Poezii

A fost odată un copil pe malul unei ape. Și era în luptă cu toată lumea. Lumea lui era dominată de cei ce “știau întotdeauna ce este mai bine pentru el”. Numai el nu știa de ce “ceea ce era bine

Cal alb pe culmea unui deal. Singur. Din spatele lui luna mă străpunge cu singurul ei ochi mare, aprins. Îl vede și mi-l arată. Mi-l arată în toată libertatea lui, în toată frumusețea lui, în

Stau în fața mea. Doar eu cu mine. Ne privim. Mă cert pe mine din priviri.Îmi spun multe eu mie și știu că, fiind singuri, de data asta voi auzi ce am de spus. Nu am unde să fug. Erau doar zile

Timpul este ciclic. Un rotund invizibil pe care îmi construiesc viața. Credința o construiesc oameni care nu știu să fugă de limite. Oameni ai Bisericii. Suflete uneori mici. Restart! Anul

La început eram doar apă, doar energie și pământ. La început eram în cerul închis – deschis…eram doar cânt. La început nici eu, nici tu, nici voi, nici noi n-am fost prea mult: mici picături bătând

unu – doi – doi – unu - doi – trei - trei – patru – patru – cinci Construcție ordonată a visului de fi fericiți. Toți. Într-o lume dominată de cifre, de numere, de elemente, de lucruri, de

respiră pământul sub tălpile-mi goale o liturghie de rămâneri pe-un colț de credință lasă-mă ierbii când în gând aduc iubire pe pământ lasă-mă vântului să-i fiu privighetoare în

Privim cu jind ecranul transmițător a sute de vești fără să înțelegem, poate, că suntem toți un banc de pești. Dar peștii bancului simt toți un ritm ascuns, curenți de apă….dansează ca mișcați

am încăput cu toții într-o gură de fiară ne-am încolțit unii pe alții și ne mânjim cu sânge atunci când ne scuipăm cuvinte printre colți am ucis răsăritul am ucis apusul am ucis luna și

te-ai oglindit în mine cu toate măștile deodată erai ca o herghelie de cai pe care nimeni și nimic nu o putea stăpâni erai ca o pădure pe care ochiul nu o putea pătrunde nu am putut să îmi explic

Degeaba taci când știi că maci sunt încă roșii-n lung de drum.. Taci ca și cum aș fi plecat... Și râd când gândul mai înalt ca cerul știe că tu ești blocat. Un turn, un rege -un cal în

plutesc pe lac făclii “Hai vino!...Vino la mine, vino la mare, vino la mine! Va fi frumos…” trecut-au ani și apele lacului mic din mijlocul pădurii încă mai luminează cu un galben pal

scăpată noaptea dintre iele s-a prins cu negrul ei de stele... întunecatul cer se sparge înțepături de mii de ace se-ntorc spre iele cu Lumină lumină albă, rece, plină pădurea nopții nu

M-ai chemat fără un motiv anume pe buza mării. Să te ascult și să te înțeleg în timp ce taci. Vorbea ea. Marea. Tu doar mă țineai în brațe sub cerul prins de noapte cu lumini țipătoare și

te-ai trezit și m-ai strigat pe nume te-am privit surprinsă uitasem ce frumos este să îți auzi numele strigat, oarecum șoptit, de o altă voce… încă adormită sub pătura nopții m-am ridicat

Vor veni vremuri cum nu au mai fost Au umbrele întinse peste Pământ… L-au stors de Lumină și pace. E începutul celei de-a doua tăceri. Ruga sfinților e înceată căci Inimi de piatră se nasc din

Din vremi trecute, vremi cu cai și regi mistere de regină îmi dezlegi și goana Timpului murind pe scut îmi dă răgaz să-ți fur prin vremi sărut... Și coapte vise traversează vieți... Ai

Mă chemi cu gândul și apoi, te-ascunzi de tine și de noi, Vreau să te prind, să-ți spun să stai dar curgi clepsidră Poți să-mi dai un rest de vreme, un rest de gând? De ce ești aer atunci

Mai știi cum se întâlneau anotimpurile pe banca din parc și eu nu înțelegeam de ce o ocoleai de fiecare dată ca să cauți trifoi cu patru foi? Treceai pe lângă vorbele mele ușor nedumerită, ușor

“Între ieri și azi a fost o lună plină. Și un lup. Între azi și mâine va fi o lună rotundă, nu așa rotundă însă ca cea de ieri, o lună mare, dar nu chiar atât de mare cum a fost luna de ieri, o

Mă poți privi în timp ce îmi vorbești? Îmi poți vorbi în timp ce mă privești? Nu. Stai! Vreau să vorbești chiar și tăcând... Stai! Nu pleca! Te pot privi doar când... Te pot privi în timp

Între ochii noștri e deșert de cuvinte. Ne-au secat atingerile, ni s-au uscat sentimentele. Ne privim prin sticlă. Nu-ți mai simt parfumul și mă simt pierdut. Sunt ca un lup închis într-o

