autorul pe care îl cauți nu mai există acceseaza l

Va fi foarte greu pana se vor dezobsinui multi( pentru ca asta e cel mai greu de facut) de normele vechi, dar nu am nicio obiectie in legatura cu pl. de exemplu, care este mai bine zis aragaze. Intrebare: acum se zice parfume? Ar mai fi (h)ilar, continui/(u) si altele, care indiferent de ce se spunea in scoala se gresea. E totusi de gandit. Astept sa treaca macar odata valurile. Poate ajung si eu ca dl meu profesor de romana cand scria sint si cineva i-a zis ca e corect sunt. Tu scrie cum ai invatat ca sa treci examenele, ca si eu scriu la fel si am trecut de examenele mele. Asta e! Limba evolueaza. Sau daca nu, cu siguranta se schimba.

Poem care curge unitar, mereu fiind altfel- fiecare asociere a calaului creeaza un nou univers de imagini care asteapta sa fie slefuite de cititor. Imi place enorm; as putea sa spun ca e fenomenal poemul si induce clar cele mai puternice simtiri insa imi pare incomplet, caci daca asa ramane finalul poemul inclina repede spre banal. Sugerez la un asa inceput un asa final. Cu respect,

Am gasit aici o poema buna care m-a lasat placut surprins si hai sa zic m-a si impresionat. Eu zic sa lasi poezia asa cum este- asta daca nu o sa vrei sa mai adaugi; pe mine nu ma deranjeaza repetitia cand isi are rostul- unii ar spune ca reprezinta lipsa de inspiratie. Oricum mesajul este o sugestie puternica realizata in contrast inca din primele doua versuri ,, azi sunt fericit ca un cuțit/ înfipt în piept\"( fericirea durerii) si capata amploare prin imaginea iubitei si a mamei. Poemul este trist pentru mine neraportandu-ma eu-lui care pare fericit( desi este doar o disimulare), mai ales, ca paianjenul ajunge sa coasa sufletul in carne. Iubita captiva, mama urcata in ceruri, paianjenul, cutitul infipt, sufletul cusut sunt toate marci ale mortii fizice, dar mai ales spirituale. Citit si placut.

Azi ai scris doua texte excelente; intervin tocmai la acesta pentru ca imi place mai mult si am cateva sugestii si antipareri fata de cele ale Ioanei. ,, ingheata-ma la tine\" este un cliseu( mai degraba tot ce tine azi de gheata asa ca ai grija cand folosesti cuvantul asta- e aproape ca la inflatia de ingeri din literatura). De asemenea, cred ca eprubetele sunt bine alese tocmai din ideea de chemical. De obicei sunt iubitor de limba romana, dar mie titlul imi suna aici mult mai bine in engleza( mai stiu eu de ce). Oricum faci cum vrei sunt fanteziiLi tale. A, tocmai pentru ca sunt numai ale tale trebuie sa eviti cliseele.

Desi nu sunt un iubitor al limbii franceze aceasta poezie m-a facut sa vad atat frumusetea poemului in sine cat si a limbii francofone. Mi-a placut tabloul despre aceasta femeie care greu poate fi conturat, desi tu ai reusit. Am remarcat imaginile care duc la un tot unitar pasarile din hartii chinezesti, inorogii care creeaza astfel un univers melancolic si naiv totodata, pentru ca totul sa se termine intr-un dans cu sufletul in brate: la valse sans regret.

Merita recomandat acest eseu, care este de o contemplare profunda; un colaj sublim obtinut prin decuparea de secvente a celebrilor Freud, Karen Horney, iar concluzia o intalnim si in inceputul deja celebrei carti ,,Alchimistul\" de P.Coelho si intr-adevar asa este; in acel mit redefinit.
In opinia unui narcisist de conditiile a, b si c el se iubeste pe sine, se uraste in urma esescurilor( asta avand in vedere ca aici ura este tot o forma de iubire, spre deosebire de indiferenta, ura care nu-i permite caderea spre o treapta inferioara) si isi cauta mereu angelizarea proprie absoluta in alta persoana( de obicei persoana iubita) pentru ca iubind-o poate simti astfel ca in ea este o parte din el( lucrul care apropie indragostitii este si asemanarea,nu?).
-----------------------------------------------------------
Ai mi se pare o neconcordanta in fraza aceasta, care pe mine m-a lasat nedumerit; probabil ai mancat ceva:
,, Înstrăinarea de sine și de ceilalți este însoțită nu doar de “iubirea imaginii de sine”, ci și de o stare de anxietate, iar singurul mod prin care narcisicul își estompează anxietatea.\" Parca vedeam aici puncte, puncte ca si cum asteptam sa urmeze ceva.

