Bogdan Geana

haide bine, zice, haide bine, ai vara asta insula numai pentru tine, să te ții de cuvânt ai promis că vei excela în amalgamarea speciilor și că de crăciun în fereastră vei aprinde un pește

arată-mi-o pe a ta și eu o să-ți vorbesc despre a mea cu eleganță gnostică: se spune că există un dumnezeu al bețivilor, știu, mergi opt kilometri pe bicicletă și ții drumul drept când alții, ca

de zile-ntregi, hârșit peste genuni neisprăvite în haotici centrifuge, îmi trec prin cap tot felul de minuni atrăgătoare, de n-ar fi caduce majoritatea sunt la corp sirene, doar glasul de alean

margaretă mereu când bag în mine ketamina cam cât încape într-un cal de munte, negru-forță, cu-aceste idealuri îmi încarc la loc stamina și ard efervescent precum o torță. în trap spre bal în

Sună a mesaj numai bun de pus în sticlă, dar, o să vedeți, nu e așa. Ceea ce cu siguranță aș vrea să se păstreze este nota personală a acestei scrieri, cu alte cuvinte, în cele ce urmează nu voi avea

poftim, amice, ia un loc, șezi, să consumăm un rachiu de pufoaică, - nu pentru că nu mi-aș permite mai mult, ci pentru că speța pe care te invit să o dezbatem acum nu face mai mult de atât

nimănui nu-i crește astăzi iarbă în palme (nimănui mă termină ca entitate, nu știu dacă v-am mai zis chestia asta cândva, și nu cred să o fi făcut, pentru că altădată nu eram statui) și ar trebui

de azi am rupt-o cu trecutul. mă plimb totuși prin parcul nuștiucui lipsit de nostalgie, eu, caducul, plimbat în lesă de-un hăitaș gălbui. sensibil sunt, dar tolerez desfrâul. lingeți-vă cât

e bine să știi, dacă te gândești cumva la mine,că am redirecționat persoana încărcând-o cu emoție destul de apropiată de a mea. micile inexactități devin vizibile mai ales la începutul toamnei

vezi poate îți dau un pumn în gură, boul dracului, pista pentru bicicliști de pe kiseleff e plină de trunchiuri de heruvimi decapitați, pornim de la dârele de sânge pentru a regăsi

nu, tu niciodată nu inoportunezi, de vină este numai contextul social, gâlcile de la antipozi, reumatismul unei nepoate sau oboseala cronică a bătrânului nehamkin purulent din efigie, ca miciurin

să aștepțI că trece, așteptarea E toTul , ne ține treji, când așteptăm nu dormim, uneori fumăm, alteori nE împerechem, și alteori ne împerechează grija că de-atâta-mperecheat total eclipse of

mă cheamă bogdan fără M, am o grămadă de ani și sunt dependent de minim zece ore de lumină pe zi... păi bogdan nu e cu M. păi am zis eu că ar fi fost cu M? dar să știți că dacă aș primi mai

în bani peșin vindecările sau morțile noastre, totuna, au contravaloarea unei moschee cu minaret și a unei grădini cu flamingo roz la marrakech. niciun gest bun nu rămâne nepedepsit, puțini ar

mă așteptam ca atunci când la semnalul meu tu ar fi trebuit să închizi valva să îți amintești de toate defectele mele, să profiți de intimitateanoastrăcumanetă pentru a mă face vinovat de toate

UPDATE!!! ASTĂZI DE LA ORELE 20.00 ÎN PREMIERĂ LA RADIO AGONIA!!! Acest poem fost-a scris leat 22 de maiu 2025 de robii Poezie.ro/Agonia: Amanda Spulber, George Pașa, Ilie Viorel Stănică și Bogdan