mă confundă lumea

mă confundă lumea cu altul

de câte ori ies pe stradă cineva mă înjură

eu însă mă știu nevinovat

n-am fluierat după femei n-am

scris „muie” pe ziduri și

n-am dat pumni sau picioare în gură

eu am scris femeilor cîteva poezii frumoase

și uneori de rușine le-am pus în cutia poștală

toate începeau cu

سس مة darلرس كم/iubiمن ول psiعدد حكoase

și se terminau într-un sentiment blur

alteori le-am agățat în copacii înfloriți

de la școală

unde așteptau agățate zile în șir

schimbau între ele impresii și rime

după un timp au format perechi

de sinonime

și noi tot așa am ținut-o un timp

cînd te așteptam să ieși după ore la

șapte și-un sfert

și tu credeai că sunt un poet

cu cercel în ureche

și iambul inert

mă agățai lîngă poșetă pe umăr

și-mi cereai să-ți recit un sonet

abia tîrziu mi-am dat seama

m-ai confundat și tu cu altul

cînd mi-ai spus într-o zi: cu cine semeni

domnu’ doctor

ce naiba?

cred că port în pîntece un haiku d’ăla mic

dacă n-or fi chiar gemeni