autorul pe care îl cauți nu mai există acceseaza l

a, e de bine

adica?

Văd că s-a corectat epigrama la acel dor=doar. Însă, aș mai avea o sugestie pentru că pe mine mă deranjează versul trei enorm la recitare.

S-a făcut mai nou un studiu
Care m-a lăsat perplex:
Cică astăzi, un preludiu\'
Îl mai afli doar în...DEX!

De asemenea, am remarcat un nou epigramist și cu cele mai bune epigrame chiar pe această temă și anume, Cornel Mărginean.

cel mai lung sex cunoscut
a durat o zi intreaga
timp ca ea sa inteleaga
de ce numai, un minut...

De asemenea, bune și ultimile două catrene la care dacă s-ar schimba ordinea ar deveni epigrame.

lui Dan, de la sensul vag al ,,sexului,,

varianta unu

a ajuns in romaneste
verbul cel mai cautat
un cuvant ce stabileste
ce esti, fata ori baiat,

Schimbări elementare, pe care și autorii probabil le-ar fi observat, dar s-au grăbit un pic. Așa că am început eu. Pe lângă comic epigramele pot fi pentru unii și poezie. Chiar dacă nu sunt poezie pentru mine neapăra își au locul lor bine delimitat în literatura română.

ar trebui să vă fie( mă includ și eu) să ne fie rușine pentru că suntem manipulați de omul acela și de Radu. Acesta este ultimul mesaj pe care îș voi trimite

Ramona Iancu și Ion Barbu a fost matematician, Ana Blandiana chiar spunea că nu ar fi avut nevoie de facultatea de litere și ar fi preferat să urmeze ceva cu istoria, iar eu sunt la informatică. Eu atac textul și calitatea lui care denotă mahala. Tu dacă te înjură cineva îl înjuri înapoi pe un site literar? Sau dacă te atacă și este inofensiv nu îl ignori? Dacă un câine te latră te duci să te bați cu el? Îți garantez că tu vei ieși cea jumulită așa cum ar trebui să iasă și Radu acum.

Sonea Roxana Crina bravo, bravo, de trei ori bravo. De fapt, nu e vorba că Radu nu știe că rufele nu se spală în public el dă dovadă de subcultură dar și de inteligență, aducă știe să manipuleze masele de ingineri pentru că vorbele omului sunt răstălmăcite de propria voastră interpretare și de malexprimarea lui. E logic ca un inginer să știe mai puține despre litere decât despre numere și să aibă o predilecție mai mică spre artă. Cu siguranță că există excepții. Nu vă flatați nu la voi mă refeream :). Mai fac și eu glume proaste. Ca textul ăsta. Ați dat dovadă de ... înlocuiți cu ce vreți. Eu propun să ignorați prostiile de orice gen indiferent că vin de la Radu Herinean, de la mine sau de la oricine altcineva. Dodu face ca întoteauna pe deșteptul, dar spune și el ceva adevăr. Până atunci încep să simt, ba nu să fiu tot mai sigur că e ceva putred în Danemarca pe lângă Shakespeare Hamlet... adică aici pe agonia.
Radu cred totuși că eu pot să interpretez bine mailul tău primit dacă vrei să ști se referea la tine inginerul care în afară de acest site nu prea are tangențe cu literatura... Dar cred că știai asta nu? Și mai cred că știi de la cine e.
Cât despre profilul litere dragi ingineri nu vă faceți grijă ați trăit într-o perioadă în care se punea accent doar pe tehnică pentru că asta ținea de o mai ușoară spălare a creierelor. Și mai cred că de obicei inginerii sunt mai inteligenți. Dar și aici există excepții.
P.S. Florina e o glumă. Una proastă.

Mai presus de toate Ilorian e un Învingător. Un Învingător de la care ar trebui să învățăm cu toții. Iar poezia sa merită să fie publicată. Sper să vină cât mai mulți la lansare.

Poezia aceasta îmi amintește ca tehnică de final de Străin tot a lui Paul Bogdan. Cu toate că acolo efectul era mult mai mare, probabil și datorită faptului că era un motiv mai aproape de noi și concentrarea era pregătită cu un vers mai mult eu văd asta ca pe un lucru bun deoarece aș fi putut să recunosc cui aparține poezia fără s-o știu sau măcar să-i însușesc tehnica.

,, străinul ce se întoarce pe cealaltă parte,
mereu pe cealaltă parte,
visând.\"

,,umbre, în ale căror suflete se găsește cineva,
mereu altcineva. \"

Dacă acolo e sugerată încăpătânarea de a nu se schimba, aici mai degrabă văd schimbarea.

