Pe care drum, iubito, va pătrunde

Am tot revenit si m-am invartit ca un uliu dupa prada pana sa fac acest comentariu. E un sonet de iubire, in care pe mine m-au fermecat ultimele doua versuri prin simplitatea compozitiei, dar care este totusi atat de profunda. Observ in poezia d-voastra o gradare de sentimente, un continut grav care se concentreaza in ultimile versuri. Cu admiratie, Adrian

...care te lasă fără replică uneori. Sunt rînduri care te fac sa pleci simtind cit esti de mic, de insignifiant, să te întorci; și te atrag totuși cu puterea unui magnet.

Recunosc, am tot căutat să vizualizez împreunarea aromei cu sterpul pîrîu din prima strofă. Poetul spune că ar fi humă. Eu aș vedea ochi - uneori vesel, alteori secătuit. De aici pînă la înflăcărarea pădurilor e puțin de mers, de așezat grădini... Rămîn cu ultimul vers în minte, pe retină agățat.

Mulțumesc.

scriind asa, simtind asa, nici sufletul autorului desi puternic - nu striveste sub pas umbra firului de iarba... poezia clasica are farmecul ei, multi spun ca versul modern e ... o fi, poate in idei mai abrubt, dar ce aripi prin a se lipi de suflet cand te afli in fata unei clasice exprimari linistit unduitoare....

Îmi cer iertare pentru răspunsurile uneori întârziate. Așa se întâmplă când n-ai calculator acasă.

Adrian - remarca e corectă. Structura sonetului mă obligă la o concentrare \" pe ultima sută de metri\". Poate în asta stă dificultatea principală. Când iese, e bine.
Elia - imaginile care nu se calchiază pe structura noastră sunt firești când avem de a face cu o diversitate de stări și capacități de a prinde clipa. Uneri și eu introduc elemente în care nu cred sută la sută, dar le intuiesc necesitatea de a contura spații diverse. Mulțumesc pentru aprecieri.
Gabriela - De atâta clasicism mă ia lumea drept \"prăfuit\". Îmi asum obstinația cu care merg pe acest traseu și cred că argumentele tale vin să-mi demonstreze că nu e vorba de o fundătură.
Cu drag pentru toți

indiscutabil există încă mulți amatori de muzicalitate clasică. lucrul bun trece adesea de granițele genului.
dar versul 3 este aproape necitibil, și aici chiar ne sunt îndreptățite pretentiile