E un poem in care umbra Evei isi preia simbolurile in mai multe umbre; se vede ca poemul e fluid si repetitia cuvantului umbra este imperios necesara in vederea ca abstractul cuvantului umbra isi creeaza de fiecare data alt sens. Si cu asta spun totul: De ce nu l-am scris eu la jocurile umbrelor mele?

Am remarcat ca in fiecare poem de acest gen apar mainile( stanga si dreapta) ca si cum acestea ar trage numerele. As schimba ,, daca cumva ai un minut\" cu daca ai cumva un minut; in rest un poem care place- mai putin decat celelalte ce-i drept- prin joaca de-a sensul( mana in foc), reciprocitati cu staticul, etc.etc.

am ras, am plans dar e buna epigrama, aproape la fel de buna ca poezia:) sal\'tari si... la cat mai multe dracoaice.

Colea’șa eu râd acum in draci
S-apoi imi veni sa plâng... de draci
Cum poate fi epigrama,
Mai citită decât… drama.

Poemul este foarte bun si imi place, dar am cateva sugestii: in loc de iti scriu o scrisoare- iti trimit o scrisoare si as renunta la atatea linii de pauza; in multe locuri este perfecta virgula si alteori inecesar- de asemenea poti doar sa desparti versul si sa treci la versul urmator adica de exemplu: prin respirarea mea/ la tropice de fire.

Poezia matura in care se-mpletesc motivele inovator, versuri cu sens de completat pentru cititor(,, n-am murit decât până la coate\"), imagini dinamice(,,un înger aruncă nopțile în apă\"), un imens univers cuprins, ciclitate sau simetrie( ,, numai tu bănuiești această întâmplare de nestăpânit- ,,tu nici nu bănuiești\"), moartea caruia i se imbina nebunia si motive biblice, un fel de definitie poeziilor dedicate iubitului( ,,gustul meu nu te mai cuprinde/te țin de luceafăr\"), linistea nelinistitoare pusa in lumina de nonsensuri mai delicate ,,păsările cuprinse de liniștea/care sperie nebunii/târziu se lasă întunericul\", jocul in abstract prin imaginea pescarusilor si perechea incestuoasa a sangelui, frica-frigului ,, când nu mi-e frig
mi-e frică\", teama de a iubi, de a nu fi rece, de a avea suflet cald si sange, etc.etc. Poem matur scris gradat care-ti contureaza si o parte din proza as indrazni sa spun: nebunia ca fandoseala. Citit si placut inca din titlul bine ales: ,, sub pielea ta, luna\". Prin cuvintele tale as putea spune-n nonsens ca strigătele de lumina nu se mai întorc si fiecare aruncă haine pe umbra lor. Frumoasa corola ai reusit tu aici, are o mireasma aparte.

Plang eu, na:)) Un poem frumos, trist. Am remarcat in primul rand titlul si imaginea femeii care matura labirintul cu aripile. Interesanta si ascocierea sangelui curs dand culoare rubina garoafelor si care iti scrie rana. Tristete care eclipseaza luna. Multe metafore, stil sententios si pretentios as putea spune pe alocuri, cautare de identitate poetica, incercare de imbinare a lumilor ( soarele, luna, vertical, orizontal) si o curgere de raze ,, din soare-n pahare\". Probabil vertical- orizonal reprezinta o cruce spirituala.

Tristete spusa-n cuvinte pana la ideea finala ca nu ai ce iubi in propria persoana. Eu vad aici poezia mai mult ca pe o dedublare a propriei persoane, care dezamagita parca se uita in oglinda si il admira pe cel care se ,, iroseste\". Asa era sintamantul atunci probabil.

O poezie care nu face decat sa-si anunte finalul. Visatorul din mine spune: Eu ma nasc in fiecare zi si o iau mereu de la capat. Cand voi fi prea obosit sa mai joc sotronul, ma voi apuca de sah sau poker:)) Frumos! Viata ca joc, de fapt ca sotron.

