Amintiri

te-ai oglindit în mine cu toate măștile deodată

erai ca o herghelie de cai pe care nimeni și nimic nu o putea stăpâni

erai ca o pădure pe care ochiul nu o putea pătrunde

nu am putut să îmi explic ce erai, dar te-am știut într-o clipă

și erai atât de obosit

de-atâta fugă de tine îți sângera inima

îți sângerau picioarele

de drumurile pe care le bătusei

pentru a rămâne departe de tine

m-am oglindit în tine cu toate măștile deodată

eram ca o herghelie de cai pe care nimeni și nimic nu o putea stăpâni

eram ca o pădure pe care ochiul nu o putea pătrunde

nu ai putut să îți explici ce eram, dar m-ai știut într-o clipă

și eram atât de obosită

de-atâta fugă de mine îmi sângera inima

îmi sângerau picioarele

de drumurile pe care le bătusem

pentru a rămâne departe de mine

…Eul meu a întâlnit Eul tău…

două amintiri a ceea ce devenisem

amintiri ale unui colos cu picioare de lut

...și era atât de multă lumină pe fețele noastre fără măști…

“Te văd amintire a celui ce ai devenit!”

„Te văd amintire a celei ce ai devenit!”

“…ce este cercul dacă nu o umbră a sferei pe Pământ, dacă nu o amintire a perfecțiunii rotundului?...”