îmi amintesc fetița oarbă
pășea de parcă nu știa să meargă
și nu vroia să înțeleagă
de ce e toată lumea neagră.
în fiecare pas al ei
ghiceai o mare de scântei
și-n peisajul monoton
doar
orașul e mic, dar marea cea mare
în valuri spumoase se sparge de dig,
de-aici a plecat căpitanul Cook către zare
purtând cu mândrie coif de viking.
o barcă venită dintr-o țară străină
învinse
Doamne de judeci cu dreptate
nu-mi pune toate astea-n spate.
că am ucis la naștere pe mama
nu am știut, nu mi-am dat seama.
că am furat iubiri curate
nu am știut că sunt păcate.
că am
mă spânzură nedreptatea de bec,
când sunt bun
ceilalți mă ia de prost,
îmi vine să strig prin toți porii:
vă dau ajutor
contra cost.
dar inima asta pârlită de-amar
e miloasă prea
De 1 Mai campania electorală
Te face să te lingi pe bot,
Ei îți dau micii si cu berea
Tu le promiți sărmanu-ți vot!
Paradoxal, e rândul nostru
Să vindem candidaților gogoși,
Ei ne dau
aș putea să fac un pic de altceva.
să râd cu soarele de nori,
să-mi trec vântul prin păr
ca un amorez la prima întâlnire.
aș putea...
să zbor pe Lună dimineața
și seara să mă-întorc
un strigăt în noapte a acoperit stelele.
n-a curs nici o lacrimă
dar am știut că un înger
a rămas fără aripi.
tăcerea s-a cutremurat ca un munte,
a acoperit clipa cu neant.
noaptea își duce
te-am spânzurat iubire pe perete,
te-am pironit în cuie ca pe-un Christ,
cu părul despletit și țâțe desuete
să-mi amintească, clipa , că exist.
zâmbeai ca Ana prinsă-n zidul morții,
al
umbrele pământului părăsit
îmi acoperă liniștea,
îmi mânjesc pereții cu dor,
din rana ascunsă sub masca
de om fericit.
mă bântuie aduceri aminte.
unde să m-ascund? sfătuiți-mă!
căci am făcut
vapoarele cu obrajii înroșiți de vopsea
scurmă refluxul tăcute,
despart albastrul în două: mări și oceane,
legând pământ de pământ,
oameni de depărtări,
trecut de viitor.
câte speranțe pe
luminile sunt aspre când le privești în față,
căldura lor e falsă,
sunt reci
precum o perla culeasă de pe fundul mării
de vreun sărman îndrăgostit.
luminile sunt fade dele atingi
BI