Eu cred că aici li ne oferă un altceva în sensul că se folosește de același ceva-uri, dar altfel. Cred că aici a prins mai mult curaj decât de obicei , ea fiind deja liberă în lumea lui Cuvânt. Cred că a fost un moment prielnic poeticii. Aici e acea întrebare pe care o căutăm/ regăsim în noi, și anume, ce caut? Un ,, ceva\", dar dacă acest ,, ceva\" e un ,, cineva\". Aici e un interviu cu sinele prin reflecția jumătății și a alter ego-ului, o dedublare neplănuită, dar frumos sistematizată de acel spune-ne, și de o curgere firească a cuvântului, a întrebărlor și a gamei de răspunsuri, mai ales, prin completarea de motive prin revenirea la reveria ideii, a concretului față de abstract ( am vrut să învăț să cânt la pian și mi-am imaginat că am făcut-o). Dacă trag o linie asupra versului cu pianului și translatez am iubit- n-am fost iubit. În fond, dacă ne raportăm ca poet în imaginație poeții pot avea orice, deci implicit să cânte și la pian. Ironia și acceptarea mediocrității animale( a sexului) sustrage poetul din ele și îl individualizează în autodepășire pentru a putea vedea iubirea cu ochi maturi. De remarcat unitatea prin care este zugrăvit tabloul, ciclitatea și răsfrângerea ca-ntr-o oglindă a poeziei de la viitor la trecut și invers. Unitatea este produsă prin probele de microfon și căști, prin ochi propriuziși + cei din palmă. ,, mi-e teamă că tot ce voi atinge,uneori, va plânge\" deoarece deja se revăzuse un fel de panteism, de metamorfozare chiar în obiecte( de ce să-ți dorești un obiect?). Cititorul este ademenit de lucrurile simple frumos transpuse și de sinceritatea confesiunii: ,, într-o zi l-am rugat pe Dumnezeu să facă bine tuturor oamenilor./ nu voiam decât să par amabilă.\" De asemenea, aici este transpus și acel plictis din rugăciunea cea de toate zilele când avem o groază de probleme și suferințe și trebuie să ne gândim la aproapele nostru ingrat.
Reidentificarea paternă, regăsirea pentru ca apoi să complacă într-o stare de self denial/ ori de copilărie pierdută și nerecunoaștere sau recunoaștere a irosirii ei conturată pe tot parcusul poemului se amplifică într-un mesaj direct în versurele: ,, cu două sacoșe mari, și cu un copil, prins de una dintre ele./nu sunt eu.\"
În poem durerea este mimată și chiar lucururile vesele au ceva trist în ele, o anume ,,nostaLigie\", care dă o cromatică aparte poemei.
Interesante și ,, pauzele”, care nu sunt decât o întrerupere voită a discursului poetic și o accentuare gravă a anteriorului simplu.
,, fără răstigniri nu poți afla din ce material ți-e crucea\" adică fără să treci prin dureri nu poți să simți; eu aici văd și acel îmi pare rău spus drept condoleanțe care nu poate fi sincer decât dacă sentimentul este cunoscut și apropiat; eu aici văd căutările pre/post-adolescentine ale iubirii și mai văd aceași căutare de sine primul semn al regăsirii, al cunoștinței materialului, mai ales, că nimănui nu-i este dată cruce mai grea decât poate să poarte.
De remarcat, și această formulare ,,spune-ne” ca și cum noi copii am aștepta o poveste, acest lucru implicând mai multe persoane, dedublări ale eului și implicit același lucru se întâmplă și cititorului, care poate să se identifice drept receptor sau emițător al poveștii.
Tehnica și așezarea versului este atât de accesibilă încât senzația de sfârșit este acea ca la un roman bun că mai bine nu s-ar fi sfârșit, deși așteptai cu tot dinadinsul finalul. Simetria textului e bună pentru că ne oferă posibilitatea de reîntoarcere, de continuare.
În final, curgerea firească, patrenul, iubirea, căutarea de sine într-un tablou unitar accentuat de umbre și lumini dau acestei poezii titulatura de Poezie, în termenul pretențios de astăzi. De asemenea, cred că subtitlul este mai bun și mai incitant decât titlul el semnificând acei pitici pe care-i vedem și care ne îndeamnă it is a good day to day, sau acei pitici drac-înger, etc.etc.

