spală cu lacrimi
bocancii plini de noroi
cu care ți-am călcat sufletul
în picioare
și-apoi mângâiele nesimțirea
de piele
cu părul tău catifelat,
sărută pământul
care m-a născut
și mi-a pus
în fiecare zi
îmi înod șireturile de drumuri
gândindu-mă că ziua frumoasă
care tocmai trece
poate fi ultima călătorie,
și n-aș vrea să-mi lipsească
lumina unei lumi întregi,
iertarea trupului