neșters, un fel de rană a ființei. O barieră imaginară în fața invaziei goliciunii de sens, a asaltului nimicului, o baricadă fragilă a unei ultime păsări păstrate între oase ca cel mai prețios tezaur.

călin, mulțumesc. cred că ai regăsit starea aceea între un început și un sfîrșit.până și moartea are rafinametul ei. până și golul are uneori culoare.
rara

...am trecut si eu pe aici, desi,(\"pe aici nu mai trece nici o copilarie\") si am simtit \"o pasare peste mana/tasnind dintre oase\"!

liviu, poezia ne îngăduie pe toți. cu tot cu copilărie. mulțumesc pentru comentariu.
rara

aici este multă copilărie în ultimul gest, trebuie sa recunoști.
în fine, strofa 2 este frumoasa (as îndrăzni să spun foarte frumoasă), m-a făcut sa viu din nou în prima strofă, s-o recitesc de câteva ori, să prind senzația aceea; altfel, ființa goală este un rest de coajă, încât ce rost?... dar senzația!...

cu respect,
pt.

p.s.: mi-a mai plăcut o replică dintr-un subsol al poeziilor dvs., ce m-a făcut să zâmbesc îndelung.

probabil singura libertate care ni se mai permite. așa este,e o copilărie în versuri.mulțumesc pentru comentariu, m-ați făcut curioasă referitor la aceea afirmație care v-a făcut să zâmbiți. poate mă luminați printr-un e-mail adresa mea e în pagina de autor.
rara