eu am spus de mult o pagina proprie, dedicata epigramei și epigramiștilor ar fi super și nu aș numi-o chiar exil, ci semixil:)); cine vrea epigrame să citească epigrame altfel tind să cred că cineva care spunea că agonia e site-ul epigramiștilor și al cantității are dreptate
1. epigramiștii se comentează singuri ceea ce nu-i corect; asta nu ar fi nicio problemă dacă n-aș vedea zi de zi atâtea la subiecte fierbinți și ca să găsesc o poezie bună caut cu lupa.
2. multe epigrame sunt slabe;
3. ei au un alt sistem de comentare; e clar că e ceva diferit;
4. atunci când se afirmă că epigrama e banc atunci e clar că nu e poezie, deși eu i-aș îndruma spre niște epigramiști din antichitate mai tragico-serioși( aici înțelegând tragedia sub aspectele din dante comedie-dramă);
5. da, ar trebui și un editor pentru ei, dar de parcă nu poți să vezi o epigramă proastă cu ochiul liber sau cu zâmbetul.

P.S. totuși dacă mă gândesc e inflație și de poezii proaste și pline de greșeli ortografice pe prima pagină așa că cenzori tot degeaba; mai apare și câte ceva de nerecomandat la recomandate de vreo 10 texte încoace așa că totuși... să nu aruncăm cu noroi în epigramiști.

Eu unul am hotărât de la ultima părere să nu mai comentez pe niciunul ( așa o să știu care îmi sunt cititorii, dacă am vreunul, ș.a.m.d) decât foarte rar- ete cum o fac acum- pentru că mi-ai stârnit zâmbetul. Chiar dacă e unul amar. Știi râzi tu dar nu e râsul tău. Oricum eu m-aș sustrage de la definiția ta de creaturi ciudate și îți spun că poeții în general suferă de altele, nu numai de o dependență virtuală, mai ales, marii poeți și eu tind să fiu unul dintre ei:) Mai mult ca sigur probabil după ce voi muri, că bine a zis cineva adevărații artiști plac doar morți. Există câteva excepții bineînțeles și tare aș vrea să mă număr printre ele. Semnat eu Narcis Poetul, care nu s-ar fi numit niciodată singur așa, însă date fiind circumstanțele... Cât despre domnul Bufnilă îmi stârnește zâmbetul+ alte polemici total răutăcioase care mie îmi amintesc de faptul că sunt mulți proști în jurul meu permanent indiferent de spațiu fie el virtual, fie real. De exemplu, cu Vogrinde ăla s-au făcut atâtea valuri, mai e cu urma scapă turma- dacă e să comenteze unul o fac și ceilalți altfel nu, etc. Etc. Închei cu nebunia-înțelepciune: Dacă un prost tace poate părea deștept, dar dacă un deștept tace poate părea prost deși de cele mai multe ori este pentru că este înconjurat de proști. Cât despre vorbit orice gând este suficient de prost încât să poată fie scris. Am vorbit pentru că ești cred eu o fată deșteaptă.
P.S. te-ai gândit că poate unii nu vor interpreta textul tău ca pe o glumă- pentru că asta e o glumă reușită, dar tot glumă rămâne. Ca să n-o mai lungesc v-ați gândit că unii vin aici ca să simtă că ceea ce fac ( adică scrisul) nu e în zadar. Mă uit la epigrame, la texte cu glumițe care se vor poezii de exemplu și observ că nu se mai face diferența între ludicul poetic și cel de stradă pentru că... în cazul ăsta amicii mei sunt cei mai mari poeți din lume, din toate timpurile, pentru că atunci când aud: ,, Eu scriu doar pentru mine mor de râs tată” pentru că ccriem pentru cititori chiar dacă noi suntem singurul, pentru că dacă nu ți-ar place cum scrii n-ai mai scrie.
P.S.S.- Din nou un text bun va fi trecut cu vederea doar pentru că o glumă a intrat la subiecte fierbinți. Poate am interpretat așa doar din cauză că m-a durut capul:)) deși între timp am scris și o poezie. Măcar de-ar naște monștri, monștri sacri în poezie. Mă gândesc dacă timp de 24 de ore n-ar mai muri nimeni în lume. Nu ești idealistă, eu sunt:))

prietenesc, sin

Poemul are imagini bune care merita încurajate, nu sunt însă valorificate de context și in opinia mea repetițiile devin supărătoare; condensat poemul poate arăta mult mai bine. Atmosfera este una copilărească, dar scrisul e bun pe alocuri. Uite aici e poezeaua care m-a cucerit: ,, totul e-atât de curat încât ne e lene/ să ne mânjim cu înghețată\" și ,,neuimibili\" sună frumos, dar altfel asociat, la fel începutul, la fel, la fel...

Eu cred că este deja un clișeu acest tic urmat de tac. E destul de comun și a apărut deja de multe ori aici pe www.poezie.ro. Îl am și eu în unele texte. Nu știu care a fost primul. E într-adevar frumos, dar deja nu mai este autentic.