Sunt ani buni de când te tot privesc ...te tot observ...te tot doresc ... Tu nici nu m-ai văzut până acum. Și timp de 24 de ore pe zi îmi spun că o să-ți spun și ție ce gândesc atunci când plin de

E multă liniște-ntre noi. Atât de multă că-n război mă simt cu tine. Baionetă mi-e vorba ce o țin în gură și doar chin, fiola mică de venin pe care-o plimb iar printre dinți. Închis cu tine

L-a împuns cu degetul în spate ca să-i arate un drum. El nu l-a urmat. Era prea larg acel drum pentru voința lui, prea plin de minciuni, de teorii, de constrângeri, de ipocrizie, de

“Pleacă!” „Abia am intrat...” „Mai pleacă o dată!” Liniștea este importantă înainte de luarea unei decizii. Și liniștea este atât de simplă încât pare desculță...Așa cum eram noi cândva... Mă

E dealul plin de zurgălăi și mintea-i plină de- amintiri... Miroase podul a gutui iar bradul scutură iubiri ...cum scutură din veac zăpezi, ce cad

Să-ncerc o vorbă-or’să renunț la bârna ce creează punți... în general?... Dar cât de des distruge poduri de-nțeles?! Și cât de des, cu bârna-n ochi, ne dăm de draci ori de deochi? Și câte bârne

Vorbește-mă tare Cuvânt fără umbră! Nu vezi cum stau în genunchi pe pragul silabelor tale? Nu vezi cum mă ating de litere ca de moaște? Vorbește-mă Tu, acum, înainte de a mă cunoaște! Țipă-mă

Credeam că din Vreme ne naștem ca flori, ca păsări zburânde în mii de culori. Credeam că din stele ne naștem. Un gând, și-ntreg universul ne vede mergând... Credeam că Lumina deschide în

Când Fiara te-ncearcă și singur ești Tu Caută-n suflet dreptul la …! Iubirea de-ți vine Cu flori vineți

Roată zimț. Se-ndoaie plânsul către erele ce vin... Zale grele Necuprinsul prins e-n lanțuri de satin. Zeul cade, Răul crește.

Am luptat cu mine până am căzut în genunchi. Chiar genunchii îmi păreau departe. Atât de departe încât mă durea distanța până la ei. Și eram singură…. Apoi ai venit tu să lupți alături de

Se-ascunde Viața printre reptile cu gâtul lung și gheare reci și trec în fugă nopți… Trec zile de când o caut. Umbre seci se-aștern în față- mi ca veninul răpus de timpi și de măsuri să nu

In rostul serii se strâng pe crenge corbii. E ora cinei.

Se coace vinul în burta strugurilor. Vin viespiile.

roata cea mare e mult prea mică și în mirare raze o pierd sturzii de oră timpul ridică sturzii de ace zborul dezmierd rămân înspre zori vise stângace când luntrea de nouri ascute

ascult cu buza-mi roza-ți buză și mă-nfior când nu mai sunt când simt în gura mea lehuză murind un cânt. și mă pătrund în goană sacră rămâneri, taine m-ascunzând mă-nlănțui Parcă cu

crește-n oase de cu seară albă piatra unghiulară și-n amurg dalb de murg roata sfâșie-n Afară Din bolta ascuțită cu sângele barbar mă spintec, cârd de neguri. Lumini mă-nchid și-apar. In

Răsună tălăngi în susurul apei și apa în cântec alunecă lin… Rămân adormirea și gândul puțin, rămân nemișcarea din inima sapei. Și nu știu când toată suflarea supusă pretinsei cupole cu nume

Când țipă copacul în rostul furtunii văd aripe moarte ce-n păsări se zbat. Înfig în minute tăceri de smaragd răsfrântele ceasuri pe șuierul lunii. Si coama ta blondă ca miezul alunii și-ascute

Pe calu-mi sur cu două coame și patru-aripe prinse-n vânt crescut-a șa de ochi de foame galop de sete de pământ. Crescut-a iarbă pe sub câini lătrând cu verdele-n amiaz’. Stăteam culcat pe

Apă și-atâta largă de suflare pe cercu-nchis al gurii tale cai albi s-adapă și sufli-n jurul gurii mele cu rădăcini de măr cu rod mă scutur tot ca cercu-n cercuri tot mai grele...

Cu toamna gutuie, în ape ce curg scăparea din mine ațin; pe piatră cărare, închis și puțin mă zbat în copite de murg Ah! Mânile-mi mute dau seara în pârg. Sub gene înfrânte de vin desculțe

tu iubita mea de sânge cercul meu închis de foc de te-nlănțui de mijloc piramida-n mine plânge creanga teilor mă frânge floare de-aur și noroc curba feței de-ți întorc piramida-n mine

Vaier de toamnă. Sângeră roși strugurii în tinda gurii.

în noapte când treci prin pauze reci născute din bufnițe-ascunse-ntre creci când virgula-mi iei în joacă s-ascunzi sub cortul silabelor cu ochi rotunzi