Bejliu Anne-Marie

La asta mă refer când vorbesc despre sclavie în fața materiei.

În parte materie este și sufletul. Prea mult reducem totul la materie, la static, reducem cu insistență, interzicem trăirile și peste toate, ceea ce nu se poate gâdila, palpa, deforma, distruge, nu există. La asta mă refer când sclavie în fața materiei. Nu numai corpul este materie, ci tot ce ține de nevoile lui.
Cum să te debarasezi de suferință mai mult decât iluziv, ca un panaceu și nimic mai mult?
Suferința duce la transformarea reală a ființei umane conștiente, deplin conștientă de limitele sale și de posibilitățile sale de a le depăși cândva.
Imorale sunt și cele mai morale legi, impuneri numai bune de încălcat.
Singura moralitate este cea neimpusă, nescrisă, trăită simplu, instinctiv, din respect pentru Dumnezeu, pentru viață, pentru proiectul lui imperfect "omul".
De imoralitate ne vom desprinde când vom lăsa la o parte prostiile impuse de uman și vom urma legile nescrise ale credinței curate, profunde, de legile moralității divine, dacă o pot numi așa. Tot ce este impus cu forța duce la pași strâmbi în viață. Mai ales când modelele, tiparele au atâtea și atâtea erori pe care așa-zisele modelele umane nu și le văd, nu vor să le vadă niciodată și să îndrepte acele erori ale tiparelor.

Mulțumesc frumos

să fie cu bine și cu bucurie!
peste toate vis în noapte
tata cu o mângâiere
ia durerea și tăcerea
lin o lasă-ntr-un pahar
de acolo vindecarea
un pas face către viață
înstelată mi-e gândirea
de o mână blândă/aspră
mulțumesc îi spun spre seară
iar pe drum la pas o iau

Mulțumesc frumos!

Tehnicizarea, secarea, chircirea a tot și toate, inclusiv a poeziei, literaturii, îmi pare tot mai mult un real cancer (rac) al trăirilor, al tot ceea ce definește profund ființa întru frumusețea ei.
(Am pomenit de rac (cancer) în scrierea mea din cu totul altă cauză.)
Mulțumesc frumos, domnule Răzvan Rachieriu.

Mulțumesc frumos, domnule Răzvan Rachieriu!

lipsită de conținut*

Pardon pentru greșeală.

Nu este bine să trăiești invidia, mai ales când nu sunt motive. Te seacă aiurea. (vorbesc generic la per tu)
Apropo de idee goală, ce înseamnă idee? Din câte știu eu, o idee există sau nu există. Prezentarea poate fi lipsită de conținută, nu surprinde miezul ideii.
Unde anume am pomenit eu aici de modă, muzică ambientală?
Ce înseamnă că "sunt sub vremi"? Moda, muzica ambientală - sunt chiar în vremi, cu armonii mereu potrivite prezentului în care sunt înscrise.
Cum adică "sufli puțin duh peste și faci lumină"? Numai peste creație sufli sau creația este fărâmă din duh? Știam că odată ce creezi, creatorul este chiar duhul. El este lumina creației tale și viața ei.
Într-adevăr, nu ați înțeles mare lucru din ceea ce am scris. Dar niciodată nu-i prea târziu pentru înaintara cu folos. Oricum, mulțumesc frumos pentru străduință.
Observ tot mai mult că oamenii au impresia că fără suflet, spirit, intuiție, pot cuprinde adevărul ca pe un purice. Apoi se ascund după degetul cu care l-au zdrobit. Nu prea este așa. E nevoie să și gândești, dar mai ales să trăiești ceea ce citești, privești, asculți. Nimic nu se rupe de nimic. Sunt toate un tot în creație.
Se rup atunci când îți reduci universul la forme plane și, ca orice om comod, aduci totul pe eșafodul unui cotidian fad.
Eu vorbeam acolo nu de modă ci de tot ceea ce înseamnă a crea frumos prin literatură, muzică, artă plastică: pictură, sculptură, arte vizuale etc.

Pentru înveselire...
"O planetă trece pe lîngă planeta Pămînt și o întreabă:
- Ce mai faci, soro? Nu te-am văzut de milioane de ani!
- Nu prea bine... Știi... mi-au ieșit Homo Sapiens...
- Nu te îngrijora, o să treacă! Am avut și eu!"

De acord, însă dacă dintr-un tablou (pictură), sau dintr-o frescă, sau dintr-o sculptură luăm numai un fragment, pierdem povestea, cântecul, gestul, visul autorului. respectiv al artistului plastic. Tendința asta de fragmentare, de frângere nu cred că este benefică literaturii și nici artei.

Mulțumesc frumos, domnule Dorel Neacșu.

Mulțumesc frumos, domnule Nicolae Diaconescu!

Mulțumesc din toată inima, Ștefania!

Vă mulțumesc frumos, domnule Teodor Dume!

"Evident, jucăm șah cu hazardul.
Nu toată lumea suportă lumina."

Strângem din noi toate razele
și lăsăm la prima mișcare
să galopeze versul

lumina lui
va strânge mereu toate literele
acestui alfabet al umanului

dincolo de toate imaginile
cresc libere
ca un pocnet al unei singure palme

strânge pumnul
apoi ascultă inima

desenează-i conturul
luminând-o cu propria forță vitală

nu-i așa că seamănă?

aici hazardul începe să tremure
și mută regele
prin labirintul gândurilor

cu sabia bucuriei
spui o rugăciune șoptită
privești cerul și închizi jocul
pentru altul
și altul
și altul

"e mai bine să te las să simți
decât să stau și să-ți explic"

(gândeam eu că e bine
nu numai să culegem
roadele pomului vieții
de pe jos
ci să mai și urcăm
să le căutăm esențele
și uite că Profesorul știe
ce și cum e bine
pentru noi toți)

Să ne bucurăm și să nu ne temem pentru că puterile soarelui ne cuprind propriile puteri de a înțelege că viața este și floarea de trandafir, dar mai ales spinul cu geometriile lui mereu descoperitoare de adevăr.

