la chilia-n port (redux sublimat)
azi nu l-am mai auzit pe dumnezeu, am căzut curentul,
s-au oprit electrocaznicele cu trei octave odată cu
neliniștitorul glas al lui tom waits împrumutat unui aspirator
gorenje și tot nu l-am mai auzit.
pe dumnezeu.
m-am adresat unui duhovnic de lux, cinci cruci,
despre care știam că de două ori pe an așteaptă
poștalionul și atât, (gurile rele spun că de fapt își răspunde singur
și mai e și foarte leneș și ușor agramat),
la plecare mi-a urat FORȚA STEAUA,
în pădurea cu alune aveau casă doi pitici.
am înțeles, dragostea se face-n minim doi
e secret că-al doilea e strigoi
îi doresc să nu moară niciodată
de singurătate.
atâta dezinformare în lumea asta rea...
lăsat singur pe mal în crucea nopții mă înțeapă în tălpi
oscioare ale unui dumnezeu mai mic,
(răpus și el de o septicemie netratată) pentru a mă
familiariza cu durerea.
jucăuș, îi prind iadeșul de o toartă și aștept pe unul cu
aceleași sintome, ca pe vremuri, când îmi doream un frate
numai ca să am cu cine mă da pe balansoar.
azi nu l-am mai auzit pe dumnezeu, se făcea
că nici lui nu îi venea să creadă cât poate fi de mare
