Revoltă

Stau în fața mea. Doar eu cu mine. Ne privim. Mă cert pe mine din priviri.Îmi spun multe eu mie și știu că, fiind singuri, de data asta voi auzi ce am de spus. Nu am unde să fug.

Erau doar zile când la mine

țipam să cred, țipam să pot!

Îmi repetam că rău din bine

pot eu din mine iar să scot.

Erau doar nopți prea albe. Pline

de frici, de gânduri, de un Tot

ce îmi storcea mereu suspine...

Și căutam un antidot.

....

Au fost doar zile-apoi cu tine

când îmi spuneai să cred...că pot

să fiu doar eu și va fi bine.

Știam că sunt cu tine Tot.

Au fost doar nopți. Și albe. Pline.

Iubire, vise, viață...în cot

nu m-a durut atunci de nimeni.

...și-am vrut din mine să te scot...

Îmi doream să fiu eu și să fiu fericit. Am limite, îmi spun, am limite și în a fi fericit. Am găsit o oglindă în care să mă cert. Veche. Și știu că fiind singuri, de data asta voi auzi ce am de spus. Nu am unde să fug.

...între timp ...ai fugit tu...

Probabil cel ce a creat oglinda a vrut să vadă acel TU imperfect care-i dă vieții, așa cum este ea, un sens.

TU-ule, TU-ule...de ce m-ai părăsit?