Poezie
de-aici se naște forța fiecărei zile
1 min lectură·
Mediu
Motto:
"Acolo unde bate toaca e loc să mă întorc și eu
să iau o toacă de pe grindă să bocăn ritm cu Dumnezeu"
- Ioan-Mircea Popovici
stigmatizat de umbre învelești
cadranul argintatelor bătrânelor povești
alegi doar aripa din care poți țâșni
......................
el stă pe brațul ploii gândește viața toată
există fără gesturi e tot doar dăruire
copil cu ochi de gânduri ideile le-așterne
câmpul înghite apa izvorul prinde setea
și-o răsucește-n sine
prin mine scoate coiful își pleacă fruntea 'naltă
îmi cuprinde ceafa apoi se-ndreaptă sprinten
îmi lasă pe un umăr visarea
citește-n scorburi seva visărilor ardente
pe altul păsări așează și din nimicul aspru
prin libertăți mă scaldă
------------------------
ca o statuie rară
din trunchi coboară seara
învie
aruncă-n glod uitarea
ridică-n mine taina
uimirea și iubirea
-------------------------
apoi încet îmi spune privind prin astre reci
că toate sunt întregul care mă înconjoară
cândva îmi era teamă de-advertismente grele
venite de aproape când din departe știu
că sunt din fericiții-n care credința crește crește
nimic nu o mai poate slăbi cu vorbe goale
de-aici se naște forța fiecărei zile de-a merge înainte
oricât de obosită îmi pare că aș fi
Anne Marie Bejliu, 23 aprilie 2017
023.843
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Bejliu Anne-Marie
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 199
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 36
- Actualizat
Cum sa citezi
Bejliu Anne-Marie. “de-aici se naște forța fiecărei zile .” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/bejliu-anne-marie/poezie/14106184/de-aici-se-naste-forta-fiecarei-zileComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
BAMulțumiri pentru "Steaua Polară"!
Tare mi-e dor de liniștea din copilărie, când intram într-o biserică și ne respectam nevoia de liniște pentru ca rugăciunea să curgă lin prin noi spre bolta cerului și iar prin noi întru împlinirea bucuriei de a fi cât mai deplin.
Îmi mai este dor de acea bucurie a Sărbătorilor Mari, de bucuria pe care o citeam pe chipurile oamenilor chiar dacă eram încă în anii comunismului. Atunci știam să ne respectăm, să nu ne tulburăm sărbătorile religioase unii altora impunând idei așa zis moderne, să nu inventăm tot felul de minciuni numai pentru că nu putem palpa anumite informații.
Îmi mai este dor de echilibrul care exista între formele de manifestare ale credinței. Fiecare respecta credința sau chiar necredința celuilalt fără a impune nimic. Acum ești agresat sub diferite forme pentru că îți manifești credința în riturile propriei religii, așa cum te pricepi, așa cum simți, în scris, sau rostit, sau prin forme și pe de culoare.
În fine, mă bucur că nu sunt singură în ceea ce încerc să transmit prin cele scrise aici.
...sunt din fericiții-n care credința crește crește
nimic nu o mai poate slăbi cu vorbe goale
de-aici se naște forța fiecărei zile...
Tare mi-e dor de liniștea din copilărie, când intram într-o biserică și ne respectam nevoia de liniște pentru ca rugăciunea să curgă lin prin noi spre bolta cerului și iar prin noi întru împlinirea bucuriei de a fi cât mai deplin.
Îmi mai este dor de acea bucurie a Sărbătorilor Mari, de bucuria pe care o citeam pe chipurile oamenilor chiar dacă eram încă în anii comunismului. Atunci știam să ne respectăm, să nu ne tulburăm sărbătorile religioase unii altora impunând idei așa zis moderne, să nu inventăm tot felul de minciuni numai pentru că nu putem palpa anumite informații.
Îmi mai este dor de echilibrul care exista între formele de manifestare ale credinței. Fiecare respecta credința sau chiar necredința celuilalt fără a impune nimic. Acum ești agresat sub diferite forme pentru că îți manifești credința în riturile propriei religii, așa cum te pricepi, așa cum simți, în scris, sau rostit, sau prin forme și pe de culoare.
În fine, mă bucur că nu sunt singură în ceea ce încerc să transmit prin cele scrise aici.
...sunt din fericiții-n care credința crește crește
nimic nu o mai poate slăbi cu vorbe goale
de-aici se naște forța fiecărei zile...
0
mă bucur că „pe urmele lui Ovidiu”
ai găsit locul cel mai potrivit
umbre lungi aleargă-n noapte portativu-i alb
note vesele-s străine și mi-e visul cald
iedera mi-a strâns pe ziduri cârdul de cocori
rătăcind în amintire azi în uneori
“ca o statuie rară
din trunchi coboară seara
învie
aruncă-n glod uitarea
ridică-n mine taina
uimirea și iubirea”
și multe altele se vor vedea
un pic mai târziu
pentru că
“sunt din fericiții-n care credința crește crește
nimic nu o mai poate slăbi cu vorbe goale
de-aici se naște forța fiecărei zile de-a merge înainte
oricât de obosită îmi pare că aș fi”
S-au copt fructele în RodadoR. La orele înserării, o Stea Polară, steaua navigatorilor...