Eu zic să te desprinzi de nuanța blagiană și, mai ales, de nuferi care apar aproape în toate poeziile tale- ma gândesc că probabil de acolo ți-a rămas imprimat în memorie mirosul acestor frumoase flori, dar... mai sunt și altele.

Mie acest poem îmi pare unul din acele reușite și sincer abia așteptam ca să pot apărea și eu cu o sinteză, dar nu prea s-a spus nimic și câte ar mai fi de spus... Adevărul e că am observat că nimic nu e întâmplător așa că am încercat să vad ce e cu versul arabo-român. Asta mă interesează dacă are și vreun sens și ce înseamnă că nu prea mă împac cu araba. Cred că de vina sunt pozițiile geografice(!?); oricum ce-ar mai fi de spus aceeași sonoritate* ritm interior, rima camuflată și originalitate prin apelarea la alte stiluri in propriul stil, erotică excelentă și cuvânt explicit care nu deranjează pentru pudici. Cum spuneați citit, trecut, plăcut; ehe:) recitit, retrecut, plăcut mai mult.

Am citit acest articol si am ramas impresionat( stiam eu problema vag, dar acum am cam inteles ce e). Nici nu stiu ce sa spun. Trist... ca se intampla si pana la urma trebuie sa atest ca e adevarat ce se spune: Oamenii astia nu se mai vindeca niciodata, oricand pot cadea din nou in nebunie.
Tot mai credeti in vorba aia: ,, Fericit ca un nebun\" ?

Da, am citit toate poeziile tale postate si vad aici ca mai peste tot o abilitate de a te juca in versuri prin simplitatea care duce la o concluzie majora si aceeasi sonoritate lina; mai vad acele abuzive repetari de vers care isi au efectul scontat si nu deranjeaza. Si cate se pot face cu Dunarea asta, nu!? Mai ales ca aici este multa ambiguitate( specific poeziei) si o contopire a naturii, in care omul poate face orice, inclusiv s-o faca fecioara(!?) Superb( personificata). Deci, putem da si timpul inapoi in lumea aceasta poetica. Intotdeauna am fost fermecat de zidurile dulci ca in versul acesta: ,,zidește-o în mare\". Mai trec.

In prima parte e multa frumusete si adevar- ma bucura ca mai crede cineva azi in basme, ori ca inca le mai foloste in poezie si inca in acest fel. Partea a doua a poemului e un fel din povestirile fara sens ale lui Alex ale autorului( o imensitate a golului), apoi este + o alaturare a contrariilor: pescuit de senin- miros de seara, iar versul care face aceasta detasare de pustiu este al treilea(s. a II-a). Frumos. Placut.

Un sonet foarte bun cum nu puteti sa scrieti altfel, chiar unul psihologic care incepe cu un ,, Nu ma citi!\".( Ca o paranteza: Chiar nu stiam de ce nu mai scrieti! Erati in concediu deci. Si unul bine meritat as zice).
Poezia imi exprima tocmai ceea ce vede un autor la cititorul sau, care poate placea poezia sau nu; o recurenta intre scriitor si cititor, la care fiecare trebuie sa dea ce e mai bun.
Scuzati-mi indrazneala si poate nestiinta ( de fapt, cred nestiinta)- sunt mai mic- se spune si ,,șea\"? Sau e o licenta(?) desi nu-i vad rostul. Cu respect,

Mi-a placut poezia aceasta pentru ca are multe elemente recurente care o fac sa tresalte dinlauntrul ei inlauntrul meu. Sa incepem cu inceputul. M-a fascinat cu inceputul ,,bărbatul meu timp îmi numără dinspre păsări zbaterile\" Apoi, sunt versuri in fata carora n-am putut decat sa ma regasesc si sa tac pentru ca daca as face un comentariu(!?) ,, muchia aceea a singurătății/ în care nu mă tai niciodată prea adânc\" de fapt, citatul e toata poema+ ca eu iubesc atat umbrele! si tu zici aici asa frumos: ,,întâi a căutat să trăiască în umbră/ a doua zi și-a găsit femeie și a închis noaptea în ea\" ultimul vers citat imi aminteste de Izvorul noptii a lui Blaga, unde din ochii femeii izvora noaptea. Acum putem stii si de ce:) Apoi neconcordanta, nepotrivire dintre cei doi: ,, bărbatul meu timp a iubit mai departe/ fiecare femeie îi era apă sau foc sau altceva niciodată Timp\".
P.S.- Am citat doar unele versuri, dar mie mi-a placut tot poemul si mult. O sa-l recitesc cu placere.