Eu vad in poezia aceasta un inceput descifrabil prin sfarsit. Femeia alba cautata este adanca lumina cautata de orbul pierdut in intuneric. Femeia alba poate fi muza inspirativa, moartea fizica si spirituala, puritatea ori esenta iubirii. As tinde sa cred totusi poate hazardandu-ma ca poezia tine de lumina iubirii pentru ca poate fi dragoste de orice.

Poezie gradata plina de sensuri ,, dute-vino\" care isi anunta finalul. Intr-adevar trebuie mai intai sa se ierte singur. ,,Dar moartea nu te știe/Și vrea să te cunoască,\"- interesanta ideea. Prin asta rastorni universul multora despre moarte.

Mi-a placut enorm poezia. Are de asemenea o muzicalitate speciala mangaietoare auzului meu. Muzicala si plina de sens de asemenea. M-a atras titlul si acum recomand poezia. Inceputul duce spre biblica lepadare, iar apoi urmeaza versurile care m-au fermecat ,,pe monitor scrie press any key din nou/ oricum nu mai contează/ cine/ ce/ sau de unde\" . Penultima strofa e ce a ajuns lumea- dornica doar de valori materiale. Frumos si jocul de-a vati ascunselea din sfarsit. Citit si placut.

Cu siguranta in limba romana Fenix si nu Phoenix. Tot n-ati modificat ,, cușca câinelui\" cred ca e totusi o cacafonie urata. Lasati sarcasmul nu sunt un erudit, ba chiar un mic invatacel. Totusi sunt un ochi apt pentru critica. De asemenea, stiu exact cum se scrie frate-meu doar ca scriu repede, dar nu sunt cel mai bun dactilograf. De obicei ma corecteaza un editor. Si sa revenim la oile noastre. Aici negre.

fénix s. m.
1. pasăre legendară ca un vultur cu penele de aur și de purpură, despre care se credea că renaște din propria ei cenușă, simbol al reînnoirii veșnice.
2. (fig.) om superior, unic în genul său, de mare valoare.
3. palmier cultivat în țările temperate ca plantă de apartament. (<fr. phénix, lat. phoenix)

Scuzati-ma credeam ca am modificat greseala cu ochiul de sticla in pleoape. Vedeti sfarsitul. Din momentc ce nu pot fi strapunse pleoapele de sticla, nu vedem ochiul. Gandul zbura-ntr-un joc de cuvinte, dar sintagma am scris-o putin mai incet si altfel asa ca e o greseala de typo. Va asigur ca am dat un timp suficient textului din moment ce comentez. Continuitatea nu tinde spre perfectiune pentru ca e oarecum naiva. Invie natura, vine caldura, ploua, ninge- nu-i chiar ceva de genul asta, dar ce vroiam sa spun e ca transpunerea nu-i la inaltimea ,, Fenixului\". Nu vreau sa va suparati pe mine. Cate capete atatea pareri, eu am vazut ca poemul a fost din start apreciat si este in continuare. Am semnalat niste neregului observate de mine, fara ocolisuri cu ochi de gheata. Daca as fi fost un erudit as fi zis ochi luminat. Poate tot cu tact ar fi trebuit sa comentati ca ,,poate\" ma insel. Sunt edificat in primul rand in ceea ce priveste persoana d-voastra.

Imi place in special ultimul vers ,,rastignindu-te zbor!\". Interesanta ideea de a incepe poezia cu ,, apoi\"... Frumoasa iubirea asta prezentata in poezia ta, care se desfrunzeste si apoi se rastigneste in zbor. Mie poezia imi da ca prima impresie acum dupa ce am citit-o senzatia ca iubirea sacrifica tot in numele ei, chiar indragostitii. Totusi mi-ar fi placut mai mult daca finalul ar fi fost: rastignidu-te in zbor. Bineinteles asa ar fi schimbat si sensul poeziei.

Am tot revenit si m-am invartit ca un uliu dupa prada pana sa fac acest comentariu. E un sonet de iubire, in care pe mine m-au fermecat ultimele doua versuri prin simplitatea compozitiei, dar care este totusi atat de profunda. Observ in poezia d-voastra o gradare de sentimente, un continut grav care se concentreaza in ultimile versuri. Cu admiratie, Adrian