"Naturi solare suntem
osândiți să trăim în noapte
străini de memoria piciorului desculț"

Osândiți întru bucurie și adevăr
dulcea și amara osândă a căutărilor îndelung răbdători.
Să aprindem o candelă sau mai simplu, o lumânare în acel întuneric, cu propriile inimi.

"de aici ni se trag multe
multe frustrări
puține bucurii"

Uităm de răsărit și privim furtunile unui interior care prinde în sărutul lui crucea de argint a nevoilor mereu vii, mereu trebuincioase sufletului în creștere.

Piramida, chiar dacă-i închisă, este de fapt mereu deschisă căutătorilor de comori. Numai mâinile oamenilor o închid crezând că dincolo de puterile lor soarele nu-și mai deschide larg razele către inimile pline de bogății. La fel și toate celelalte forme de comunicare. Curg mereu dincolo de frontierele false aplicate de umanul căutător de lupte hilare.

Clipe senine, Profesore!
Cu prietenie și respect,
Anne Marie

Mulțumiri pentru "Steaua Polară"!

Tare mi-e dor de liniștea din copilărie, când intram într-o biserică și ne respectam nevoia de liniște pentru ca rugăciunea să curgă lin prin noi spre bolta cerului și iar prin noi întru împlinirea bucuriei de a fi cât mai deplin.
Îmi mai este dor de acea bucurie a Sărbătorilor Mari, de bucuria pe care o citeam pe chipurile oamenilor chiar dacă eram încă în anii comunismului. Atunci știam să ne respectăm, să nu ne tulburăm sărbătorile religioase unii altora impunând idei așa zis moderne, să nu inventăm tot felul de minciuni numai pentru că nu putem palpa anumite informații.
Îmi mai este dor de echilibrul care exista între formele de manifestare ale credinței. Fiecare respecta credința sau chiar necredința celuilalt fără a impune nimic. Acum ești agresat sub diferite forme pentru că îți manifești credința în riturile propriei religii, așa cum te pricepi, așa cum simți, în scris, sau rostit, sau prin forme și pe de culoare.
În fine, mă bucur că nu sunt singură în ceea ce încerc să transmit prin cele scrise aici.

...sunt din fericiții-n care credința crește crește
nimic nu o mai poate slăbi cu vorbe goale
de-aici se naște forța fiecărei zile...

Cu drag, Cristina. Mulțumesc și eu pentru popas.

Mulțumesc frumos!

Mulțumesc, Răzvan Rachieriu!

Iubirea este un întreg. Ființa caută întregul ei sub toate codurile aparent ascunse ale lacătelor pe care le așterne chiar ea la toate porțile, infinitele porți ale iubirii, folosind de multe ori greșit, rațiunea.

Mulțumesc frumos, Răzvan Rachieriu!

Mulțumesc frumos, Răzvan Rachieriu, pentru interpretarea perosnală a spuselor mele de aici.

cântă-n cer și cântă-n lume
un an nou ciudat perfect
între lumi se lasă vie
primăvara ca un scut
primăvară bucurie
simțuri renăscute sunt

"Între ani și între clipe, între vise și păreri
fă iubire, punți și luntre-n bucurii și primăveri
fă sămânța să rodească cu dorință și cu dor"

tainice-mi sunt căi mai multe
dar din toate una lasă
urme blânde urme-adânci
în livada-n care rodul
sufletului cântă slove
pentru-Acum nicicând atunci

Mă întrebam de curând dacă nu cumva noi ne naștem pentru a reuși să închidem sfera plină de iubirea Domnului. Iisus a poposit pe pământ pentru a cunoaște iubirea oamenilor, a pământenilor. El cunoștea prea bine iubirea divină. Iubește oamenii așa cum iubește Tatăl Său oamenii. După ce El se înalță la ceruri, noi urmăm mai departe calea iubirii pământeme, omenești, pentru ca într-un punct anume, firesc pentru evoluția fiecăruia să începem a cunoaște, a trăi tot mai deplin Iubirea Lui, cu toată ființa noastră. Acel arc de sferă, pe care-l parcurgem pentru a împlini sfera existenței, este viața noastră.Spun sferă pentru că a spune cerc îmi pare a fi greșit. Sunt infinite planuri în care lucrează ființa noastră pentru a atinge bucuria cunoașterii Iubirii Lui, planuri care au un punct comun, Înaltul.

Și pentru că "Ceasul lui Pitagora" ticăie, mai spun că...

mi-a spus el, pământul, să mai las
un cutremur
o replică între mine și Cel căruia
lacrima de rouă i-o dărui neîncetat
apoi voi găsi urma numărului
patru cifre ciudate în care înțeleg că
doi comunică alunecă în vid apoi
se anină timpul în cui
o ia de la început
pentru un final-început grandios
în metaforizarea gesturilor neterminate
aștept tac mă rog la răspântii de verbe
încep dansul

da. probabil că va fi un an mai bun

va fi

cumpăna fântânilor
anină dorul timpului de om
între cer și pământ
răstoarnă toate socotelile
anul 2017 aleargă prin noi printre noi
de-acum liber
odată cu acele sau spinii sau undele
"Ceasului lui Pitagora"
înfiorându-ne metaforele cu alte și alte
minuni
care urmează a fi înscrise
în sfera existenței
de Mâinile Domnului

2017 cu sănătate, bucurie și împlinire în toate!

Mulțumesc frumos!