acum le anin de mine însămi

’’Speranțele’’ se agață ’’de un târziu al cerului’’ ființării, sunt forme de ’’rugăciune’’ de a trăi în pozitiv proiectată într-un viitor pe care-l vrem mult mai bun decât prezentul, însă ’’așteptările’’ însoțite de agitații ’’rod’’ aspirațiile, țelurile și sensurile, iar când ’’prezentul’’ se îngustează, viitorul se lărgește asimilând obiective pe termen scurt, mediu și lung.

Tehnicizarea, secarea, chircirea a tot și toate, inclusiv a poeziei, literaturii, îmi pare tot mai mult un real cancer (rac) al trăirilor, al tot ceea ce definește profund ființa întru frumusețea ei.
(Am pomenit de rac (cancer) în scrierea mea din cu totul altă cauză.)
Mulțumesc frumos, domnule Răzvan Rachieriu.